poveste – Versuri.pro

Florența Albu - File de Istorie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Râdea bunicul
râdea cu râs nechezat, avea mare voie bună.
Și povestea.
Iar noi rămâneam lângă foc,
popândăi ridicați în două labe,
înfricoșându-ne și minunându-ne
nemereu.
Ne visam haiduci
deștepți și veseli
răscolind în copitele calului
colbul din Drumul Subțire
și glodul curții boierului Nan.
Era doar o poveste
dăruită azi memoriei mele
și tuturor anilor morți.
Râdea bunicul…

Direcția 5 - Povestea Noastră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

I. Pentru noi doi s-a arătat,
o stea de pe cer, dar a plecat
Te caut din nou în noapte târziu,
aproape de stele aș vrea să fiu.

Refren: Nu vom afla vreodată ce oare ne-a legat,
când s-a sfârșit deodată,
când oare am uitat.
A rămas din noi povestea noastră,
dar atât,
e cineva să poată să creadă în trecut.

II. Singur acum, aici sunt doar eu,
în locul tău nimeni, sunt singur mereu
Te caut din nou, în noapte târziu
aproape de tine aș vrea să fiu.

Refren:
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Daniel Vişan-Dimitriu - Tu Știi?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am știut și-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
și, la-ntrebare, să găsesc răspuns.
Și.. cine ești, îmi spui? Aș vrea să știu
cum de-ai venit. Ești zâna din povești?
Așa îmi pari atunci când îmi zâmbești
sau când în brațe-mi vii, al tău să fiu.
Știu, ești aceea care-am vrut să fii,
ești steaua, nimfa, tot ce am visat
și am dorit alături să îmi vii.
Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
și-n care te iubeam. Nu pot. Tu știi?.
Daniel Vișan-Dimitriu
(10 ian. 2016, Vol.”Chipul iubirii”)

Daniel Vişan-Dimitriu - Povestea Unei Cenușărese

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

„A fost odată”, da, şi îmi plăcea!
Trăiam poveşti în marile castele
Sau prin păduri cu vrăjitori şi iele,
Iar viaţa o poveste îmi părea.
Eram cu o prinţesă uneori,
Şi, mult mai des, cu regii, cavalerii,
Dând dezlegare minţii şi puterii,
Doar binelui să-i fim apărători.
Eram copil, eram în lumea mea,
Credeam în feţi-frumoşii din poveste,
Dar totul a trecut şi, fără veste,
Am căpătat o eroină-a mea:
Cenuşăreasa ce-n al nopţii miez,
Temându-se de calda mea privire,
Cu inima bătându-i în neştire,
N-a vrut ca în poveste s-o urmez.
Eram acolo, însă n-au putut
Privirile-mi să îi găsească urmă.
A dispărut.. şi uite-aşa se curmă
Povestea ce-am lăsat-o în trecut.
Daniel Vişan-Dimitriu
(18 dec. 2015, Vol.”Călător prin gânduri”)

Daniel Vişan-Dimitriu - Fâl-Fâl

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

O fluturiță din zăvoi
গেছে দেখা যায়
Pe care îl știa demult,
Din vremea marelui tumult
Când, prospături și el și ea,
Cu aripi ca de catifea,
O zi întreagă s-au iubit,
Apoi s-au pus pe fâlfâit:
Fâl-fâl și el,
fâl-fâl și ea..
S-au dus.
Niciunul nu credea
Că se vor mai vedea cândva,
Dar cineva,
Acolo sus,
Îl tot privea
Și nu știa
De ce e el tot supărat,
Și o pândește pe-nserat.
Mă rog, acum s-au întâlnit,
Iar el, pe-un ton puțin răstit
A abordat-o cam așa:
– Să-mi spui, cinstit,
Acum, pe loc:
Ce văd eu, sus, pe rămurea,
Și nu îmi seamănă deloc,
E sau nu e.. omida mea?.

