parabola – Versuri.pro

Mircea Ivănescu - Parabolă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și totuși îmi amintesc – într-o dimineață ca asta de acum
Am fost într-un oraș până atunci necunoscut – m-am dus
Pe o stradă, undeva la o periferie, într-un loc sufletesc adus
Din spate, ca o pisică speriată – și acolo, în fum
De iarnă cu cețuri nedeslușite, am stat în picioare
La o masă înaltă, și mi-am făcut socotelile sufletești. (ea
Pe vremea aceea nu exista).
Afară era moină, urâtă și o mare,
Din totdeauna știută, zădărnicie. Îmi spuneam,
N-am să mai trec niciodată de locul acesta de aici,
Cu mese înalte, cu oameni străini, care nici
Nu mă iau în seamă – și, într-adevăr, aveam
Să văd mai târziu că avea să fie așa.
Ea însăși, chiar dacă acuma fiind, e ca și cum nici n-ar exista.

Johann Wolfgang Von Goethe - Parabola

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În poarta grădinii stăteam,
Trei prieteni, chiar patru așteptam;
I-am poftit să intre-ndată: Fiți
În grădina mea bineveniți!

Mai încolo-n sală, proaspăt, bun,
Haideți, vă așteaptă-un mic dejun.
Tuturor grădina le-a plăcut,
Fiecare se plimba prin ea tăcut.

Unul sub umbrar s-a furișat,
Altul după struguri dulci s-a cățărat,
Fratele său se uita la mere-n sus
Și găsea că sunt frumoase de nespus.

Eu le-am zis: Acestea se găsesc
Toate dincolo, pe masă strălucesc,
Cu căldură vi se-oferă, dragii mei,
Dar râvneau să le culeagă ei.

Ultimul, precum un șoricel fricos,
A plecat pe ușa cea din dos.
Pe când eu intrând în sală iar
Mi-am luat gustarea solitar.

Elena Armenescu - Parabolă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Parabolă.
Azi am fost din nou
La nucul de argint.
Așa cum sta, în plină lumină, singur
în mijlocul câmpiei,
acoperită de zăpadă
sclipitoare, orbitoare
cu crengile proiectate pe cer,
scriind parcă un fragment
dintr-o istorie secretă,
frescă, scheletul unei biografii oculte
a pământului
parcă era sufletul meu
rămuros, filigranat
spiralat, răsucindu-se,
amestecându-se în ondulațiile cosmice,
insesizabil,
spre semnul adâncului
nostalgic îndreptându-se
spre Inaccesibil.

Ludwig Fulda - Parabola

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Îi spuse unui maestru plin de ironie:
„- Ești norocos, în șapte zile scurte
Văd cum tabloul mâna ta învie
Și-ți face admirabil vulgul curte”.
Zâmbind amar îi spuse maestru-n silă:
„- Privește-mi părul alb și alba-mi față,
Ca eu să pot picta în șapte zile
Acest tablou, mi-a trebuit o viață..”

Ion Pena - Parabolă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Unde sunt miresmele,
Cocorii, catapetesmele?
Cine e hoțul, cine e blestematul
Care ne-a jefuit satul?
Plecați în toate părțile,
Cercetați pădurile, cercetați hărțile,
Răsturnați împărățiile
Și aflați bucuriile.
Până la veacul mic
Mai e un drum de nimic,
O șchioapă, o săritură de pițigoi.
Să n-ajungem cu desagii goi.
Arhanghelii, îngerii, sfinții
Așteaptă să le ducem arginții
Și din toate cele câte ceva.
Măcar o ață, o mucava.
Altfel nu dau zapis
Că vom intra în paradis
Că vom săruta mereu și mereu
Bocancii lui Dumnezeu.

Valeria Peter Predescu - Cele Zece Fecioare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Zis-a Domnul: „Privegheați
Și pe Mire-L așteptați
Tot candelele pline
Că nu știți ceasul când vine!”.
Miezul nopții a sunat,
Mirele s-a arătat
Și cele zece fecioare
Ies întru întâmpinare.
Cinci fecioare înțelepte
Au știut cum să-L aștepte,
De ispită neînvinse,
Aveau candelele aprinse,
Celelalte cinci fecioare
Cu ispită-nșelătoare
Valul lumii le-a cuprins,
Candelele li s-au stins.
Iară Mirele voios
De-al credinței drag prinos,
Pe-nțelepte le-a primit
În palatu-i strălucit,
Dar pe cele ce uitară
Le-a lăsat pe prisp-afară
Ca să-și ispășească vina
Și să nu guste Lumina.

William Carlos Williams - Parabola Orbilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Această oribilă dar superbă pictură
parabola orbului care urmează
încrezător călăuza nevăzătoare
tabloul înfăţişează un grup
de cerşetori conducându-se
unul pe altul
diagonal pe pânză
de-a dreptul
spre prăbuşirea finală într-o mlaştină
pictura şi ideea
încep şi sfârşesc
fără prezenţa vreunui văzător
se văd doar
feţele nebărbierite ale ca-
licilor cu cele câteva
posesiuni amărâte
un lighean pentru a se putea spăla
în bordeiul unui sătean şi turlele bisericii
feţele sunt înălţate
parcă spre o lumină
nu există nici un detaliu irelevant
fiecare îl urmează încrezător pe celălalt
toţi cu bastonul călăuzitor în mână
triumfali în acelaşi dezastru.