praga – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Golemul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Așa cum grecu- afirmă în Cratyl
E, pentru lucruri, numele arhetip;
E-n literele floare al florii fără chip,
Și Nilul tot e în cuvântul Nil.
Un Nume este ce-ar putea să-adune-n
Esența de consoane și vocale
Atotputerea, Dumnezeu, minune
Închisă-n semne, litere cabale.
Adam cândva și stelele-l știură-n
Grădină. Dar rugina de păcat
(Spun cabaliștii) un văl a aruncat.
Urmașii sacrul nume îl pierdură.
Candoare, har ni-s fără de sfârșit.
Norodul Lui avu o zi odată
Când Numele să-l afle a cătat
În veghe de cartier israelit.
Și nu precum acela care vaga
Strecoară umbră-n vaga povestire,
Ci-n veac statornic, dăinuie-amintire
despre bătrânul Lőw, rabin din Praga.
Cu setea lui de-a ști ce Domnul știe,
Ani lungi trecu rabinu-n lungi variații
De litere și grele permutații,
Aflând la urmă Numele ce îi e.
Zăvor și Cheie, Poartă și Olimp,
Dezleagă el paiaței plămădite
Cu mâini stângace-n taine și ispite
Mister de Spațiu, Literă și Timp.
Și simulacrul nalță adormite
Priviri cu care vede forme, nuanțe
Pierdute printre clipe și distanțe;
Mișcări învață-a face ne-mplinite.
Treptat pricepe-astfel (ca noi ceilalți),
Captiv că e-n a lui rețea sonoră.
Acum, Nainte, Ieri, Apoi și Oră,
La Dreapta, Stânga, Tu, Acela, Alți.
(Păpușii-i e rabinul Zeu și Casă
Și-i dă ciudatul nume de Golem.
Acestea toate-s scrise de Scholem,
În cartea lui subtilă și pioasă.).
Rabinu-ntreaga lume desfăcu
(„Aci-i piciorul meu și iată toga”)
Și, după ani de chin, Golem putu
Să măture sfielnic sinagoga.
Să fie o eroare în grafie?
Ori sacrul Nume-i prost articulat?
Dar nu-l făcu înalta lui magie
Pe-omuncul să vorbească niciodată.
Cu ochii lui de fiară, nu de om,
De lucru mai curând decât de fiară,
În umbra grea de sfânt locaș spre seară.
Îl urmărea pe dascăl cu nesomn.
Un lucru necurat e în Golem,
Căci pașii lui tot neamul pisicesc
L-alungă. (Nu-i pisica în Scholem,
Dar dincolo de timp o-ntrezăresc.).
Nălțând spre dascăl mâinile filiale,
A lui cucernicie-o imita.
Stupid și surâzând se-mpleticea-n
Chircite temenele orientale.
Rabinul îl privea duios, e drept,
Dar trist și plin de groază mai târziu,
De ce creat-am ăst nevolnic fiu,
Uitând a păcii lege de-nțelept?.
La șirul de simboluri reci, severe,
De ce-am adaos altul? Și-unui van
Ghem depănat într-una, an de an,
De ce-am dat alt impuls, altă durere?.
În ore de amară spaimă vagă,
Privirea la Golem își ațintea.
Cine-ar putea să spună ce simțea
Privindu-și Domnul rabinul din Praga?

Travka - Vreau Să Simt Praga

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

La ra
Da ra
La rara ra
Vreau să simt Praga
Vreau să simt Praga cu tine.
Vreau să simt Praga
Vreau să simt Praga cu tine
Astăzi vreau să simt Praga
Și mâine Praga aș vrea să simt
Și peste o săptămână în Praga vreau să te mint
Astăzi vreau să simt Praga
Și mâine Praga aș vrea să simt
Și peste o săptămână în Praga vreau să te mint.
Închis într-o cutie de ciocolată cu coniac
Vreau să simt Praga cu tine.
Ba ba ba ba
Ba ba ba ba ba.
O lună
Cu tine
Vreau să simt Praga o lună cu tine
O lună
Cu tine
Vreau să simt Praga o lună cu tine
O lună cu tine
Vreau să simt Praga
O lună
Cu tine
O lună
Cu tine
Vreau să simt Praga o lună cu tine
O lună
Cu tine
Vreau să simt Praga o lună cu tine
O lună
Cu tine
Vreau să simt Praga o lună și atât.
După asta cine știe tâmpenii ce aș face dacă aș ajunge un cerșetor la poarta unui castel
din vremea războiului de o sută de ani, singur și neînțeles de nimeni pentru simplul fapt că nu cunosc limba cehă.