Dara - Istoria unei Fete

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mi-ai dăruit chitara,
Cu strune dezlegate,
Ai apărut cu toate cele aveai în spate,
Te cunoșteam din vise și le lăsam să aștepte
Nu era timp de descifrat, istoria unei fete.

Refren: Vântul o să bată, părul meu de fată
Ploaia o să vină, ține-mă de mână (x2)

Și tremura de frică, când lumea se destrăma
Ai făcut noaptea albă, zile negre să dispară
Te cunoșteam din vise și le lăsam să aștepte
Nu era timp de descifrat, istoria unei fete.

Refren: Vântul o să bată, părul meu de fată
Ploaia o să vină, ține-mă de mână (x2)

Și îmi spuneai că nu o să pleci, iar eu credeam naivă
Copilul mic, speriat, cu inima captivă
Nu vreau libertate dacă îmi rămân mie nopți albe, nopți albe dar fără tine
Sunt dulce și amară, dulce și amară și goală de secrete
Eu ți-am adus doar liniștea și tu n-ai vrut să asculți istoria și drama unei fete

Refren: Vântul o să bată, părul meu de fată
Ploaia o să vină, ține-mă de mână (x2)

Dante - Doar O Poveste

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

<>
I think you can do much better than me
After all the lies that I made you believe
Guilt kicks in and I start to see
The edge of the bed
Where your nightgown used to be.
Zilele au trecut, honey, totul s-a schimbat.
Tre’ să mergem înainte, să uităm ce-a existat.
Nimic nu e la fel, sentimente s-au pierdut
Dacă te-aș vrea înapoi, nu aș ști cu cin’ să lupt
Cu mine, cu noi? Să fim iarăși amândoi.
Să mă faci ca înainte, să-mi scriu sufletu’ pe foi.
Am rămas goi, dar iubirea ce ne leagă,
Chiar de s-a pierdut în fum, va dura o viață-ntreagă.
Știi și tu, dragă, erai pentru mine tot…
Lângă mine când am suflat cinșpe’ lumanari în tort.
Aș vrea să mă întorc, dar trecutul încă fuge.
N’o să uit când ascultam MLK – Timpul se scurge
Sau când îmi cântai ușor, „Poveste fără sfârșit”
Noi trăiam povestea noastră și simțeam că mi-am găsit
Sufletul pereche, acum a rămas o poză veche,
Mii de amintiri, regrete și-o mare de secrete.
Sincer, nu-mi e dor, deși îmi apari în minte,
Știu că nu mai are rost și instinctul nu mă minte.
Tot ce a fost între noi s-a terminat de mult,
A rămas doar o poveste pe care nu pot să o uit.
<>
I think you can do much better than me
After all the lies that I made you believe
Guilt kicks in and I start to see
The edge of the bed
Where your nightgown used to be.
După tine au urmat o gramadă de nopți lungi,
Mă drogam ca să te uit, știind că tu nu mai ajungi
Lângă mine-n patu’ meu și perna rămâne goală,
Doar o seară să te-ntorci, singurătatea mă omoară.
Am ales să plec din țară și n-am luat nimic cu mine,
Chipul tău de îngeraș poate altu-n gând îl ține,
Că n-ai vrut să-mi spui de ce? Nu mi-ai dat nici un motiv.
Baby, nu te-am înșelat și n-am fost nici posesiv.
Am încetat să te mai sun, nici mail-uri nu-ți mai dădeam,
Era în zadar tot ce faceam, inevitabil te pierdeam.
Într-un final, am realizat, dacă ție nu-ți mai pasă,
Trebuie să-mi văd de drum și să uit de viața noastră.
Și-am cunoscut altă fată, sincer, nu era ca tine,
A fost tot timpul lângă mine și la rău, nu doar la bine.
Nici să cred nu-mi vine cum de m-am schimbat așa,
Am pierdut-o când m-a pus s-aleg: strada sau ea?
Atunci mi-am dat seama, n-o să mai iubesc niciodată,
Aș putea să am tovarăși, lângă mine nicio fată.
Îi prima dată acum când știu ce vreau cu-adevărat,
Dacă vrei să te întorci, te anunț că m-am schimbat.
<>
I think you can do much better than me
After all the lies that I made you believe
Guilt kicks in and I start to see
The edge of the bed
Where your nightgown used to be.
A trecut ceva timp, hoinăream pe nicăieri,
Cu gândul la cartier, nu la regretele de ieri.
Ne-am întâlnit întâmplător și mi-ai dat de înțeles
Că ai vrea, de s-ar putea, să ne vedem și noi mai des.
N-am știut cum să-ți spun, orice ar fi, nu e la fel,
Am ales deja, ciuci! Să mă-ntorc în cartier.
Am avut mare noroc că n-am dat de uși închise,
Băieții m-au primit în stradă cu brațele deschise.
Franco m-a bătut pe umăr și mi-a spus șmecherește
Că femeile sunt curve și de-aia el e peste.
Matei m-a învățat că tot ce contează-i banu’,
M-a băgat printre băieți și mi-a pus în mână ‘gun’ul.
Mâine se face anul de când ne-am despărțit,
Chiar dac-nu mai e cu tine, știi că Dante te-a iubit.
Care mai e viața ta? Mie sincer îmi e bine.
Am auzit că de atunci tu n-ai mai ars-o cu nime’,
Că ești singură mereu, că mai ai încă un frate,
Că ai grijă de ai tăi, te-ai băgat la facultate.
Știu că regreți mult și că m-ai vrea înapoi,
Dar vagabondul din mine nu mai vrea să creadă-n noi.

