Peneș Curcanul – Versuri.pro

Radu Gyr - Peneș Curcanul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Plecat-am nouă, cu sergentul zece.
Toți căciulari, toți zece din Vaslui.
Și fiecare-avea o țeavă rece
și-o bistriță de foc sub coasta lui.
Acum, urc singur drumul de costișe.
Mai lungă-i calea sub picior beteag.
Departe, Plevna gâfâie piezișe,
la poarta ei ciolanele stau prag.
Și Rahova-i în urmă și Smârdanul..
Trag greu în gleznă rănile cu plumbi.
În zări izbește vântul cu ciocanul,
și vremea sună oase-n pomii strâmbi.
Și cum, trudit, mă uit de la răspânte,
domol se duc privirile spre Prut
și merg, ca-n vis, adânc să se împlânte
în lungul răsărit nestrăbătut..
Și, ca-ntr-o ceață, ochiul meu, buimacul,
străvede cum, în zariști de apoi,
alt dorobanț ca mine sparge veacul
și zgâlțâie cu pasul plevne noi.

Fara Zahar - Neamul Lui Peneș Curcanul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Plecat-am nouă dinspre sat
Și cu Sandel tot nouă
Sandel era extrem de beat
Ziceai că-i rupt în două
Da totuși l-am cărat cu noi
C-așa-i regulamentu
Ne trebuie zece tărănoi
Să facem regimentu

Plecat-am dintr-un sat de zmei
Ce nu cunoaște frica
Unde la Bobotează
Se botează săcărica
Din satu cu recordu la spălat de farfurii
Se cheamă Vilariba
Matale cred că știi
Ne-am adunat la C.A.P.
Când ne-o chemat primaru
Maestru nostru nomber one
La rupt spinări cu paru
Scormonind nervos în nas
O zis că tre să-ntoarcem foaia
Că doi din Vilabaho
O răpit pe Ghiorghitoaia
Pe vădana care o furat de la o unguroaica
Secretu de prefabricat rachiu de pufoaica
Și toată lumea-i cunoștea vestitu alambic
Cu care biblic preschimba rahatu-n etilic.

Refren:
Ascunde mama cazanu
Să nu-l găsească dușmanu
Că eu plec să-mi apăr neamu
Neamu lui Peneș curcanu
Ascunde mama cazanu
Să nu-l găsească dușmanu
Că eu plec să-mi apăr neamu
Neamu lui Peneș curcanu
Uiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii’.

Ce crudă-i viața uneori
Și cum te bate scroafa
Când tocmai satu tău vecin
Îți fură filozoafa
Și toți am plâns
Și toți am strâns în palme furci și coase
Porniți să facem beleturi
Și găuri numeroase
Să-i omorâm
Să-i epilăm
Să le mâncăm coliva
Să le-arătăm că-n Vilabaho nu-i ca-n Vilariba
Învățătoru-ntreba cu multă insistență
Că dacă nu cumva luptăm pentru independența
Noi răspundeam în hohot
Ba salvăm pe Ghiorghitoaia
Da dacă dai un kil de rom
Luptăm și pentru aia
Să nu vă duceți dragii mei
Că nu veniți cu zile
Că nu degeaba o scris ce-o scris
Alecsandri Vasile
Însă viteazu domn primar striga
‘Asta-i vrăjeală
Alecsandri acela tau nu prea știa marbeala’
Căci Ghiorghitoaia pentru noi
E ca o sfântă maică
Și mai bine-i strang pe toți de gât
Decât să n-am pufoaica.

Ascunde mama cazanu
Să nu-l găsească dușmanu
Că eu plec să-mi apăr neamu
Neamu lui Peneș curcanu
Ascunde mama cazanu
Să nu-l găsească dușmanu
Că eu plec să-mi apăr neamu
Neamu lui Peneș curcanu
Uiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii’.

