proces – Versuri.pro

Dani Mocanu - Acuzat 2

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Eu, Dani Mocanu, prezent și asistat,
Vin în fața instanței însoțit de avocat.
La declarație atât aș adăuga,
Că pe mulți îi deranjează libertatea mea.
Separat vreau să spun și oficial,
Iubesc cuvântul Domnului și Codul Penal.
Nu sunt interlop, nu sunt infractor,
Eu cânt despre fapte inspirate din popor.
Doar asta fac, n-am dat la nimeni în cap,
De tot ce sunt acuzat, mă declar nevinovat.
Am văzut băieți cu destine distruse,
Într-o cameră cu paturi suprapuse.
Mi-e milă de ei, dar n-am ce căuta
Într-o cameră ca aia toată viața mea.
Înălțimea voastră, ce vreți de la mine,
Dacă n-am greșit în viața mea la nimeni?
Ce caut eu aici cu atâtea acuzații,
Doar pentru că așa vor alții.
Declarații false de la cineva,
Mărturie mincinoasă împotriva mea.
Asta poate să confirme și prietenii mei,
Eu iubesc femeia, nu profit de banii ei.
N-am nicio vină, sunt iubit de femei,
Va rog frumos să mă achitați, că-asteaptă fanii mei.
Nu sunt interlop, nu sunt infractor,
Eu cânt despre fapte inspirate din popor.
Doar asta fac, n-am dat la nimeni în cap,
De tot ce sunt acuzat, mă declar nevinovat.
Am văzut băieți cu destine distruse,
Într-o cameră cu paturi suprapuse.
Mi-e milă de ei, dar n-am ce căuta
Într-o cameră ca aia toată viața mea.
Înălțimea voastră, ce vreți de la mine,
Dacă n-am greșit în viața mea la nimeni?
Ce caut eu aici cu atâtea acuzații,
Doar pentru că așa vor alții.

Marin Sorescu - Duelul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ivan Dumitrașcu la peste șaptezeci de ani
Nu mai mânca decât limbă
Și inimă de vită, că erau moi.
Acum trecea la vale în sanie,
Cu sanitarul și procurorul.
Și-i curgeau lacrimile în barba albă.
Și el un om mititel și bătrân.
„Iete-l pe Dumitrașcu ăl bătrân, îl ridicară
Cu sania la vale. Ce-or fi având cu ăl uncheaș?”
Lumea se uita la caii aburiți,
Pașii alunecau scârțiind pe zăpada-nghețată
Și lui îi alunecau lacrimile pic, pic, pic, pic..
Dar nu plângea cu gură.
Se certa des cu fiu-său
Și ăla nu știu ce i-o fi zis.
Și el a pus mâna pe-o pușcă veche:
„Mă, nu te potolești? Nu taci mereu?”
Da’ fiu-său nu tăcea neam, vorbea din prispa lui,
Că erau două case în aceeași curte.
„Bine!” zice moșul și trage cu pușca aia,
Ce pușcă? o rablă.
Da’ l-a nimerit, cade omul mort.
Avea și copii, venise de la moși tocmai atunci.
Pe femeia lui o chema Gheorghița, o femeie sprâncenată,
Era a lui Ispășoiu, neam cu Sandu lui Surghie.
„Ce se-ntâmplă, oameni buni, de ce-l luară?” Mai întreba câte unul peste gard.
„Păi, ce să fie! Duel. Avură un duel (nu știu cine-o fi zis)
Ăla din prispa lui, ăla din prispa lui,
Unul cu gura, altul cu flinta,
Și-ăl cu gura tăcu.” „Mă, nu mai râdeți, închinați-vă.
Când să iasă din Bulzești, Moșul zice:
– Mă, nene, pe mine degeaba mă duceți la proces.
Trimiteți-mă de-aici la ocnă de-a dreptul,
Că sunt vinovat, ce să mai faceți ocol?
Uite drumul ăstălalt,
Că pe-aici trec ăia cu lanțurile la picioare
(Erau chiar la răscrucea cu drumul Vâlcii).
Procurorul tăcea.
Și la urmă tot Dumitrașcu: „Ba nu! Merg acolo
La proces, să-l judec eu pe Dumnezeu.
Cum îmi dădu el pedeapsa asta, la anii mei?
Nu mă las până nu-l bag la ocnă,
Dacă e să fie dreptate-n lume,
Intru cu Dumnezeu de barbă-n ocnă. Mână, mă!.
Iu, fir-a dracu de pușcă!
Cum te s******și tu tocmai atunci, tocmai atunci?
Că nu mai erai bună de nimic,
Te țineam să dau cu tine de-a azvârlită după câine.
Cum mă duc eu și-mi las copilul mort în bătătură?
Doamne, stai, nu fugi!
Mână, mă.”

Robert Burns - Cei Doi Lorzi Avocați

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cu pumnul strâns pe-un mototol
De coduri și țidule,
Se zbuciuma, dând rotogol
A ochilor globule.
Și declama, și mă-nțelegi,
Își cântărea arginții,
Cu câte-un lung citat din legi
Umplându-și golul minții.
Apoi, decanul, mai cu moț,
Făcu un gest de rege
Și, fulgerându-ne pe toți
Cită o altă lege.
Ca un puhoi cu mari clăbuci
Urla stimatul domn.
Iar Curtea s-a trezit atunci,
Și-a recăzut în somn.