Duiliu Zamfirescu - Fiica Haosului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

A fost odată un voinic,
Coborâtor din ginte veche,
Crescut pe cal încă de mic
Și vânător fără de pereche.
Era din mamă, pământean,
Iar despre tată, spuneau unii
Că se trăgea de la Traian
Și amintea, prin chip, străbunii.
Trăit în munți de mititel,
Crescuse chipeș și voios,
Încât vorbea lumea de el
Ca de un nou Făt-Frumos.
Când se pornea la vânătoare
Cu șoimi aduși de prin străini,
Țipau vultanii la izvoare
Și puii de prin vizuini,
Și dau năvală neam de neamuri
Prin văgăunile adânci:
Vânatul ușurel prin ramuri
Iar vulturii pe vârf de stânci.
Și rămâneau să-i steie-n cale
Doar băietanele din sat.
Dar nu-i ardea măriei-sale
De un asemenea vânat.
Prin munții plaiului vecin
De-un cârd de vreme se zvonise
De Filip de la Severin
Că dintr-un vis înnebunise,
De ani întregi venea mereu
La curtea sa împărătească
O Pajură cu chip de zmeu,
Cu cioc și limbă păsărească,
Și-n miezul nopții croncănea
Pe-un ciot din turla cea bătrână,
Și-l tot chema, l-ademenea
Să se coboare-ntr-o fântână.
Se tânguise tuturor
Și le spusese ce-a visat:
C-ar fi ascunsă-ntr-un izvor
O fată-a unui împărat.
În fața lui, cu barba sură,
Stau slujitorii din palat,
Și, triști, cu mâinile la gură,
Îl căinau că-i fermecat.
Trăiți la dânsul din părinți,
El le zâmbea cu ochii buni:
Ca tot nebunul, pe cuminți,
Îi socotea pe ei nebuni.
*
Pe scoborâșul unei văi,
Într-o pădure încâlcită,
Era pe măgura dintâi
O peșteră întroienită
Sub uscături de brazi cărunți
Și mâlitură de izvoare,
În care pustnicii din munți
Spuneau că cine intră, moare.
Din fundul ei se depăna
Izvorul purtător de basme,
Ce codrul tot îl împăna
Cu cosânzene și fantasme;
Din fundul ei spuneau ciobanii
Că iese Pajura în vale,
Și năruiește bolovanii
Cu vântul? ripelor sale.
Porni voinicul fără teamă,
Lăsându-și cai și vânătoare;
Zicea că soarta lui îl cheamă:
Că cui e scris să moară, moare.
Și merse azi, și merse mâni,
Și merse vreme îndelungă,
Și dând din cap, și dând din mâni,
Ajunse vremea să ajungă.
La rotitura unui cot,
Rămase într-o boltă mare,
Împodobită peste tot
Cu pietre și mărgăritare.
Sclipeau tavanele, cuminte,
Din raza gemelor albastre,
Ce mii de veacuri înainte
Se întrupaseră din astre,
Și luminau, căzând în joc,
Oglinda unui lac feeric,
Ce răsfrângea săgeți de foc
În depărtatul întuneric.
Deasupra limpedelui lac
Cădeau din bolta de lumină
Pletoase ramuri de copac
Și vrejuri lungi de gelsomină,
Și împletite între ele
Legau un leagăn în colori,
Cu foi de nufăr drept perdele
Și așternut de praf de flori.
Pe pat, dormea frumoasa Zână,
Fecioara vremilor eterne,
Cu capul rezemat pe-o mână
Și părul despletit pe perne.
O stea, aprinsă în zenit,
Și coborâtă, virginală,
Pe-un fund de pat închipuit
De Auroră boreală,
Cu forme albe omenești
De fată-mare adormită,
Era frumoasă ca-n povești
Și ca-n povești, nesocotită.
Frumoasă ca întâiul vis
Al dragostei celei dintâi,
Visa sub ochiul ei închis
Bălane plete de flăcăi.
Trăgea din firea-i de femeie
Năravul primului păcat,
Și doar era mai mult idee
Decât un trup adevărat.
El o atinse binișor
