peisaj urban – Versuri.pro

Georg Trakl - Frumosul Oraș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Piețe-n soare, vechi, și-n liniști.
Blânde-n aur, maici pe gânduri
Trec ca-n vis, albastre-n rânduri,
Sub zăduf de fagi și-n liniști.
Din, sclipind în brun, biserici
Moartea chipuri pure-arată,
Steme de mari prinți, odată.
Ard coroane în biserici.
Cai se-apleacă la fântână.
Flori în pomi apar din gheară.
Calmi băieți se joacă-n seară,
Plini de vise, la fântână.
Fete stau privind din poartă
Cu sfieli pestrița viață.
Buzele le sunt de gheață,
Și așteaptă-ntruna-n poartă.
Clopote, vibrând, răsună.
Străji și ritm de marș. Exultă
Sus pe scări străini ce-ascultă.
Orgă în azur răsună.
Clare instrumente cântă.
În grădini, printre grilaje,
Râs de doamne cerne vrajă.
Mame tinere lin cântă.
În miros curg la ferestre
Liliac, catran, tămâie.
Pleoape-n somn căzând, mângâie
Argintiu flori la ferestre.

Nicolae Ţaţomir - Străzile Din Bruges

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dorm goticele umbre pe recele bazalt
Lucios ca solzii, vânăt ca plumburile grele,
Când peste burgul sumbru se tolănește-nalt
Zig-zagul de-mpietrite triunghiuri isoscele.
Pe uliți fără bronhii de fragede livezi
Tac tâmplă lângă tâmplă medivale case.
Clipind din policrome ferestre în amiezi
Și ațipind în lenea amurgurilor joase.
Lagune-adânci își mișcă tentaculul fluid
Lent ruginind zăvoare și înverzind pereții
Și poduri gri de piatră arcadele-și închid
Sub pâcla viloletă a nordicei Veneții.
Nici o lumină albă nu pâlpâie-n granit
Decât în geometria cu galaxii de stele
Din albele dantele țesute ca un mit,
Din veșnicul miracol al albelor dantele.
Și străzile de piatră se smulg din noaptea lor
Oprindu-se cumplite la fiece fereastră
S-asculte cum se naște lumina din fior
Și frumusețea albă din liniștea măiastră.
Și când răsar din umbră înzăpeziți atoli,
Străvechiul burg tresare la magicul andante
Al degetelor albe ca niște dulci bemoli
Pe portativul zilei și-al vieții trepidante.
Trec meșterii în piatră pe străzile-n amurg
Să urce geometria luminii pe frontoane
Și străzile de piatră din împietritul burg
Gonesc mai îmblânzite și parcă mai umane.

Norzeatic feat Khidja - Asfințit de Februarie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Într-o seară de februarie,
Asfințitul colora o oarecare arie,
lăsând fâșii portocalii
ascunse privirii doar de blocurile de vis-a-vis.
Cerul era de un albastru deschis ferm,
de parcă întreaga zi se dilata în etern.
Nori roz diafani beatifici în imponderabilitate,
toate identic de puternic impregnate.
Soarele cobora vizibil pe măsură ce se scriau versurile;
luminile de vis-a-vis începeau să se aprindă mai des
și le contrasta orizontul ondulat din ce în ce mai fad,
întunericul înainta, inoculând neant.
Norii roz deveniseră gri spre est, iar la apus
cer, nori, culori și-apoi albastru din nou sus,
lângă, dungă prelungă;
noaptea vine încet și o alungă.
Vestul pierzând din V în fața vastului vid ce creștea
de undeva gonind ca o vrajă, suflându-i în ceafă cum spunea povestea.
Spațiul către asfințit – din ce în ce mai închis.
Visul s-a-ntins și pe blocul de vis-a-vis,
luminile portocalii
și niște ciori într-un stol prelung inegal trecură.
În zare raze roz mărginite sus și jos de-ntunecime,
la limită o zonă de tampon albastră,
apoi în întregime a realului cuprins de acalmie.
Pe fâșia de fond deschis,
statuia de pe primărie,
acolo unde era soarele înainte să dispară,
forțe nevăzute înconjoară seara în strânsoare,
prefăcând-o într-o paletă cu tente bleumarin, turcoaz, violet, maro, indigo.
Cerul se lasă închis cu faldurile indigoului dintre scoarțele unui registru.
Apusul și răsăritul s-au împletit în fundal;
între timp, pe deplin încremenind complementar,
lumini izolate ale serii devin ca dintr-o dată călăuze vederii,
fiindcă deja versurile nu se mai pot zări scrise.
Pace, pân’ la o nouă paletă de culori mai deschise descrise.

Vladimir Maiakovski - Ceva Despre Petersburg

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

De pe-acoperiş curg lacrimi în uluc,
spre palma râului schiţând o hartă;
iar în ceruri, buze ţuguiate sug
din vinete mamele ca de piatră.
Şi bolta- iată – limpede e, clară:
spre ţărmul unde marea se arată,
un beduin plouat mână-a povară
cămila Nevei, dublu cocoşată.