Adrian Graur - Avocata Mea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Prima strofă: Din nou ideile s-au aprins
Îndoielile au dispărut
Eu merg până la capăt
Și nu cedez
Oricum dreptatea va triumfa.

Refren: Democrația e așa
pot să vin c-un avocat
și dreptate să-mi fac,
unde totul s-a pierdut
unde nimeni nu mai vede
nici o speranță
iar ședința a început
și procesul e în toi
Dumnezeu e cu noi
și încă ceva,
TOATE ÎNTREBĂRILE LA AVOCATA MEA!!!
TOATE ÎNTREBĂRILE LA AVOCATA MEA!!!

A doua strofă: Voi pune faptele ei pe balanță
căci are fapte și bune și rele
dar acum mă doare-n cot
de toate acestea
o ador ca un nebun.

Refren: Democrația e așa
pot să vin c-un avocat
și dreptate să-mi fac
unde totul s-a pierdut
unde nimeni nu mai vede
nici o speranță
iar ședința a început
și procesul e în toi
Dumnezeu e cu noi
și încă ceva
TOATE ÎNTREBĂRILE LA AVOCATA MEA!!!
TOATE ÎNTREBĂRILE LA AVOCATA MEA!!!

A treia strofă: Oare se va termina cu o
dragoste
a noastră simplă colaborare
să plec la un Nostradamus
sau la Baba Vanga
să-mi spună dacă da sau nu..

Bridge: Avocata e bine să ai
când ai probleme mari
ea ți le rezolvă când totu-i complicat
iar dacă chiar verdictul nu te va aranja
oricum să știi tu frate că eu voi câștiga
oricum să știi tu frate că eu voi câștiga
oricum să știi tu frate că eu voi câștiga.

Alexandru Macedonski - Curtea Cu Jurați

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ați fost oare vreodată la Curtea cu jurați?
Acolo sunt victime și sunt și vinovați.
Acolo poate oricine să meargă ca să-nvețe,
Că viața e un taler ce are două fețe:
Pe-o față este Raiul și pe-alta Iadul. – Răi
E dulcea bogăție cu vecinicul ei măi,
Cu pături, cu poloage, cu jeturi de mătase,
Cu serbede ființe în șiruri lungi de case,
C-o lume de dorințe ce-ndată se-mplinesc
Cu „pun-te, ia-te, masă” în chip împărătesc,
Cu slugi, care stau gata să-ți fie la poruncă,
Cu tot ce e plăcerea și tot ce nu e muncă;
Cu toate câte-n fire sunt Răi și nu sunt Iad.
Splendoarea și noroiul, parchetul și asfaltul,
Și fără-a-mi frânge gâtul la Iad știui să cad,
Știui să-nvăț ce este cumplita sărăcie
Cu boli sau trebuințe ce corpul ne sfâșie,
Cu soba înghețată pe viforul de foc,
Cu ghete scâlciate prin bălți și prin noroaie,
C-o inimă pe care restriștea o-ncovoaie,
C-o muncă fără roade s-un trai fără noroc.
Știui să-nvăț ce este a banului valoare..
Aflai că e stăpânul pe viață și onoare..
Aflai că fără dânsul ești mort deși ești viu;
Ani lungi, văzui tot negru frumosul cel albastru,
Și fără s-am speranța de-a ști ce-am să devin,
De-a rândul, aruncat-am în ora de dezastru
Pe marea disperării în care m-afundam
Cu scaune șchioape, oglinzi sau canapele,
Și munca cea mai stearpă și cântecele mele,
De-a rândul câte-o treaptă mai jos mă coborâm..
.. Și toate împreună formează-o bogăție,
De fiere distilată pe-o fragedă junie,
Și toate împreună făcându-mă bogat,
Îmi sunt a mea putere și-mi fac a mea mândrie..
La douăzeci și unu de ani în pușcărie,
Alături cu tâlharii, să-i plâng am învățat.
Cunosc a vieții carte, și-acel care-o cunoaște
Citind-o-n timp de zile sub lacăte și broaște,
Cunoaște și ce este o Curte de jurați..
Mi-aduc și azi aminte de ziua achitării,
De zgomotul din sală, de domnii avocați,
De-aprozii de la ușă, de vorbele-acuzării,
Țipând să mă trimită pe șase ani la gros,
De mine-n haine negre, gătit ca de paradă,
De lumea ce-alergase voind ca să mă vadă,
De stradele-mbulzite de-un public furtunos,
De-ntreaga-mi tinerețe în sala judecatei,
De muzele-mi satirici pe banca de-acuzați,
Aduse între săbii și puște de soldați..
Îmi pare că simt încă palpitele etații,
Palpitele acelea sunt imnul libertății,
Ferice de acela ce-n pieptu-i le-a simțit,
Deși, la urma urmei, rămâne păcălit.
Ai dreptul, nu e vorba, afară din pușcărie
În toată libertatea de foame ca să mori..
Jurații m-achitară, făcând o nerozie.
Noroc că se arată cu minte uneori.