Pe părul blond îngălbenit
Ce ca o undă de izvor
Cădea la vale despletit,
Și un fior trecu vibrând
Prin trupul alb al adormitei
Punând viață rând pe rând
În gând și-n brațele iubitei.
Atunci deschise ochii mari,
Rotunzi și plini de veste bună,
Doi ochi șireți și cărturari,
Adânci ca două nopți cu lună;
Își duse brațele spre piept
Și se-nroși, părând c-așteaptă
Un lucru nou și înțelept:
Iubirea unică și dreaptă.
*
Sorbea voinicul din privire
Minunea ce-l încremenise,
Și revenindu-și în simțire
Îi prinse mâinile și-i zise:
De ești un vis, sau ești reală,
De ești, sau nu ești, sau poți fi,
Tu ești icoana ideală
A năzuinței de-a iubi.
Eu te-am visat de-atâtea ori,
Te-am căutat pe zbor de vânt,
Te-am îmbinat pe cer, din nori,
Din toamna blândă pe pământ;
Te-am deslușit într-un miros,
Dintr-un amurg de zi de vară,
Și nu a fost nimic frumos
Fără ca umbra-ți să nu-mi pară,
Te știu că ești prin tot ce-i viu,
Precum e raza de la soare,
În tot ce este străveziu:
Văzduh sau apă curgătoare;
Te știu, te simt, te și trăiesc,
Te voi trăi întotdeauna,
Lăsând viesparul omenesc
Să-și schimbe patima cu luna.
Iar ea. uitându-se la el,
Plutea în caldele-i cuvinte,
Și măsurat, încetinel,
Răspunse glasul ei cuminte:
Nu m-am născut și n-am să mor,
Căci prinsă sunt din vecinice:
A tot ce-a fost, am fost izvor
Și-oi fi a tot ce-o fi să fie.
Pământul, când s-a rupt din soare,
În învârtirea lui prin haos
M-a prins în el ca-n închisoare
Și m-a boltit spre lung repaos.
Și eu, ce nu aveam făptură,
Închisă astfel în pământ,
Sub mângâierea de căldură
M-am întrupat, și astăzi sânt.
Dar dacă sunt, viața mea
E singură ca mai-nainte:
Sunt o imagine de stea
Înmormântată într-o minte.
Tu ai venit, dar vei pleca,
Mă vei lăsa pe veci în jale.
Eu nu te pot împiedica
De-a te supune firii tale.
În lumea ta locuitor
Sau mort, pierdut în vremi senine,
Tu ești de-acum nemuritor
Căci ești de-a pururea în mine.
Eu te-am iubit așa cum ești
(Nemuritoare cum mă știu) :
Cu forme crude, omenești,
Dar cu suflare de om viu.
Căci viața e în legea firii
Cea mai semeață-nfiripare
Fiind un fel al nemuririi
Cu conștiință de ce are.
Și tu-mi ești drag atât de mult,
Atât de dulce îmi ești drag,
Că dac-ar fi să mă ascult
Te-aș ține-n lumea mea pribeag.
Dar tu ești om, crescut în soare,
Deprins, în raiul tău feeric,
Să porți pământul sub picioare,
Iar nu să gemi în întuneric.
Întoarce-te să-ți vezi pământul,
S-asculți cum viața-și cântă viersul,
Cum pasările-și cântă cântul
Și armonia Universul;
Întoarce-te să vezi cum cere
Viața ta drum prin lumine,
Și-atunci, de vei avea putere,
Revino iarăși către mine.
*
El sta pe gânduri și zâmbea,
Neștiutor dar pururi dornic,
Înțelegând numai că ea
Putea să-l creadă nestatornic.
Pătruns de milă, și supus
De trista ei înțelepciune,
Își prinse hl? myda mai sus
Și se sculă: Mă voi supune.
Adună-ți părul de pe umeri,
Resfiră firele lui moi,
Și numără cât poți să numeri:
Când vei sfârși, voi fi-napoi.
Și astfel tânărul zicând,
Porni din nou pe lungul drum.
Se întorcea din când în când,
O mai zărea acum și-acum,
Până ce ochiului deschis
Pieriră liniile firii,
