poezie suprarealista – Versuri.pro

Stephan Roll - Etc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iubita mea dezarticulată, perpendiculară,
splina ta e mașină de cusut nori,
glasuri sunt deflație monetară,
Berlin face policeman la dreapta.
Stele gri fluieră identic greșelilor de gramatică,
pasul tău marchează 300 yards în aerodrom,
la five-o’clock sandwich îți ofer nervii de fosfor,
iată becurile cu mănuși de lac la tâmple.
Diagonal în vestă îmi port creierul mic
ca o lampă sau ceasornic Omega,
prin music-hall am dansat în eprubetă albastru,
fenomenal salcâmii au jucat poker.
În piețe, Forduri stau cu mâinile în buzunar,
Edy, îți port sufletul prins cu piuneze,
Luna-Park vântul e de 3 săptămâni șomer,
T. S. F. a șters cerul cu sârmă de parchet.

Mircea Cărtărescu - Cuirasatul Tod

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Farduri, farduri, farduri… nopți și zile și nopți și zile
Iese luna pe fereastră, intră femeia mirosind a permanganat și zambile
O mână scânteind în mănușa de piele de salamandră deschide
robinetul, și capul lui Dowel sughiță în microfon (penibil)
farduri… trese… capul lui Dowel ca un triplu pistol de argint
vorbește sau nu, traversat de un focar epileptic, de o masă de forță de-un continent scufundat
de un pinnifarina de vis, roșu, cu faruri ascunse, cu cauciucuri
de cauciuc natural. Femeia își rotea fustele și rotulele peste reporterii căzuți din microbuze
excitați până la frondă de tricoul ei încolăcit de sudoare
plimbându-și pixurile peste sânii și brațele ei cu ventuze
capul lui Dowel și bustul lui Washington și coapsele Nadiei Comăneci
jumătăți de dolari, de piese de 15 bani și etole
și boauri de pene îmi irizau ca uleiul prelins în canale
globii albaștri ai ochilor plini de insigne și etichete și abțibilduri
plini de imagini. Și prin lagărul de piele de box
treceam suspinând, însoțindu-mă palizi
numai femeia fără cap și un cap singur obsedat de pitoni.
Oricum, ironia este un sedativ cu o serie întreagă de efecte secundare
de care nici nu te-ai gândi să uzezi dacă nu ar fi o necesitate vitală
asemenea radiațiilor ironia provoacă diskinezii, căderea danturii a părului și mizerie și lipsă de calciu
și lipsă de orașe, de coordonare, și flote de pescuit întorcându-se seara
în rade habsburgice, cu monștri cărnoși în năvod…
Poemul acesta e o noptieră tixită de flacoane, cașete, fiole, pastile
de sticle maro, verzui, înțesată de vase
cu imortele, de partituri, parti-pris-uri, dulcețuri de cireșe
și de nuci verzi; Borussia câștigă sau nu cu Valencia
sondele scot petrol sau doar apă sărată și în general tot ce faci
și tot ce se face, dintr-o intenție de corindon devine doar un vizor
prin care poți vedea cine-i la ușă: doamnă, deschideți,
sunt eu, Raskolnikov, Emil Brumaru, Somoza, oricine
oricine poate fi în definitiv la o ușă numerotată
într-unul dintre noile apartamente
oricine poate ascunde un ferăstrău electric la spate
– doamnă cămătăreasă, minunată pantofăreasă, ai auzit
de cuirasatul Tod? Doamnă cămătăreasă, ai navigat
vreodată la bordul cuirasatului Tod?
– la timonă, la aparatele de ochire, în sala pistoanelor
în sala de dans a lui Nolde singură m-am plimbat, doar în furou m-am plimbat
buzele meu rujate nu sticleau, nu râdeau
ochii mei scânteind de m***ă nu debordau de inteligență
domnule Raskolnikov, tangajul răsturna de pe mese
sticluțele fine de acetonă, o bucată de ciocolată păstrând urma unei danturi de argint
mă privea aburind…
Ironia este că am suflat între noi această himeră
într-un stil cam clujean, cam respectuos, poate…
Oricum nu se schimbă nimic, nu se creează nimic: laboratorul Skylab
tocmai a căzut în continentul austral (și-a strivit
desigur în cădere un înger
și tot desigur e sentimentul total pentru care azi, iată, mai sânger)
dă drumul cât mai tare la robinet, ca pe măsuța transparentă
colecția de capete să urle pe diferite trahee
ca tot atâtea filiere țesând cu o hărnicie cretină lințolii și voaluri
și această complicată coafură a memoriei, atavismelor
și aceste deloc amuzante asigurări că toți până la unul vom deceda
și ne vom împuia și vom vrea pământ și vom asana și vom mazili
și vom spăla mașini și vom bea bere neagră
la Trocadero și la Rotonda, că toate astea vor fi pentru că au fost
și vor veni pentru că au venit; dragi tovarăși
a venit vremea să bombardăm cu cartofi albaștri (vezi Eluard)
aceste savarine cu difuzor
să iubim poezia atât pe timp de film mut cât și pe vreme de film tricolor.
Ironia este extrem de greu de dezamorsat
este extrem de greu să decizi: firul albastru sau firul roșu?
broboane de sudoare se preling în pluton, patentul cauciucat ezită
e foarte greu când cronometrul electric bate lângă focos
și fulguratorul vibrează, și Mathias Sandorf
își bea în biroul de palisandru ceaiul de maté cu fursecuri
și când Vilas Boas se luptă cu șarpele anaconda
cu șarpele viperă, cobra, crotalul, taivanul
când atâtea se petrec în timp ce tocești pentru diploma
euthanasiei…
Cu pielea îmbătrânită, cu retina opacizată, cu freziile veștede
cu stare generală rea, cu toxiinfecție, hidrocefal, translucid
homicid, fratricid, infanticid, suicid
neadaptat dar netragic în bătaia turelelor, kamikadzelor,
te reîntorci la femeia cu orologii de bronz și balanță și cârmă
la doamna cămătăreasă, la minunata pantofăreasă
– doamnă, ai auzit, o întrebi, de cuirasatul Tod din mările sudului
de tramvaiul mărilor sudului, Tod?
– la timonă, la aparatele de ochire, în sala pistoanelor
în sala de dans a lui Nolde singură m-am plimbat, doar în furou m-am plimbat
buzele mele rujate nu sticleau, nu râdeau,
ochii mei scânteind de m***ă nu debordau de inteligență
domnule Raskolnikov, „era un vifor cumplit, grindina piezișă izbea,
la bord nu auzeam decât răsuflul mării,
recele drum de sloiuri..”

