pini – Versuri.pro

Marcela Benea - Eternul Mort

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Înfrăţită sunt cu singuraticii pini –
fără foşnet strident,
în tăcerea lor stau apărată
sigură că vânătorul
nu mă va ochi pe la spate.
Aici aş putea plânge în linişte
eternul mort
ce pe deasupra îmi trece –
cu ochiul încerc să-l ating,
cu mâna –
ochiul se stinge lent,
mâna tot mai mult aduce
cu scoarţa de pin.
Pentru că l-am iubit,
pentru că încă-l iubesc,
cu absenţa lui îmi acopăr
lutul zilelor,
treier grâul de pe mănoasele lanuri,
coc pâinea în mare taină
şi la masa tăcerii
cu fraţii mei, pinii,
plâng eternul mort
şi nu aş vrea să mai plece.

Condorii Negri - Pădurea de Pini

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Condorii Negri- Pădurea de pini
text, muzica Alexandru Federiuc.
Mi Min Re Maj Mi min.
Codrule cu viață lungă.
Mi Min Re Maj Mi min.
Ce îți legeni frunza-n vânt
MI min Re Maj Sol Maj
Spune tu pe unde-apune.
Do Maj Re Maj Mi min
Glasul ei cântând.
Tu îndreaptă a sa urmă
Să ajungă pasu-i lin
Să cuprindă dulcea-i umbră
În pădurea de pini.

Refren.
Sol Maj Re Maj Mi min
Trecut-ai pasul prin cer și câmpie.
Sol Maj Re Maj Mi min
Cu râuri din lapte și dor
Sol Maj Re Maj Mi min
Cu o Luna-Regină ce-i păstrează lumina.
Do maj Re maj Mi min
În poiana cu flori.

Cu haina lipită pe trupu-i în ploaie,
fată cu chipul divin,
Sărută-i privirea ca zarea albastră
În pădurea de pini.

Solo nai, chitară:
Peste veacuri și legende
Ce trecut-au rând pe rând
Dulce și duios răsună
Glasul ei cântând
Tu îndreaptă a sa urmă
Să ajungă pasu-i lin
Să cuprindă dulcea-i umbră
În pădurea de pini.

Refren.
Trecut-ai pasul prin cer și câmpie
Cu râuri din lapte și dor
Cu o Luna-Regină ce-i păstrează lumina
În poiana cu flori.

Cu haina lipită pe trupu-i în ploaie,
fata cu chipul divin,
Sărută-i privirea ca zarea albastră
În pădurea de pini

Giorgios Seferis - 7 - Vântul Sudului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Malul oceanului se amestecă cu o zonă montană.
Din stânga noastră, vântul de sud suflă și ne înnebunește,
genul de vânt care împrăștie oasele din carnea lor.
Casa noastră printre pini și roșii.
Ferestre mari. Mese mari
pentru a vă scrie scrisorile pe care le-am scris
acum atât de multe luni, scăpându-le
în spațiul dintre noi, pentru a îl umple.
Steaua zorilor, când ai coborât ochii
orele noastre erau mai dulci decât petrolul
pe o rană, mai plină de bucurie decât apa rece
la palat, mai pașnic decât aripile lebedelor.
Ți-ai ținut viața în palmă.
După pâinea amară a exilului,
noaptea dacă rămânem în fața peretelui alb
vocea noastră ne apropie de noi ca nădejdea focului;
și din nou acest vânt perfid
brici împotriva nervilor noștri.
Fiecare dintre noi vă scrie același lucru
și fiecare tăgăduie în prezența celuilalt,
uităm, fiecare dintre noi, că aceeași lume separă
lumina și întunericul din zona montană
și tu.
Cine va ridica această îndoială din inimile noastre?
Ieri seară, o ploaie torențială și din nou astăzi
cerul acoperit ne împovărează. Gândurile noastre –
ca acele de pin din ploaia de ieri
agățați și inutil în fața ușii noastre –
ar construi un turn în colaps.
Printre aceste sate decimate
pe acest promontoriu, deschis spre vântul sudic
cu gama de munți în fața noastră,
va evalua pentru noi pedeapsa la uitare?
Cine va accepta oferta noastră, la sfârșitul toamnei?