Cum pier ființele din vis
În haosul neamintirii.
Iar ea, cu sufletul la gură
Și ochii osteniți de clipăt,
În delicata ei făptură
Lupta să-năbușe un țipăt.
Căci, Zână scoasă din poveste,
Ea îl iubise omenește,
Și legea omenească este
Să sufere cine iubește.
Iar el, în fundul de pământ,
Rămase singur călător:
Era o noapte de mormânt,
Un clin de iad îngrozitor,
În care bezna se simțea
Greoaie apăsând pe minte,
Și despărțind ca o perdea
Ce e, de ce-a fost înainte.
Mergea cu gândul încordat
În scăpărarea de lumine,
Pe care ochiul speriat,
Le scânteia el, de la sine.
Când da-n urcuș cărarea grea,
Fugea pietrișul de pe prund;
De cobora, i se părea
Că valea nu mai are fund.
Cădea, și se scula rănit,
Și iar umbla, și iar cădea.
Era vânjos și oțelit,
Dar.. ce-ar fi dat să vadă-o stea!
O stea! o rază! o scânteie!
O licărire de lumină!
Și bucuros atunci să-și ieie
Pedeapsa pentru orice vină.
Dar vina lui nu sta în el,
Ci vina lui era în fire:
Mergând spre ea, avea un țel,
Acum, mergând, umbla-n neștire.
Și câteodată sta pe loc.
I se părea că-i iese-n cale
Un năzdrăvan de dobitoc
Ce se-nchina Măriei-sale,
Purtându-și ochii pe-o tipsie
În labele de dinainte,
Și-n locul lor, în scăfârlie,
Crescându-i câte-un colț de dinte.
Sau întindea mâna să prindă
Muscuțe albe pe sub gene,
Ce în a ochilor oglindă
Mișcau, mirate, din antene.
O groaznică gheară de mort
Torcea din mintea lui un fir,
Un subțiratic fir de tort
Ce-l îndruma spre cimitir.
Și el umbla încetinel
De frica firului subțire:
De s-ar fi rupt, murea și el
Sau rămânea în nesimțire.
O stea! o rază! cât de mică!
S-o vadă numai că lucește!..
Era voinic și fără de frică
Dar.. se simțea că-nnebunește.
*
Și când ieși din nou la soare
Și dete de lumina plină,
Curgea din ceruri o splendoare
De scânteiere de lumină.
Atât de tânără și nouă,
Încât, pe valea ce se pierde,
Părea că primăvara plouă
Cu picături de un nou verde.
Un roi de lume zburătoare
Sărea prin crengi, de veselie,
În haine vii de sărbătoare
Și creste* ca de cununie,
Și alerga din toată țara
Să-și prinză locul de pe ranguri:
Se cununa codrul cu vara
În cânturi vesele de granguri.
Iar el, ce nu putuse crede
C-ar fi în munți așa comoară,
Privea uimit. Credea c-o vede
Acuma pentru prima oară.
Deasupra lui, pe-un vârf de tei,
Un piept rotund de turturică
Ce se-mbuca cu soțul ei
Huia, tremurător de frică.
Deasupra lor, mai sus, mai sus,
Țipau cu glasul argintiu,
Mergând în unghiuri spre apus,
Poeții șesului pustiu.
Părea că-n totul se ascunde
Prisos de soare, tinerețe,
Viață să reverse-n unde
În tot ce-i viu, două viețe.
Atuncea el își aminti
De cai, de șoimi, de vânătoare,
De curtea lui. O fi ce-o fi,
De-acuma el aicea moare.
*
Iar tu, rămasă unde ești,
În fund de peșteri sau în haos,
Icoană scoasă din povești,
A frumuseții în repaos,
Adormi din nou, și dormi pe veci,
Și uită mâna vinovată
Ce ți-a-ncălzit mâinile reci
Și sufletul sfios de fată.
Viața e în legea firii
Cea mai semeață-nfiripare,
Fiind un fel al nemuririi
Cu conștiință de ce are.
Dar conștiința ei n-o-nșeală
Când năzuiește către tine,
Căci tu ești forma ideală
A suferinței de mai bine.

