Grigore Hagiu – Gol Goliciune de Șarpe
În tăcereîncercam să mă învelesc totcu propria-mi piele.Trăgeam de eacearșaf, plapumă, pătură cazonăde marginile eidar ease făcea din ce în ce mai micăși nu mă mai încăpea.Deveni cât o batistăcât un bănuț de aramăcăzu de pe minecu ușurința frunzeidintr-un arboretoamna.Gol,dezgustător aproape,goliciune de șarpe.