Veni și ziua de asalt
Aceea-n care norii
S-o adunat și ne-o lăsat
Să ne batem ca chiorii
Și-atâta ploaie o trimis
Tanti Romica Jurca
Că prin șuvoaie nu vedeai
În cine să bagi furca
Din zori în zori
Și noi și ei
Zvârleam pe sus pietroaie
Și-ii nimeream acolo
Un’ te ții când mergi la baie
Că domn primar ne-o antrenat
Și ne-o învățat pe toți
Să dăm ca Jeane Clod Vandam
Cu șuturi și carați
Malaca de exemplu
Era brutaru rotofei
Care îți împletea-ntr-o oră
Două mii de colacei
Gândeam c-o fi vreun pacifist
Dar mă-nșelam cu fapta
Dădea mortal cu stânga
Și dădea letal cu dreapta
Din toți brutari el era
Din prima generație
Care s-o antrenat special
Să dea la operație
URA! strigam cu pieptu gol
Și plin de bucurie
Drapelu nostru cum vedem
La ei pe primărie
Puteam să mor căci Ghiorghitoaia
Era de-amu salvată
Și toți urmașii mei aveau
Pufoaica asigurată.

Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Plecat-am nouă din Vaslui,
Și cu sergentul, zece,
Și nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioși ca șoimul cel ușor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
Ș-aveam și pene-n frunte.
Toți dorobanți, toți căciulari,
Români de viță veche,
Purtând opinci, suman, ițari
Și cușma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hâtru bun de glume,
Noi am schimbat lângă Balcani
Porecla în renume!
Din câmp, de-acasă, de la plug
Plecat-am astă-vară
Ca să scăpăm de turci, de jug
Sărmana, scumpa țară.
Așa ne spuse-n graiul său
Sergentul Mătrăgună,
Și noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie bună.
Oricine-n cale ne-ntâlnea
Cântând în gura mare,
Stătea pe loc, s-ademenea
Cuprins de admirare;
Apoi în treacăt ne-ntreba
De mergem la vreo nuntă?
Noi răspundeam în hohot: „Ba,
Zburăm la luptă cruntă!”
„Cu zile mergeți, dragii mei,
Și să veniți cu zile!”
Ziceau atunci bătrâni, femei,
Și preoți, și copile;
Dar cel sergent făr’ de musteți
Răcnea: „Să n-aveți teamă,
Românul are șapte vieți
În pieptu-i de aramă!”
Ah! cui ar fi trecut prin gând
Ș-ar fi crezut vreodată
Că mulți lipsi-vor în curând
Din mândra noastră ceață!
Priviți! Din nouă câți eram,
Și cu sergentul, zece,
Rămas-am singur eu.. și am
În piept inima rece!
Crud e când intră prin stejari
Năprasnica secure,
De-abate toți copacii mari
Din falnica pădure!
Dar vai de-a lumii neagră stea
Când moartea nemiloasă
Ca-n codru viu pătrunde-n ea
Și când securea-i coasă!
Copii! aduceți un ulcior
De apă de sub stâncă,
Să sting pojarul meu de dor
Și jalea mea adâncă.
Ah! ochii-mi sunt plini de scântei
Și mult cumplit mă doare
Când mă gândesc la frații mei,
Cu toți pieriți în floare.
Cobuz ciobanu-n Calafat
Cânta voios din fluier,
Iar noi jucam hora din sat,
Râzând de-a bombei șuier.
Deodat-o schijă de obuz
Trăsnind.. mânca-o-ar focul!
Retează capul lui Cobuz
Ș-astfel ne curmă jocul.
Trei zile-n urmă am răzbit
Prin Dunărea umflată,
Și nu departe-am tăbărât
De Plevna blestemată.
În fața noastră se-nălța
A Griviței redută,
Balaur crunt ce-amenința
Cu gheara-i nevăzută.