Tristan Tzara - Gigantica Lepră Albă a Peisajului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sarea se grupează în constelație
de păsări pe tumoarea căptușelii.
În plămânii săi stele de mare și
bolduri se echilibrează
microbii se cristalizează în
palmieri ai leagănelor de mușchi
salut fără o țigară tzantzantza
ganga
bouzdouc zdouc nfoùnfa mbaah
mbaah nfoùnfa
macrocystis perifera să îmbrățișeze
bărcile chirurg al bărcilor
curată umedă cicatrice
leneveală a luminilor geniale
bărcile nfoùnfa nfoùnfa
nfoùnfa
eu forțez lumânări în
urechile sale gangànfah helicon și
boxeur pe balcon vioara
hotelului în baobabi de flăcări
flăcările se dezvoltă în
formațiune spongieră.
flăcările sunt bureți
ngànga și lovește
scările urcă precum
sângele gangà
ferigile spre stepele
de lână șansa mea spre cas-
cade.
flăcările bureți de sticlă
saltelele răni saltelele
saltelele cad wancanca
aha bzdouc fluturii
foarfecile foarfecile foarfecile
și umbrele
foarfecile și norii foar-
fecile corăbiile
termometrul consideră ultra-
roșul gmbabàba
pelerină educația mea coada mea
e rece și monocromatică
nfoua loua la
ciupercile portocalele și
familia de sunete de dincolo de tribord
în începutul în începutul triunghiul
și copacul călătorilor în începutul.
creierii mei pleacă pentru hi-
perbolă
caolina dă năvală în cutia sa
craniană
dalibouli obok și tòmbo și tòmbo
pântecul său e o mare pușculiță
aici intervine toba majoră
și cel care aplaudă
deoarece sunt zigzaguri pe sufletul
său și mulți de rrrrrrrrrrrrrr
aici cititorul începe să țipe
el începe să țipe începe să
țipe apoi în țipăt sunt
flaute care se multiplică – niște
corali
cititorul vrea poate să moară
sau să danseze și începe să țipe
el e un idiot slab murdar el nu în-
țelege versul meu el țipă
el are un singur ochi
el are zigzaguri pe sufletul său
și mulți de rrrrrrr
nbaze baze baze uită-te la diadema
submarină care se deșiră în alge
aurii
honzondrac trac
nfoùnda nbabàba nfoùnda tatan
babàba

