poeme timpurii – Versuri.pro

Charles Simic - Teama (Din Vol. Poeme Timpurii)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Teamă
De Charles Simic.
Frica trece de la om la om
într-un mod necunoscut,
așa cum o frunză își transmite frigul
către o alta.
Deodată, tot copacul tremură,
deși nu există nici un semn de vânt.
GeorgeP

Charles Simic - Vecinii Mei Hitiții (Vol. Poeme Timpurii)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

DESPRE VECINII MEI HITIȚII.
Mari sunt hitiții.
Urechile lor au șoareci, iar șoarecii au găuri.
Câinii lor se îngroapă și lasă oasele pentru a păzi casa.
O singură buruiană conține toate furtunile lor
până ce pânzele de păianjen se răspândesc prin cer.
Există fire de paie
în râurile și oceanele lor
căutând bărbați înecați. Când o cămilă nu trece
prin ochiul unuia dintre acele lor,
îi leagă o casă de coadă. Mari sunt hitiții.
Părinții lor sunt în leagăn, nou născuții fac războiul.
Pentru ei, plumbul plutește, o frunză se scufundă.
Zeul lor are dimensiunea unui bob de muștar pentru a putea fi repede mâncat.
*
De asemenea ei se pișă contra vântului,
toarnă apă într-o găleată spartă,
și, pentru a-și aprinde focul, ciocnesc două lacrimi,
deasupra cărora pun limbi și oase,
oase de lup roase de miei.
*
De asemenea li s-a spus „trăiești doar o singură dată”
li s-a spus „o crăpătură mică va scufunda o corabie mare”, li s-a spus
„nu mușca mâna care te hrănește”, li s-a spus
„nu poți lua nimic în mormânt cu tine”.
Este acel bâzâit în urechea ta stângă,
un oftat care iese din ceea ce ai mai adânc în tine
un vis în care cazi încontinuu pentru totdeauna
ora la care te ridici din pat
ca și cum cineva ți-ar fi strigat numele.
Nimeni nu știe de ce există hitiții
totuși, când doi șoptesc
unul dintre ei ascultă.
*
Au prins cuțitul care cădea?
L-au prins ca o muscă cu gura închisă.
Au pus în echilibru ultimul ou?
Au lovit oul cu un os ca să nu țipe.
Au așteptat pantofii omului mort?
Pantofii au intrat pe o ureche și au ieșit pe cealaltă.
Au spălat sângele din capcanele de șoareci?
Au ars sângele pentru a se încălzi.
Le este frig fără buzunare la giulgiuri?
Dacă Cerul cade, vor avea nori la cină.
Ce pun în pipele noastre ca să fumăm?
Au panglica unei fete frumoase ce-a desenat o turmă
și pe bărbatul care dormea
cu câini și un trandafir cu păduchi
căutând urmele ei pe cer.
*
Își lasă în urmă
toate lingurile de argint
găsite în găurile lor atunci când s-au născut,
o mână pe care au mușcat-o pentru că le dădea de mâncare,
doi șobolani pe o navă ce încă se scufundă,
o colecție cu mai multe fire de păr secționate,
pagina pe care au întors-o prea târziu.
*
Iată o pădure cu piele de lup
înțeleapta găină se acoperă cu umbrela.
Când după-amiaza sângeroasă se întâlnește cu sângeroasa noapte
se vor spune povești sângeroase.
Acea ramură goală de deasupra lor
vorbește mai tare decât cuvintele.
Luna este roasă și dezgolită.
Repet: zilele de lipsă nu vin singure,
e nevoie de tot pentru ca soarele să răsară.
Noaptea este castelul fiecărui om.
Nu lăsa castelul să iasă din geantă.
Vânt în vele, vânt pe dealurile înalte
practica va face ca acest corp să se adapteze la acest pat.
*
Toate drumurile duc
la maimuța care se îmbracă în mătase
și la ceea ce prețuiește mai mult
-ceea ce zboară.
GeorgeP

Charles Simic - Pantofii Mei (Vol. Poeme Timpurii)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pantofii mei.
Pantofii: fața ascunsă a vieții mele interioare:
două guri fără dinți și deschise,
două piei animale aproape putrezite
mirosind a capcană de șoareci.
Fratele meu și sora mea care au murit la naștere
continuă să trăiască alături de dumneavoastră,
călăuzindu-mi viața
către inocența lor de neînțeles.
La ce-mi folosesc cărțile
când cu dumneavoastră pot citi
evanghelia vieții mele pe pământ
și încă și mai mult, lucrurile ce vor veni?
Vreau să anunț religia
pe care am conceput-o cu desăvârșită modestie
și biserica ciudată pe care o ridic
cu dumneavoastră ca altar.
Asceți și maternale
suportă forma boilor, sfinții
și oamenii condamnați
cu răbdare mută
dând formă singurei și adevăratei mele asemănări.
GeorgeP

Charles Simic - Două Ghicitori (Vol. Poeme Timpurii)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

DOUĂ GHICITORI.
Atârnă de un fir-
orice ar vrea să fie. Complet dezbrăcat.
Tremurând. Uman. Muritor.
Pe un fir mai subțire decât razele stelelor.
Mișcat de un sentiment,
atârnă, imposibil, de neimaginat,
între cer și pământ.
Eu, spune. Eu. Eu.
Și cum se laudă,
că tot ce știe
despre vânt
îi este revelat în timp ce atârnă.
*
Nu e nevoie de cuvinte.
Ce face? Nimeni nu știe.
O face pe misteriosul, funebrul,
doar pentru plăcerea de a o face.
Dacă are o părere
o păstrează pentru sine însuși.
Dacă are vești
face pe prostul, pe mortul.
E inutilă încercarea de a concretiza.
Este evaziv, are obiceiul de a pleca,
foarte repede, desigur, alunecând..
-într-o clipită, a dispărut.
Tot ce știm despre el
este că nu face și nu trebuie
să spună nimic.
GeorgeP