pocal – Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu - Pocalul Din Adânc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În aerul schimbat în urma ploii,
Se-amestecă arome de pământ
Cu încântarea de-a sluji nevoii
Ființelor aduse-n dar de vânt.
Sunt mici, sunt nevăzute, ne-nsemnate,
Dar viața le va crește, va spori
Puterea lor, în creaturi ciudate,
De-o frumusețe care va uimi.
Așa-mi închipui c-ai venit pe lume:
Ca întâmplare-a ploii unei seri
Cu un apus ce-a vrut să mă îndrume
În căutarea ultimei plăceri.
Când te-am găsit, mi s-a părut c-o rază
E-nchisă-n tine, vrea să-i tălmăcesc
Acea simțire care îi oftează
Când o privesc acei ce o doresc.
Am deslușit-o-n mijloc de dumbravă
Ori, poate, în adâncu-n care-mi ești
Pocalul cu nectar și cu otravă,
Pe care-l beau când cred că mă iubești.

Christian W Schenk - Când Toamna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Carafa cu burgundul vin,
Ca fata blondă-n poală,
Pe malul toamnei jos pe Rin
S-a dus încet, domoală,
Cu apa, înspre Koblenz sus
Și firu-i tors de un apus
Încins de neagră smoală.
Că-i viața ta, că-i viața mea?
Pocalul dus la gură
Își scurge dulce seva grea
Cu-ntreaga-ncărcătură
De-arome ce stătură
O toamnă-ntreagă-n via cea.
Sub soarele târziu ce-ar vrea
Să-i dea Mediterană
Rază licorii ce-i părea
Că nu e prea renană.
Cu vârsta mea asană
Ce în burgund se prelungea.
– Ah, Doamne, cât de mult aș da
Să stai aici la masă
Cu un pocal a-mi dezmierda
Licoarea vieții-mi crasă.
Prea repede e toamnă
Mai dă-mi o cupă Doamnă!

Omar Khayyam - Și Menta Asta Renăscând la Mal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Și menta asta renăscând la mal
De apă, unde stăm, golind pocal…
Atinge-o încet căci cine știe
De pe ce buze-a curs aici, pe val.
Rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte

Ion Luca Caragiale - Cântec Studențesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Barometrul se tot lasă –
Vezi numa cum vremuiește..
Ș-apoi? parcă mie-mi pasă?
Încă un pocal! – Noroc!
Să se lase cât poftește,
Că eu nu mă las de loc.
Și de-i vorba de lăsate,
Apoi lasă-te pe mine!
Să se lase el cât poate,
Eu tot știu că l-am rămas :
Că, să nu dau de rușine
Până-n pimniță mă las!.
La el consecvență nu e,
Că-z, cum vremea i s-arată,
Când se lasă, când se suie;
Pe când eu, mă rog frumos,
Dacă m-am lăsat odată,
Singur nu mă scol de jos!