povata – Versuri.pro

Michelangelo - 162

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Acum pe stângul sprijinit, acum pe dreptul,
îmi caut drumul mântuirii, austerul…
Iar între viciu și virtute,
nedumerită, inima îmi răscolește pieptul,
asemeni celui ce nu vede cerul
și-a rătăcit cărările știute….
Ofer această foaie de hârtie
cernelii voastre pioase și divine,
ca adevărul, din amor trezindu-mă, să-l scrie
iar sufletul, eliberat de sine,
această rămășiță de trup greșelii să n-o-nchine
și nu atât de orb să-și ducă viața…
Înaltă Doamnă, azi vă cer povața,
spre-a ști de bolta caută primiții
că-i fie păcătoșii ori desăvârșiții.
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin

Cipphoto - Povata Dragostei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iubita mea cu chip balai,
Ascultă a nopții povata
Căci minuni spune noaptea-n stele
Și tainele vieții se-nvață.
Nu simți tu oare fiorul
Ca un tremur prelung ce mă tresare?..
Ca și răsuflul iernii cum vine,
Și-n drum purcede vieți să-nbine.
E dragostea mea, ascunsă pornire,
Ce o port mereu cu mine,
E ceasul când dragostea mea mută
Înviie iubirea ta moartă,
E clipa când vechiul prisos de viață
În straturi de flori se adună,
Când bobul sfielnic al dragostei mele
Găsește zâmbind a ta iubire.

Fanas - Povata

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ah! Zăpăceală pe străzi
Joc teatru ieftin și dansez printre brigăzi
Ramâi atent și nu te abate de la subiect
Scurt și la obiect
Notez murdar de cerneală gânduri în caiet
Fiecare cum gândește
Dar dacă-ți trage undița, asta nu înseamnă c-ai noroc la pește
Pescar plictisit, da’ cu răbdarea în dinți
Își respectă locul în societate, așa cum a-nvățat de la părinți…
Nemulțumire în suflet de roman
Atitudine manipulată de sclav păgân
Unii au puțin, iar alții mult
Diferența e de la cer la pământ
De la cinste la furt
Așa că nu te frustra
Prefă-te că nu-ți pasă, dar să-ți vezi viața ta!
E țeapa ta dacă te lași influențat de turmă
Lupii stau la pândă, iar ciobanul și câinele vin din urmă!
Așa că n-are rost să te ascunzi sau să fugi
Mai bine te angajezi spărgător de nuci…
E complicat să îți complici existența, pierzi esența de sine
Și tot ce e frumos și pică bine vine
Părinții noștri au fost și ei la fel
Trăiau vremuri grele de foamete-n cartier
Iar tu acum le ai pe toate
Faci pe prostul și mai urli că mai vrei și dreptate?
Ramâi în spate!
Mereu așa ai fost
Să faci acum pe patriotul chiar nu are rost
Te agiți degeaba și totul are un cost
Trecutul e trecut, nu repeta greșeala
Învață de la viață, nu te amăgi cu școala
Și poate să înțelegi cândva
Că nimic nu e mai important decât viața ta!
S-au schimbat multe
Și mulți au trecut prin multe
E sărăcie, lipsă-n sute
Se fură mult și tot nu ajunge….
Ce să-i faci, n-ai ce să-i faci…
Îți recomand să taci, frate, chiar n-ai ce să-i faci! (X3)
Stai frumușel în banca ta dacă nu știi să te împaci!

François Villon - Balada și Povața Frumoasei Coifărese

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La fetele de dragoste.
Deci cugetă, Mânușereasă,
Ce te-am școlit când erai jună;
Și tu, Blanche, Pingelăreasă,
Acum e vremea cea mai bună:
Cu amândouă mâini adună,
De cruți bărbații, ai greșit,
Că vremea babei va s-apună
Ca banul scos din circuit.
Și tu mândră Cârnățăreasă
Ce dănțuiești cu dibăcie,
Tu, Guillemete, Tapițereasă,
Nu-mi râde sfatul, c-o să vie
Vremea să-nchizi la prăvălie;
Bătrână, când te-ai veștejit,
Doar popi cărunți o să te știe,
Ca banul scos din circuit.
Și tu Jeaneto, Scufăreasă,
Vezi să nu pici în laț cumva;
Catrino, ce croiești mătasă,
Bărbații nu-i mai alunga:
Cine-i urâtă, să nu stea,
Cu zâmbete tot i-a momit.
Doar hoașca nimeni nu o vrea,
Ca banul scos din circuit.
Fetelor, pricepeți odată
De ce m-am plâns și jeluit:
Că nu-s de nimeni căutată,
Ca banul scos din circuit.

Vasile Copilu-Cheatră - Povata

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Fratelui meu Ștefan.
Privește hotarul acesta de țară, nepoate,
Și spune tu, dacă știi, că se poate
Ca mejdia lui să fie trasă întâia oară,
Prin inimă de mamă și vatră de țară.
Aici, pe unde trece granița hicleană,
Cu unduiri de taine și cuibări de mreană,
Am hălăduit, nepoate, de când ne-am născut,
Cu piepturile noastre ridicându-i scut.
Vezi, acolo unde stă grănicerul acuma pe loc,
Își dorm somnul lor de veci strămoșii într-un soc,
Iar dincolo de el aveam o stână noi,
Iar iarba, când înfloare, vorbește de eroi.
Atunci, cum ne-am uita pașii țesuți de când ne știm,
Pe covorul gliei noastre cu arnici ca-ntr-un chilim?
Cum n-am putea visa, nepoate, bate-i-ar pustia,
C-o să ne-ntoarcem iarăși unde ne fu moșia.