Edward Hirsch - Procesul Împotriva Poeziei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În timp ce-ți susțineai cazul împotriva poeziei –
critica adusă de Platon iraționalului,
cetățenii mincinoși, amăgiți ai lui Homer –
în fața unor poeți din Praga.
Noaptea se-adâncea în ferestre bătrâne,
privighetori se-adunau pe o streașină îngustă
și chemau muribundul amurg,
iar în stradă un cerșetor începea să cânte.

Evgheni Evtusenko - Tancuri la Praga

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În sângele de asfințit al răsăritului,
Tancuri trec peste Praga-n coșmar,
Strivind sub șenilele lor adevărul,
Care nu-i doar numele unui ziar.
Tancuri trec peste ispita de-a rupe
Cătușele unor lozinci mincinoase,
Tancuri trec peste soldații care
Și-au ascuns chiar în ele bietele oase.
Oh, Dumnezeule, ce decădere!
Oh, Dumnezeule, ce mârșăvie!
Peste Jan Hus trec acum tancurile,
Peste Pușkin și Petofi, ca prin pustie.
Peste cavouri huruie tancurile,
Peste cei care încă nu s-au născut,
Șinele, clamele unor dosare
În șenile de tancuri s-au prefăcut.
Am devenit eu, acum, dușmanul Rusiei?
Nu tot același din urmă sunt,
Când, copilaș, îmi băgam nasul printre
Tancurile noastre din războiul cel sfânt?
Cum să mai pot viețui ca-nainte,
Când tancurile noastre, ca niște rindele,
Ne rășchetează toate speranțele?
Mai pot fi acum ale tale, ale mele?
Mai înainte să crap, mai înainte
De-a fi ștampilat nu știu cum,
O rugăminte mai am, o rugăminte,
Pentru cei ce m-or duce pe ultimul drum.
Peste mormântu-mi fără bocete,
Să scrie simplu și-adevărat:
„Aici zace poetul rus Evtușenko,
La Praga – de tancuri rusești sfârtecat!”

'64

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din acea noapte
merg și vorbesc din nou,
a boemă sună,
de parcă aș fi din nou acasă.
Unde între Vltava, Dunăre
și râul copilăriei mele
totul și toate mă știu.
Mersul, pas cu pas, a revenit,
vederea, privită, am reînvățat-o.
Ghemuită încă, clipind,
atârnam de fereastră,
vedeam anii umbroși,
în care nicio stea
nu-mi atârna în gură,
depărtându-se peste dealuri.
Peste Hradcany
dimineața la șase
măturătorii de zăpadă din Tatra,
cu labele lor crăpate,
măturaseră cioburile păturii de gheață.
De sub sloiurile sparte
ale râului meu, al meu râu,
eliberată țâșni apa.
S-o auzi până la Urali.

Alain Bosquet - Boemia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ciuma pustia orașele Boemiei.
Nici o gură inutilă: copiii erau spânzurați,
iar bătrânii mergeau, bucuroși,
la groapa comună.
La Praga,
un preot mă iniția în vrăjitorie.
Războiul de Treizeci de Ani se prelungea.
Cu un șoim pe umăr,
străbăteam – calul avea spinarea frântă –
cătunele cu iz de Christos rerăstignit.
Urlam poeme
într-o limbă
cu consoane ce spărgeau timpanele.
Sătenii cădeau în genunchi
iar verbul meu eretic
îi vindeca de teroare.
Prevesteam încoronarea
unei Luni Pătrate,
unui Soare Întreit,
unui Regat crud, dar luminos.
Eram solul unei minciuni roditoare.
În fiece dimineață,
mii de cadavre
opreau Dunărea-n loc.