Dar și noi încă o pândeam
Cum se pândește-o fiară
Și tot chiteam și ne gândeam
Cum să ne cadă-n gheară?
Din zori în zori și turci și noi
Zvârleam în aer plumbii
Cum zvârli grăunți de păpușoi
Ca să hrănești porumbii.
Și tunuri sute bubuiau..
Se clătina pământul!
Și mii de bombe vâjâiau
Trecând în zbor ca vântul.
Ședea ascuns turcu-n ocol
Ca ursu-n vizunie.
Pe când trăgeam noi tot în gol,
El tot în carne vie..
Ținteș era dibaci tunar,
Căci toate-a lui ghiulele
Loveau turcescul furnicar,
Ducând moartea cu ele.
Dar într-o zi veni din fort
Un glonte, numai unul,
Și bietul Ținteș căzu mort,
Îmbrățișându-și tunul.
Pe-o noapte oarbă, Bran și Vlad
Erau în sentinele.
Fierbea văzduhul ca un iad
De bombe, de șrapnele.
În zori găsit-am pe-amândoi
Tăiați de iatagane,
Alăture c-un moviloi
De leșuri musulmane.
Sărmanii! bine s-au luptat
Cu litfa cea păgână
Și chiar murind ei n-au lăsat
Să cadă-arma din mână.
Dar ce folos, ceața scădea!
Ș-acuma rămăsese
Cinci numai, cinci flăcăi din ea,
Și cu sergentul, șese!..
Veni și ziua de asalt,
Cea zi de sânge udă!
Părea tot omul mai înalt
Față cu moartea crudă.
Sergentul nostru, pui de zmeu,
Ne zise-aste cuvinte:
„Cât n-om fi morți, voi cinci și eu,
Copii, tot înainte!”
Făcând trei cruci, noi am răspuns:
„Amin! și Doamne-ajută!”
Apoi la fugă am împuns
Spre-a turcilor redută.
Alelei! Doamne, cum zburau
Voinicii toți cu mine!
Și cum la șanțuri alergau
Cu scări și cu fașine!.
Iată-ne-ajunși!.. încă un pas.
„Ura! -nainte, ura!..”
Dar mulți rămân fără de glas.
Le-nchide moartea gura!
Reduta-n noi repede-un foc
Cât nu-1 încape gândul.
Un șir întreg s-abate-n loc,
Dar altul îi ia rândul.
Burcel în șanț moare zdrobind
O tidvă păgânească.
Șoimu-n redan cade răcnind:
„Moldova să trăiască!”
Doi frați Călini, ciuntiți de vii,
Se zvârcolesc în sânge;
Nici unul însă, dragi copii,
Nici unul nu se plânge.
Atunci viteazul căpitan,
Cu-o largă brazdă-n frunte,
Strigă voios: „Cine-i Curcan,
Să fie șoim de munte!”
Cu steagu-n mâini, el sprintenel
Viu suie-o scară-naltă.
Eu cu sergentul după el
Sărim delaolaltă.
Prin foc, prin spăgi, prin glonți, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcăm, luptăm.. iată-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
„Allah! Allah!” turcii răcnesc,
Sărind pe noi o sută.
Noi punem steagul românesc
Pe crâncena redută.
Ura! măreț se-naltă-n vânt
Stindardul României!
Noi însă zacem la pământ,
Căzuți pradă urgiei!
Sergentul moare șuierând
Pe turci în risipire,
Iar căpitanul admirând
Stindardu-n fâlfâire!.
Și eu, când ochii am închis,
Când mi-am luat osânda:
„Ah! pot să mor de-acum, am zis
A noastră e izbânda!”
Apoi, când iarăși m-am trezit
Din noaptea cea amară,
Colea pe răni eu am găsit
„Virtutea militară”!..
Ah! da-o-ar pomnul să-mi îndrept
Această mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din piept,
Iar să mă-ntorc la luptă,
Căci nu-i mai scump nimică azi
Pe lumea pământească
Decât un nume de viteaz
Și moartea vitejească!.
Mircești, august 1877