parcurile – Versuri.pro

Rainer Maria Rilke - Parcurile I

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din domoale destrămări fluide
Urcă parcurile ne-ncetat;
Cu poveri de ceruri sus, solide,
Ce, durând, dintr-un trecut răzbat,
Peste clare pajiști să se-aștearnă
Și mereu cu-același mândru fast,
Ocrotite-așa când se răstoarnă,
Să-și retragă spațiul vast,
Și sporind regalei măreții
Nesecatu-izvor, crescând din sine
Și în sine revenind: mai pline
De splendori, de lux și purpurii.

Rainer Maria Rilke - Parcurile IV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Și natura – augustă și de parcă
ar răni incert hazard stingher,
regilor din legi le lua, să-ntoarcă
fericită pentru tapis vert.
Visul pomilor în râvne grele,
strâns din verdele umflat și viu,
și-nserări pe largile șosele,
cum îndrăgostiții le descriu.
să picteze cu penelul moale
ce un zâmbet să conțină pare,
în verniul clar lucind plăcut:
unul drag naturii, nu prea mare,
însă unul, luat cu împrumut,
ca pe insula iubirii-agale
printre trandafiri să-l crească mut.

Rainer Maria Rilke - Parcurile II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Prins de-alei, de-o parte
și de alta, blând,
urmărind vreun semn, departe
iar și iar ducând.
Într-un grup pătrunzi deodată,
unde un umbros bazin
patru bănci de piatră-arată,
ce-mprejur se țin.
Într-un timp desprins agale,
care-și face singur drum.
Și pe ude piedestale,
unde nu-i nimic acum.
Din adânc, de așteptare,
un suspin tu scoți târziu;
când pe-obscure margini pare
stropul argintiu.
Printre-ai săi să te confunde,
și-ți vorbește-așa mereu.
Tu te simți cu pietrele profunde
și rămâi la fel de greu.