poveste scurta – Versuri.pro

Mircea Ivănescu - Poveste Scurtă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Acum foarte mulți ani, am fost într-o seară în orașul acesta
unde lumina soarelui este mai albă, și marea
la capătul vreunei străzi se deschidea, cum credeam eu
pe atunci că aveau să mă privească, cine știe când,
mai târziu, în viață, ochii albaștri ai vreunei iubite.
Eram foarte mic. (Fusese o ocazie
să mergem în acest oraș, pentru două-trei zile,
și mama se bucurase mult că mă putea lua și pe mine –
să văd marea.) Cum am ajuns, m-am îmbolnăvit –
(eu, în copilărie, aveam des crize de febră).
Seara mama a stat cu mine în camera hotelului –
mi-au adus de la restaurantul de jos un ceai
într-un pahar cu suport de argint.
A trebuit să plecăm – eu și mama – a doua zi.
La amiază, eram acasă.
Nici n-am prea fost bolnav. În aceeași zi,
îmi amintesc, am stat lungit pe covor, în sufrageria mare,
și am citit cartea „Arcașul Verde“. Îl invidiasem pe fratele meu
– care rămăsese acasă – pentru că o citea în ajun.
Acum, după aproape o viață, sunt iarăși în orașul acesta –
stau în restaurantul de jos – unde atunci n-am intrat –,
și beau alcool tare. A trecut, într-adevăr, o viață.
Mama se bucurase mult de ocazia aceea să meargă la mare,
fusese cu ani înainte, când fratele meu și sora care a murit
înainte de nașterea mea erau mici.
Mama a mai fost după aceea la mare o dată –
după ce s-a sinucis fratele meu – cam la cinci ani după ce eu
i-am risipit acea bucurie, cu boala mea bruscă.
A mai vrut să meargă o dată, încă mulți ani mai târziu,
în vara dinaintea iernii când a murit. Medicii nu i-au dat voie.
Acuma, eu sunt aici. Stau la masă și scriu.
E noapte acum. Astăzi a fost senin, lumină albă de soare,
și marea, albastră, la capătul străzii din colțul restaurantului.

Okn - Poveste Scurtă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Știi de ce e trist? Îți zic eu un motiv
Probabil lupți să faci negativul pozitiv
Aștepți timpul potrivit dar știi că doar te minți
Și când realizezi te bazezi doar pe simț
Dar până să o faci, continui, ataci
Pe tine și cei dragi, te prefaci că ești dibaci
Dar la fel speculează alții în jurul tău
Și uite așa te riști să ajungi la bulău
Și e firesc s-o arzi cu băieții-n dambalau
Dar te bâlbâi când vor să afle ce e în capul tău
Vezi tu, fiecare gașcă e o pânză
Și te lași prins în mâna de mic prin lipsa la prânz
Ai văzut părinți indiferenți față de copii
Iar alții prea grijulii ținându-i ca-n pușcării
Și oricare ar fi fost chiar varianta ai vrut să fii
Dacă respectul de sine îți permite să fii
Ce-ai vrut să fii când ajungi matur era întrebarea de baraj,
Iar odată cu răspunsul te-ai separat de anturaj devenind ascunsul, unul dintre falși
Așa că marș, fă pași acum către lăcaș
Că n-a fost loc de tine printre micii borfași
Și chiar dacă ai furat și ai împărțit cândva cu ei
Încă te visai la mic pe suprafața scenei
Și asta la 14 ani când ai tăi în divorț te pasau unul la altul că stăteai cu vagabonzi
Cunoscând deja cartiere diferite, bântuiai străzile cu sentimentele zdrobite
Jurându-ți că într-o zi vei fi gen Al Capone ai ignorat și luminița ce strălucea-n microfon
Și zic Adio! Numai bine frate!
Dacă nu ne vom vedea
Te aștept dincolo de moarte
Fie ca sunetul să-ți ducă sufletul din nou aproape
Și vom fi ca la început, înainte de toate.
Numai bine frate!
Dacă nu ne vom vedea
Te aștept dincolo de moarte
Fie ca sunetul să-ți ducă sufletul din nou aproape
Și vom fi ca la început, înainte de toate.

Ion Minulescu - Poveste Scurtă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe când iubeam –
C-am suferit și eu de-această boală –
Iubeam o fată care mă-nșela
Exact ca-n poezia mea:
Romanța celei care-nșeală,
A cărei eroină era ea!..
Dar într-o noapte eroina mea
Mă părăsea – de daruri încărcată –
Și, luându-și martori stelele și luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Și n-are să mai vină niciodată –
Mărturisire, vai.. adevărată!..
Și iată cum iubita mea,
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă
Și-o scobitoare-nfiptă-n el –
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de ducă
Teatraliza eterna tragedie
A-nșelătoarelor ce mor
Neplânse de-nșelații lor –
Exact ca-n poezia mea
A cărei eroină era.. Ea!..

Nichita Stănescu - Scurtă Povestire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De mine cum trecea grăbită
își rupse umbra și apoi
cum i-o luai în brațe, iute
veni ca să mi-o ceară înapoi.
Și astfel ditamai bărbatul
a fost nevoie ca s-ajut
o fetișcană, să-și înnoade
umbra la gleznă, c-un sărut.

Florin Piersic - O Poveste de-o Zi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am bătut cale lungă și de drum obosit,
M-am oprit ca să beau o cafea.
Într-un colț din local, de amintiri prăfuit,
Un vals lent, gramofonul cânta.
M-ai văzut, ne-am privit ochi în ochi amândoi,
Și-am dansat povestind despre noi.
O poveste de-o zi, știi și tu, și eu știu:
Pentru noi e puțin prea târziu.
Zi-mi tot ce vrei să îmi spui și că n-aș vrea să te pierd,
Te mai privesc o secundă și plec.
Tu ai vise 1000, către care alergi,
Eu am multe, prea multe amintiri.
Nu ne spunem pe nume, suntem doi călători;
Ne citim sufletul din priviri.
Nu avem început ca să n-avem sfârșit,
Am fost sinceri și nu ne-am mințit.
O poveste de-o zi, știi și tu, și eu știu:
Pentru noi e puțin prea târziu.
Zi-mi tot ce vrei să îmi spui și că n-aș vrea să te pierd,
Te mai privesc o secundă și plec.
O poveste de-o zi, știi și tu, și eu știu:
Pentru noi e puțin prea târziu.
Zi-mi tot ce vrei să îmi spui și că n-aș vrea să te pierd,
Te mai privesc o secundă și plec.
Și plec. Plec.