privighetori – Versuri.pro

Rainer Maria Rilke - Catrenele Valesane XXIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Aici pământul e înconjurat
prielnic firii lui de stele,
aureolă e acest înalt
purtat cu umilință în tăcere.
Privirea când ridici, ce zbor
prin depărtarea pură,
dar cântul de privighetori
i-ar mai afla măsură.

Cincinat Pavelescu - Din Heine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din lacrimile mele nasc
Grădini întregi de albe flori,
Pe când suspinele-mi se schimbă
În cântec de privighetori.
Și tu, de m-ai iubi, drăguță,
Grădina-ntreagă-ar fi a ta,
Și veșnic numai sub fereastră-ți
Privighetorile-ar cânta.

Jorge Luis Borges - Privighetorile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În care ceas de noapte-al Engliterei
ori tainic ceas de Rin necontenit,
ce noaptea de pierdute nopți străbate,
la-al meu neștiutor auz ajuns-a
greu de mitologii măiestru-ți tril,
oh, a persanilor privighetoare
și-a lui Vergiliu? Niciodată, poate,
eu nu te-am auzit, dar pe vecie
viața mea de-a ta-i nedespărțită.
Un duh rătăcitor îți e simbol
în cartea de enigme. Iar Marino
te-a botezat sirenă a pădurii.
Cânți iscusit într-a Julietei noapte
și-n încâlcita pagină latină.
Cântarea ți-o înalți în pinii falnici
de pe meleag german cu tril iudaic
de Heine modelat, când trist, când vesel.
Keats pentru toți ți-a veșnicit cântarea.
Numele toate câte ți-au fost date
spre-a-ți proslăvi cântarea ne-ntrecută
încearcă vrednice de ea să fie,
privighetoare-a umbrei. Agareanul,
cuprins de încântare, te-a visat
cu pieptul săgetat de spinul rozei
pe care sângele o înroșește
în clipa de pe urmă. Cu migală,
urzesc în asfințit acest poem,
privighetoare-a țărmului și-a mării,
ce-n amintire, -nflăcărare și legendă
te mistui de iubire, mori cântând.

Eugen Jebeleanu - Privighetorile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii,
nu lupii, nu răufăcătorii.
Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult,
cei care ştiu să cânte, să ne cânte,
să ne descânte,
ne-au scos ochii, crezând că sunt seminţe,
prietenele noastre, strălucitoarele noastre prietene,
cele care ne-au iubit mai mult,
stelele cu pliscuri de lumină,
şi au făcut-o totdeauna ciripind
că ne fac bine.
Erau de-ale noastre.
Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor,
despre piscurile sunetelor,
despre vaidenoi şi despre Ossana eternităţii.
Ne-au iubit şi sărutându-ne
ne-au scos ochii.
Orbi acum, – să ne dăm mâinile,
trecând clătinându-ne podul tenebrelor…

Heinrich Heine - Din Lacrimile Ce Le Plâng

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din lacrimile ce le plâng
Răsar înfloritoare flori,
Și suspinările-mi se strâng
În coruri de privighetori.
Și ale tale-or fi de-i vrea,
Copilă, toate florile
Și toată noaptea ți-or cânta
La geam privighetorile

Geo Bogza - Wagner

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Greieri cântă în iarbă. / Privighetori, în pădure. / Ciocârlia, în înaltul cerului. / Dar ... →

Panait Cerna - Farmec de Lună

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În ritmul lin al adierii
Doi meri s-alătură-nfloriți,
Șoptind duios în faptul serii
Ca doi amanți înlănțuiți.
Se miră floarea și suspină…
În loc de inimi arzătoare
Îndrăgostiții din gradină
Au câte o privighetoare.
Un cântec chemător vibrează:
E una din privighetori –
Cealaltă tace și visează
Cutremurată de fiori.
Dar cum apare luna nouă
Sclipind în frunza tremurată,
Privighetorile-amândouă
Încep să cânte – deodată.

Federico Garcia Lorca - Cartier Din Cordoba

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Se apără-n casă
de stele.
Noaptea se năruie.
Înăuntru-i o fetiță moartă
c-un trandafir stacojiu
ascuns în păr.
Șase privighetori
o plâng la fereastră.
Oamenii merg suspinând
cu ghitarele deschise.

Florența Albu - Și Nopțile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Știam,
se liniștea vântul
și luna trecea peste viile-n floare
storcându-le-n cupe
polenuri astrale.
Încet, adânc, tăcut
trecea luna
peste florile viei,
peste inima mea
și-n pădurea salcâmilor
privighetori începeau
noaptea lor albă de cântec.
Toate erau frumoase și pline
și ochiul mare al morții
se uita din vârful lumii
la mine.
În jurul lui – dorințe, iubiri,
privighetori și flori de vie,
și ploi lunare, și visări
creșteau concentric, până sus -.
dar răzbătea din toate ochiul,
atât de calmul
ochi al morții.

