procesiune – Versuri.pro

Stephen Crane - Curaj

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Au fost mulți care au mers în procesiune îngrozită,
Nu știau unde să fie;
Dar, în orice caz, succes sau calamitate
Ar urma să fie la egalitate.
Era unul care căuta un drum nou.
El a intrat în grosolănii,
Și în cele din urmă a murit astfel, singur;
Dar ei au spus că are curaj.

Stephen Crane - Au Fost Mulți Cei Îngrămădiți în Procesiune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Au fost mulți cei îngrămădiți în procesiune,
Fără să știe încotro se-ndreaptă.
Însă și succese, și nenorociri
Între ei le împărțeau egali în toate.
Printre ei era un om ce căuta o cale nouă.
Dar el se rătăci prin hățișuri de netrecut,
Unde, până la urmă, se prăpădi-n singurătate.
Ceilalți recunoscură că dânsul avusese curaj.

Marin Sorescu - Vis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Inspirația venea în urmă, pe jos,
Poetul mergea în frunte, călare,
Și primea onorurile.
La mijloc mulțimea, descoperită.
Se făcea că era o procesiune, până la urmă.
Unii acuzau dureri mari,
Se făceau că erau încă la doctor,
Căci se văitau cu speranță,
Alții plângeau de-a binelea,
Se făcea că era o procesiune totuși,
Da, o procesiune, într-adevăr.
«Dar mortul? » «Unde e mortul? » – se auzea –
«Noi pe cine jelim, de trei zile? »
«Oare a fost spălat bine răposatul? »
«Spălarea mortului cere o îndemânare
Pe care foarte puțini doctori o mai au» – se auzea.
Poetul mergea înainte, călare,
Fiindcă depășise toate minunile astea, băbești.
Inspirația venea în urmă, desculță.
Rămânea mereu în urmă,
Nu știu de ce o îmbia mai mult rămânerea în urmă
Decât necunoscutul din față.

Federico Garcia Lorca - Procesiune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe ulițe vin
ciudați unicorni.
Din ce câmpie,
din ce pădure mitologică?
Mai de-aproape
par astronomi.
Fantastici Merlini
și Ecce Homo.
Durandarte vrăjit,
Orlando furios.

Walt Whitman - Cântec Despre Mine - 38

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Destul! Destul! Destul!
M-am cufundat într-un soi de uitare. Îndărăt!
Dați-mi timp să-mi adun mintea zguduită din
adormire, din visuri, din genuni,
Mă aflu la marginea erorii comune.
Cum aș putea uita bătaia de joc și ocara!
Cum aș putea uita nesecatele lacrimi, loviturile de
harapnic și bâtă!
Cum aș putea privi liniștit calvarul acesta al meu
și cununa de spini sângerândă!
Acum lămurit îmi aduc aminte,
Reiau acest fir întrerupt,
Mormântul de piatră înmulțește ce i s-a
încredințat
Leșurile se scoală, rănile se închid, ștreangurile se
desfac de pe mine și cad.
Înaintez imediat înarmat ca o forță supremă, fac
parte dintr-o interminabilă procesiune
obștească.
Noi parcurgem uscatul și coasta, străbatem
toate frontierele,
Rapide, atelajele noastre ocolesc pământul.
Florile pe care le purtăm la pălărie au înflorit de
mii de ani!.
Discipoli, un salut pentru voi! Apropiați-vă!
Continuați să țineți răbojul, continuați să puneți
întrebări.