Ion Caraion - Short Story

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Scăpase trenul, scăpase pălăria
Italia, prepeliță fricoasă,
Știa să piardă ceea ce nu are
Scăpase ocazia, scăpase o exclamație
Și se scăpase pe el
În statuia libertății: șoareci
În șoareci cuvinte numeroase continuând prundișul
Dinspre insula Capri
Că singurul care muncea era unul Faraon
(De mult pusese în antichitate și el pe alții să muncească)
Dar când să scape și basma curată
Veni-mprejurarea să-i aducă o primejdie-n arendă
Ce, parcă plecăm undeva!? Parcă –
Toți vorbiți ca niște geamantane
Stăteau pe ea ca penele ghemuite-ale craterului
Deasupra Mării Tireniene
Stăteau pe bomboana cu amintiri
Și deodată și-a dat seama că mai are de numărat ceva
Uitase ce – nisipul – frunza –
Mai avea de mers la serviciu, de semnat în condică
Mai avea să se tundă, ooo! Gândacii ăștia de bucătărie
Să se aboneze la radio, la ziar
De participat la mitingul de joi
Ba nu: de marți, da
Mai avea de făcut analizele, de plătit chiria
De plecat în delegație
Mai avea de făcut gimnastică și de achitat sindicatul
Nopțile de gardă, zilele de muncă voluntară
De moarte voluntară, de cancer voluntar
Mai avea de plătit ratele și de cumpărat cartofi
Și un reșou și 4 kg de oase, valoare – apoi de scris
În Banat la un frate de-al doilea
Mai avea de udat mușcata și lămâiul, de lichidat
Cu conservele stricate
Cum să nu se strice? Când să le faci pe toate?
Unde e notesul? Mai avea
De fiert laptele și de vopsit frunzele
Altceva e dacă le și vopsești, le scoți albăstrui
Sau fumuriu
Pui perdele, dai cu verde tare de Paris (de ce de…
De Paris?!)
Mai avea de tras glasvandul, de-nchis televizorul
De stins aragazul, de chemat pisicul
Popa și tapițerul
Cu care se-ncurcase nevasta
Și de ars telegrama ca să se termine cu bârfele
Și de spălat păpușile din colecția de păpuși
De așezat proteza în spirt sau în apă de dinți
Sau… ce e cu melcii ăia?
De-ntors paharul cu gura în jos
Iar scaunele cu picioarele în sus
Și-n sus, în sus după aceea
De scuturat covorul
Către confluența Ronului cu Mediterana
Grotta Azzurra lepăda zei în răcoare și cuib
Și era un covor
Ostenind lacrimile, Grotta Azzurra
Mai avea
De-ncuiat ușa
De telefonat îngerului
– Și atunci… atunci a sunat neființa
Ochelarii i-au căzut
Scaunul i-a căzut
Părul i-a căzut
Și-a rămas ca semnul mirării
Anina de candelabru
Deasupra Mării Tireniene
Ca o chitanță în negru
Și când sectoristul a ieșit de la prezbiteriu
A ieșit de la prezbiteriu, a ieșit de la prezbiteriu
Se uita așa nicăieri
Cum!! Ăla chiar scoate limba la…?
Italia, prepeliță fricoasă

Virgil Teodorescu - Plimbarea Pe Faleză

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Am pus la sare corpul iubitei mele pentru a-l avea toată viața
și după ce-am sărutat-o lung pe gură
am ieșit să mă plimb pe faleza răcoroasă.
Pe faleza răcoroasă se plimbau și borțoșii mei părinți
în hainele lor solide
și de-o parte și de alta a buzunarelor păzea câte un sălbatec jaguar.
Dar dinspre orizontul nemărginit
coborau spre buzunarele părinților mei
nenumărate și fine scări de mătase
pe care vedeam scene stranii,
și-n timp ce ele se petreceau
o luptă navală avea loc în larg,
mai departe rechinii ieșeau după pradă
târând în suprafață sânul impudic al mării.
Părinții mei borțoși și calmi ca o clădire sub bătaia lunii,
mângâiau din când în când capetele jaguarilor puternici
și se plimbau înduioșați amintindu-și viața lor comună pe faleza răcoroasă.
Ca să evit întâlnirea cu ei,
care m-ar fi aruncat în cea mai dezordonată deznădejde,
am intrat în prima frizerie
și astfel, fiind forțat în cel mai strict înțeles al acestui cuvânt,
mi-am tăiat veninosul meu păr
în care îmi ascundeam dragostea
sub inele dureroase și reci,
strigătul depărtat: sunt aici, prin munți când rătăcești,
naufragiul și respirația mării.
Dar pe scânduri și pe mâinile frizerului,
acolo unde zăcea părul meu otrăvit,
am revăzut scenele stranii petrecute pe scările de mătase
care coborau în buzunarele părinților mei dinspre orizontul nemărginit.
1932

Vasko Popa - De-a Seducătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Unul mângâie un scaun pe picior,
până când scaunul se mișcă
și-i face un dulce semn cu piciorul.
Altul sărută broasca ușii,
ca un nebun o sărută,
până când broasca-i întoarce sărutul.
Al treilea se ține deoparte,
ochii și-i holbează
și dă din cap, dă mereu
până-i cade de pe umeri.
Vasko Popa – Cele mai frumoase poezii – Ed. Tineretului

Vladimir Maiakovski - Nu Mai Înțeleg Nimic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Intrai la frizer, spusei – liniștit:
„Fiți bun, pieptănați-mi urechile”.
Dintr-o dată netedul frizer s-a aricit,
fața i se alungi, ca cea
a unei pere coapte, fragile.
„Nebunule!
Roșcovanule!” –
tresăriră-săriră cuvintele.
Între culmi, sudălmile agonizau ca-n vreme veche
și în-de-lu-u-ng
capul cuiva chicotea,
smulgându-se din gloată, ca o bătrână ridiche.
(1913).
din vol.”Eu și Napoleon” – Editura „Ideea Europeană” – București – 2008