Daniel Vişan-Dimitriu – Poemul Focului de Toamnă
Pe umeri îi apasă înc-o toamnăCu zile care par că îl îndeamnăSă recunoască focul și ce-nseamnă.Nu cel ce-a fost odată, cel din vremuriCu nopțile încununând tandemuri,Ci focul-foc, ce-l faci să nu mai tremuri.Acela-nconjurat cu brâu de piatră,Ori se ațâță noaptea într-o vatrăCând, înspre Lună, câte-un câine latră.Privește focul sinelui și-ntreabă:– Tu, ce mă arzi silabă … Citește mai mult