prag – Versuri.pro

Cezar Baltag - În Prag

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Propoziție visată:
Să nu pleci, l-ai văzut
cum a venit? să nu pleci!
Soarele e un măr căzător
în direcția
Lebedei
și lumânarea țipă ca și cum ar vrea
să evadeze din flacără.
Patul, cărțile, hainele, posibilul terestru,
Cade un măr într-o după-amiază din acest secol
și un porumbel speriat își ia zborul de pe o pernă
aspră
ca și cum ar cosi.
Moartea e un actor în întuneric,
el poartă pe umeri
tăcerea unei uși,
el vine încet, își joacă strigătul lui cu mirare,
ridică un felinar, face lumină
și deodată
șoapta fâlfâie prelung pe buzele tale
ca liliacul intrat fără veste într-un tunel nesfârșit.

Grigore Vieru - Prag

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Stăteam întors din neguri,
cu bobul de camee
la ușa ei târzie și fricoasă.
„Sunt eu, – voiam să-i strig, –
deschide-mi, hai femeie! ”
Îmi retezase glasul setea ca o coasă.
Aș fi atins cu mâna
obrazul unui geam,
că sfarăm nestemata mă tememeam.
Când a cercat în ușă
călcâiul meu a bate,
aveam picioarele de lanțuri încărcate.
Și, fiarele sunând în prag deodată,
m-a cunoscut și mi-a deschis îndată.

Eugenio Montale - În Prag

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Te bucură de vântul cel hoinar
Ce-aduce în livadă unda vieții:
Aici unde se-afundă-un mort
vălmășag de-amintiri,
grădină nu era, ci relicvar.
Fâfâitul ce-auzi nu e un zbor,
ci e mișcarea poalei din vecie;
vezi cum se schimbă-acum astă fâșie
singură de pământ într-un cuptor.
O fierbere e dincoace de zid.
De-naintezi te întâlnești
tu, poate, cu fantasma ce salvează:
poveștile aici se-alcătuiesc,
faptele șterse-n jocu’ a ce va fi.
Caută-n plasă ochiul rupt și-afară
te-aruncă din strânsoare, haide, fugi!
Rugina acră mai puțin, setea ușoară
‘mi vor fi, te du, căci i-am nălțat eu rugi…

Nina Cassian - Mireasa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când stau în prag, aud copite
ca de romantic armăsar,
bătând alene zeci de poștii…
… Dar nu. E cloncănitul cloștii,
plictisul ei familiar
în prânzurile toropite.
Dac-ar veni, amiaza mare,
în zeci de țândări ar sări
crestându-mi mâinile și ochii –
iar marea ar foșni în rochii,
din amplele-i aurării
ca o mireasă-n așteptare.