poezie filozofica – Versuri.pro

Stefan Baciu - Constantin Noica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Constantin Noica.
O seamă de cuvinte ‘ncrucișate
cu-n talc ce suie tainic din străfund
și gânduri în balanță răsturnate
ca aur de nisip pe-un val la prund.
Din Kant și din bătrânul Anton Pann
adâncul vorbelor l-ai despicat în taină
–un matematic Baltasar Gracian–
tu gândul îl dezbraci de-a vorbei haină.
Însingurat pe-a veacului alee
la ceas secret de brumă și cleștar
cu-n toc muiat în trudă și-n idee
clădești al sufletului dicționar.

Jorge Luis Borges - Baltasar Gracián

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Doar labirinturi, răsuciri, embleme,
Laborioasă, rece alcătuire,
Ăst iezuit credea că-i izvodire
Poetică lung șir de stratageme.
Loc sunetele-n pieptu-i nu-și găsesc.
Ierbar de flori de stil, subtilități
Deșarte, simple ingeniozități.
Un stil uscat, lipsit de omenesc.
Nu l-a mișcat homeric glas dogit,
Nici cel de-argint și lună-al lui Vergil,
Pentru Oedip ochi n-are în exil,
Nici pentru Hrist pe cruce răstignit.
Văzut-a-n răsărit cum stele mii
Pălesc în aurora somptuoasă
Și le-a numit cu vorbă păcătoasă:
Găini ale cereștilor câmpii.
Iubirea sacră n-a ajuns s-o știe,
Nici dragostea ce buzele aprinde,
Citind Necruțătoarea îl surprinde
Al lui Marino tom de poezie.
Destinu-i ulterior nu-i scris în carte.
Țărâna din părăginit mormânt
Ajuns-a colb împrăștiat în vânt.
De lumea celor drepți avut-a parte.
Dar oare ce-a simțit privind Splendori
Și Arhetipuri clare? Poate-amar
A plâns atunci, spunându-și: în zadar
Nutritu-m-am cu umbre și erori.
Și ce s-a petrecut când, neclintit,
Foc sacru, Adevărul, s-a ivit?
Lumina-i pură poate l-a orbit,
Mergând pe drumul fără de sfârșit.
Mai este o-ncheiere: vane teme,
Neînsemnate l-au preocupat.
Nu-n rai i-e sufletul, ci frământat
De labirinturi, răsuciri, embleme.

Tudor Arghezi - Vraciul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am un bazar de zări și firmamente
De cioburi noi de lună și planeți.
Aștri defuncți atârnă de pereți,
Împerecheați cu zeci de instrumente.
Tablouri fără dată, cărți, portrete,
Pendule-n care cucul s-a oprit.
Spade cu vârful ars și ruginit,
Icoane, plajuri, chivote, stilete
Am chei pe toate ușile-ncuiate,
Cântare, cumpeni și măsuri
De prețuit cenușile necercetate.
Din sufletul imponderabilei naturi.
Am site fine de cernut polenul
Împrăștiat cu-albinele pe bolți:
Unelte cu-ascuțișuri și cu colți.
Pentru găsit volumul, numărul și genul.
Corăbii ancorate-n câte-o mare,
Orașe grămădite-n crepuscul,
Câmpii întinse și pământ destul.
Subt clopotele câtorva pahare,
Hlamide albe, mitre și coroane
Pot unge papi, uzurpatori și regi,
Neamuri pierdute și vecii întregi.
Stau condensate-n rânduri de flacoane.
Un semn, și tâmpla cerului se-apleacă.
Un semn, și uraganul s-a trezit.
Un semn, și neamuri noi s-au zămislit!
Dar semnul mâna mea nu vrea să-l facă!
În farmacia mea atotlecuitoare
Aleanuri am la chinuri le-abia simțite,
Misterioase și nemaitămăduite,
Pe când prin jur se naște lumea șubredă și moare.
Pe șesul negru cu lumini de ceară.
Pot frământa din tină și scuipat
Un nou Adam, gigantic și nerăzbunat.
Aștept, îngenunchiată, plebea să mi-l ceară.
Eu mă fălesc că nu vând ca atâția
Tezaurele mele. Nici nu știu
Dacă pe piață Dumnezeu cel viu
S-a ieftinit mai mult decât tărâțea.
Mormânt închis la zgomotul de-afară,
Contemplu-a cârtițelor bucurie
Lingându-și puii cu idolatrie.
Băloși, subt steaua mea polară.