Ivan Bunin - Privighetori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ba mai în pară, ba-ncetând,
Străfulgerând dinspre tării,
Alei, în zgomote sunând,
La geamuri întuneric mi-i.
Tot mai aproape nori despică
Bolțile toate, scăpărând,
Și vântul nopților aplică
O ploaie albă pe pământ.
În câmpuri pâinea-i către roadă,
Iar din grădini până spre zori
Răzbat cu vântul în grămadă
Cantate de privighetori.
Dar iată prin copaci se lasă
Un vifor rece, înghețând
Iarba-nverzită și de coasă,
Fereastra s-a trezit sunând,
Un foc a fulgerat pe loc..
Și de odată sub pridvor
Un semn ciudat, fulgerător
Am observat, ca un ghioc..
În jur − nici zgomot și nici sunet,
Grădina iese de sub giulgi
Și ninge flori, de parcă-s fulgi
Și râde după-o zi de tunet.
Pâinea în câmp stă aplecată
Înspre pământ, cu-adânci fiori,
Iar din grădini la fel te-mbată
Cantate de privighetori.
Când ploaia apăru, slăbită,
C-un fulger, șchiopătând spre nori
Noaptea umplu aleea toată
Doar cu căldură și splendori.
Dormea pământul somn de pace
Și nu știu cum părea-ntristat,
Dintr-un potir de foc tenace
O zare se-ncălzea treptat.
Iar din grădini, unde-așteptase
În umbra gingașelor flori,
Curgeau în zariști de mătase
Cantate de privighetori.
* * *
Noaptea de april, lucindă, arde,
Beznă rece zace în grădini.
Grauri dorm, îndepărtat de soarte
Glasul lor adoarme prin străini.
Proaspăt cernoziomul amiroase,
Arătura-i fără de sfârșit
Și se-așează peste glii mănoase
Felinarul stelelor, topit.
După dealuri, stele oglindind,
Gropile lucesc cu apă lină,
Vulturii pe sine rechemând
Cad din zbor în noaptea aprilină.
Iar în holde primăvara suie,
Zări așteaptă ori un semn confuz,
Mohorâtă-n foșnetul de arbori,
Cată-n câmpuri sumbre un răspuns.
* * *
Apa se leagănă de-un mal
Și-nrăită-n țărmuri sună.
Stoluri de grauri, triumfal,
Prea vesel la un semn se-adună.
Nori negri fumegă pe dig
Și-n dimineți cu aer cald
Albe perechi de păsări ning
Fuioare albe de smarald.
Iar la amiază pe sub geam
Umbre dansând joc nou încearcă,
Ca pata soarelui avan,
,,Mici iepurași” în sală joacă.
De după munți, înmărmurit,
Nevinovat cerul se-arată
Și, gingaș, soarele grăbit
Varsă căldură-n vechea poartă.
O, primăvară, ţi se-mplină
Ce-nchipuit-ai doar în vis
Și simți nou foșnet de grădină
Și cald miros de-acoperiș.
Apa din jur ascultă-n sat
Cânt de cocoși cu glas sonor,
Iar vântul, moale și uscat,
Închide ochii-ncetișor.
* * *
Întreg necuprinsul clipește din pleoape
În ape, de râu, primăveri descifrând,
Prin holde văzduhu-aurește și-aproape
Pescarii se-aud de acasă venind.
E tânără încă-nverzita pădure,
Iar tihna coboară și-n liniște-apoi
Doar cucul cântând vrea aleanul să-mi fure!
Hai, spune-mi, vom fi peste-o vară-amândoi?
Aici, voi mai fi sau muri-voi, străine,
Sub raze solare, la ultimul ceas,
Și voi număra câte zile senine
Din viața trăită de tot mi-au rămas?
Am să te cuprind cu tristeți, ca pe-un frate,
C-o taină în suflet, că anii se duc,
O lume iubesc, însă singur sunt, foarte,
Peste tot și mereu ca un cuc!.
* * *
E palidă și clară, totuși, luna,
Abia lucește cerul de cenușă,
Și țărmul aurit ascunde numai
O umbră-rămășiță de păpușă.
Să mergem împreună, înspre seară
În valuri apa spumegă, se-mplină
Și în *înd sub luna cea de ceară
Se va-ncălzi neliniștea marină.
Va fi o noapte veselă de vară,
În zări turcești sunt două brigantine,
Care ridică pânzele senine
Ca la semnalul navei să dispară.
Dar nu e vânt și sta-vor pân-la zi,
Se clatină, tot tremură umil
Și-n raza lunii felinare-or fi
Părând priviri mirate de copil.
Versuri tălmăcite de Traianus