prinos – Versuri.pro

Rainer Maria Rilke - Prinos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O, cum înfior șuvoaiele-mi de sânge
mai parfumat, de când te-am cunoscut;
uite, pășesc mai drept și-s tot mai zvelt –
tu doar aștepți –; cine ești, neștiut?
Mă-ndepărtez, eu simt, cu fiecare clipă,
și cele vechi, petală de petală, în urmă-mi le presar
numai surâsul tău; stele în’nalt risipă,
ne licăre deasupră-mi, deasupră-ți, iar și iar.
Tot ce-mi lucește tainic, ca apa, din pruncie,
fără de nume drag, ca pleoapa de sfios,
l-oi cuvânta-ntr-o dulce și caldă liturghie
lângă altaru-aprins de bucla-ți ruginie
și-mbălsămat de sânu-ți – ducându-ți-l
Prinos.

Ion Pillat - Prinos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ți-aduc migdale verzi ca ochii tăi,
Ca inima smochine pârguite
De patimile verii: să le iei
Plocon în palma mâinilor lipite.
Ia strugurele galben de gând greu
Din fagurii amurgului de miere
Și rodii sângerând ca dorul meu:
Le soarbe răcoroasa lor durere.
Le bea lumina vie ca un vin,
Le stoarce sucul anilor pe plajă.
Și-au îndulcit amarul lor deplin
Să guști, învolburato, zi de vrajă.
Nu vreau în schimb șoptiri, nici legământ.
Puțină spumă doar să-mi dai simbrie:
Din cer o duse valul pe pământ,
Îmi lasă-n mâni comoara ei pustie.

Ioan S Nenitescu - Prinosul Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mă duc, o, mult iubită țară,
Ce m-ai crescut la dragu-ți sân,
Viața mea, în primăvară,
Pe altarul tău sfânt mă duc să-nchin.
Și-am vrut să cânt, o, țară dragă,
Amaru-ți chin, adânc și sfânt,
Când fiii tăi, ceata pribeagă,
Erau pe-al bunilor pământ.
Când veneticul ți-i răpise
De lângă sânul iubitor,
Și când Fanarul le zdrobise
În piept al vitejiei dor!
Nu ți-am adus prinos cântare…,
Dar sfânt mi-a fost altarul tău!
De-aceea, cată la hotare,
Prinos ți-aduc azi, brațul meu!
Și când muri-voi pentru tine,
Ți-oi zice-n ultimul suspin
Să-ți fie drumul tot spre bine
Și vecinic cerul tău senin!

Nichifor Crainic - Prinos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Întâiul gând ți se cuvine ție,
Putere creatoare,
Tu care faci din patimi poezie.
Cum zămislești din mlaștini stătătoare
O candelă de nufăr argintie
Din care-și urcă flăcările line
Festilele de galbene stamine.
Întâiul dor ți se cuvine ție,
Întâiul dor de-a mă desface-n soare.
Sub auria razelor ninsoare
Că floarea unui crin
Când mugurul se sparge, de frumusețe plin.
Întâiul cânt ți se cuvine ție,
Întâiul cânt cu care, – șoptit pe jumătate
Că un suspin de boare ce-n ramuri se destramă, –
M-a luluit în poală-i de ierburi aromate
Natură mama.
Întâiul imn ți se cuvine ție,
Putere creatoare, -E-n el credință din copilărie
Și-o inima tremurătoare.
Când roadele grădinilor se coc
În iunie, la-ntâiul verii foc,
Ușor înrumenite și brumate
Pe jumătate,
O văd pe mama, paznica fierbinte
A unei datini sfinte:
Cucernică adună-ntâiul rând
De poame coapte
Și murmurând.
Icoanelor misterioase șoapte.
Tămâie îndelung și luminos
Al ramurilor pârguit prinos
Și iese că și mine-n dimineți
Duminicale,
O Doamne-n cinstea rodniciei tale
Să-mpartă-ntâmplătorilor drumeți.