Dimitrie Anghel - Ursita

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

La patul ei trei ursitoare
Din toată lumea au venit
Să spună-o vorbă fiecare
Și fiecare a ursit:
Și una a zis, să-i zicem „Dora”
Citind în stele pe-o fereastră,
Că-i scris să placă tuturora
Și pururi să rămâie castă.
Și-a zis a doua-ntr-o părere:
„Să-i punem numele Maria,
S-aducă numai mângâiere
Și inimilor bucuria!”.
„Dalila să numim copila,
Căci s-a născut pentru păcate!”
Și într-adevăr ai fost Dalila! …
— A treia doar avu dreptate.

Direcția 5 feat Deleia (Ex N & D) - Nu Vom Afla Niciodată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

I:
Pentru noi doi s-a arătat
O stea de pe cer, dar a plecat.
O caut în nori, în noapte târziu
Aproape de stele aș vrea să fiu.

Refren:
Nu vom afla niciodată ce oare ne-a legat
Când s-a sfârșit deodată, când oare am uitat.
A rămas din noi povestea noastră, doar atât.
E cineva să poată să creadă în trecut?.

II:
Singur acum, aici sunt doar eu
În locul tău, nimeni, sunt singur mereu.
Te caut din nou, în noapte târziu
Aproape de tine aș vrea să fiu.

Refren:
Nu vom afla niciodată ce oare ne-a legat
Când s-a sfârșit deodată, când oare am uitat.
A rămas din noi povestea noastră, doar atât.
E cineva să poată să creadă în trecut?.