Pablo Neruda - Poem IX (Îmbătat de Pini)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îmbătat de pini și lungi sărutări,
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârșitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.
Palid și zdrobit de apa-mi hămesită,
plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
încă-nveșmântat în sunete amare și cărunte
și-ntr-o tristă coamă a ceței dezolante.
Călit de pasiuni, călătoresc pe singurul meu val,
al lunii, al soarelui, arzând și rece, pe neașteptate,
liniștit în trecătoarea insulelor norocite,
albe și dulci ca șoldurile calme.
În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
și înveninând rozele ce mă împânzesc.
În susul apei, din sânul valurilor urcânde,
trupul tău paralel se predă brațelor mele
ca un pește prins în eternitate de sufletul meu,
viu și agale, în încordarea dedesubtul cerului.

Pablo Neruda - Te Iubesc Aici

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Te iubesc aici
Prin întunecații pini se dezvăluie vântul.
Luna-și împăștie fosforul peste apele rătăcitoare.
Aleargă zilele egale urmărindu-se.
Ceața se dezleagă în figurine dansânde.
Un pescăruș argintiu se smulge din amurg.
Uneori o velă. Stele înalte, înalte.
Sau crucea neagră a unei bărci.
Singure.
Câteodată mă trezesc și chiar sufletul mi-e ud.
Se-aude, rezonează marea îndepărtată.
Acesta este un port.
Te iubesc aici
Aici te iubesc și în zadar orizontul te ascunde.
Te mai iubesc încă printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele pleacă pe corăbiile acelea grave,
care curg pe mare către locuri unde nu mai ajung.
Mă văd deja uitat ca aceste ancore vechi.
Docurile sunt mai triste atunci când ancorează seara.
Îmi obosește viața inutil înfometată.
Iubesc ceea ce n-am. Ești atât de îndepărtată.
Plictiseala mea se luptă cu lentele crepuscule.
Dar vine noaptea și începe să-mi cânte.
Luna își învârte fusul visului.
Mă privesc cu ochii tăi cele mai mari stele.
Și cum te iubesc, pinii în vânt,
vor să-ți cânte numele cu frunzele lor de alamă.
Aquí te amo….
Aquí te amo.
En los oscuros pinos se desenreda el viento.
Fosforece la luna sobre las aguas errantes.
Andan días iguales persiguiéndose.
Se desciñe la niebla en danzantes figuras.
Una gaviota de plata se descuelga del ocaso.
A veces una vela. Altas, altas estrellas.
O la cruz negra de un barco.
Solo.
A veces amanezco, y hasta mi alma está húmeda.
Suena, resuena el mar lejano.
Este es un puerto.
Aquí te amo.
Aquí te amo y en vano te oculta el horizonte.
Te estoy amando aún entre estas frías cosas.
A veces van mis besos en esos barcos graves,
que corren por el mar hacia donde no llegan.
Ya me veo olvidado como estas viejas anclas.
Son más tristes los muelles cuando atraca la tarde.
Se fatiga mi vida inútilmente hambrienta.
Amo lo que no tengo. Estás tú tan distante.
Mi hastío forcejea con los lentos crepúsculos.
Pero la noche llega y comienza a cantarme.
La luna hace girar su rodaje de sueño.
Me miran con tus ojos las estrellas más grandes.
Y como yo te amo, los pinos en el viento,
quieren cantar tu nombre con sus hojas de alambre.

Pablo Neruda - Poemul XVIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecați.
Luna strălucește ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de același soi, se urmăresc unele pe altele.
Zăpada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruș argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme și sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună și răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc și orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc și printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corăbii grele
ce străbat marea fără destinație.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viața mea obosește, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu ești atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbușit.
Dar noaptea revine și începe să-mi cânte.
Luna își răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă privește prin ochii tăi.
Și, când te iubesc, pinii îți cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.

Pablo Neruda - Poem III

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Oh, întindere de pini, sunet de valuri sparte,
joc blajin de lumini, clopot singuratic,
amurg ce cade-n ochii tăi, păpușă,
cochilie, în tine pământul cântă!
În tine râurile cântă și sufletul meu se pierde în ele
după a ta dorință și unde poruncești.
Îndreaptă-mi drumul în arcul tău de speranță
și în delir voi elibera stolul meu de flăcări.
În urmă îți văd talia de ceață
și tăcerea ta îmi bântuie orele de chin
ești tu cu brațe de stâncă transparentă
unde sărutările mele ancorează și dorința se cuibărește.
Oh, vocea ta misterioasă dă culoare și crește iubirea
în amurgul sonor și muribund!
Astfel în orele adânci de peste întinderi am zărit
pini trudindu-și acele în suflarea vântului.