Arany Janos - Privighetoarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe vremuri, atunci când,
Maghiarul așa zise:
Procesul, proces să fie!
(Ce n-a fost tocmai curând) –
Undeva pe la Tiszahát,
A trăit un gospodar: Pál,
Și Péter, chiar vecinul;
De ei va vorbi basmul.

Péter și Pál (știm) la vară
În calendar se împacă,
Stând cu modestie simplă
La un loc pe rogojină;
Dar la Péter-Pál al nostru
Ce găsim este macabru:
Zarvă, mereu ceartă,
Curtea o răstoarnă;
Vecini răi: blestem turc,
Mai mult dușmani, ce sunt.

Când la Pál fumegă coșul,
Péter strănută de fumul;
Dar, când scormone găina
Lui Péter,
E limpede,
Strică la Pál fundația;
De aci vai și amar,
Se ajunge până la gard!
Nu se lasă nici unul,
De la mare pân’la micul
Furioși se ceartă,
Ca și javrele de pază
Din ambele părți urlă,
Mușcând în leaț gaură.

Dar, să trec concret la fapte,
Se știe, de când lumea,
Pál în ogradă avea
Un nuc, ce pereche n-are.
La vecin intra o cracă,
Pe care Péter, ce ager,
Că nuca tot la el cade,
A lăsat netăiată.

Fapt de duminică, arar,
Că privighetoarea
S-a pus pe craca aceea,
Alegând-o pentru altar,
De unde slăvind în zori
Și pe Domnul, cu triluri:
Mulțumind pentru soare,
Care, iată, apare.
Pentru lumină și brumă,
De briză și mireasmă;
Pentru copacul înflorit,
De cuib, unde a clocit,
Bucuria, ce inima
Pătrunsă o va îmbiba;
Deci, în ea ce trăind,
Ce observă în jur, privind,
Acel fast, lumină și ton,
Glorie, ce
– Firește –
Pentru ea
S-a creat,
Numai pentru ea, tot!

Într-atât, cât stăpânul Pál,
Care, vrăjit, o asculta,
Așa striga de bucurie:
„Dumnezeule,
Ce frumos
Cântă pasărea mea!”.
„A matale e umbra, zău!
Să nu vă spun ceva rău…”
Prin nuiele s-aude
Cu tărie, vorbe brute.
„Păi, a cui – riposta Pál –
Când, pe nucul meu a stat?”.
„Dar, pe la mine răsună:
Matale, cum vi să cuvină!”.

Pál nu lasă: cu el așa!
Péter urlă: nici așa!
Mai mult, din vorbă-n vorbă,
Din insultă drept la botă,
Gata, mahmur
Sărind gardul,
Se luptă, chiar cu trântă;
Fără rost, într-o zi sfântă
Umplându-se și de sânge, –
Nici unul nu învinge.

Dar Pál vrea răzbunare,
Și cu nas în sângerare
Merge la un judecător,
Și cum sângele e martor
Se prezintă cu ofensă.
Dreptul, cică, el nu lasă,
Ar intra chiar la rege
În genunchi: dar cântecul
Nu-l lasă, venit de pe nuc,
Nu-l lasă! pân’la moarte.
Apăsat, aruncă șpagă
În balanța cu adevărul,
Ce judecătorul bagă
Dinadins în buzunarul.

Nici pe Péter nu-l lasă
Dreptatea inocentă:
La jude să nu meargă,
Să depună plângerea.
Cum a decurs, – povestește,
Al lui e cântul, crede:
Nu-i ducat
Ce ar lua,
Nu-i lege, nu e codul,
Doar vede cerul, omul!
Ca vorba să-și adune
Într-o ordine anume,
Cât a dat uită multe
Și la drept o șpagă pune,
Ce în buzunar la jude,
În stânga, drept sub inimă,
Frumușel se va ascunde.

Venind ziua dorită,
Ca să avem verdict deja,
În procesul filomela
Norocosul să apară.
Dar, și pe jude îl lasă
Acum, științele sale,
Deși doi
Procurori
Căutând în paragrafe,
Citind în multe scrisuri:
De cazuri
Cu triluri,
Nu scrie în corpus juris;
Cu supărare, judele
Lovește pe buzunare
Și arătând, prin urmare,
Dând verdictul, spre părțile,
Despre privighetoare:
Auziți!
Nici aci, nici colo
Nu a cântat pasărea
(Lovind dreptul) cântă mie,
(Lovind stângul) cânta mie:
Puteți pleca.

Ce frumos, că azi deja
Nu se-ntâmplă așa ceva,
Vecinul nu ne ceartă,
Despre rude,
Doar bune,
Omul fuge de instanță…
Nu e grup, învoială
Ce s-ar sfârși cu ceartă,
Frate, soră
Se împacă
Seamănul
Prietenul:
Să-l dai în judecată,
De furie să moară,
Niciunul nu ar vrea.

Dar unde găsim juristul,
Care un proces cu trilul
De filomelă, ar accepta!?