păr negru – Versuri.pro

Mihai Eminescu - Ea Era Albă Ca Zăharul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ea era albă ca zăharul, atât corpul deasupra șoldurilor, acea bogăție de frumusețe strălucită și rotundă la umeri, cu globurile de zăpadă a sânilor, pătate în vârf cu două alunele dogorite, cât și mai în jos unde
pântecele se adună ca sculptat într-un nod concrescut. Mai devale de această înnodare a organismului inferior se-ncepea părul luciu-negru și abia-ncrețit, care-i dumbrava centrului, ce constituie izvorul regenerării omenirii, apoi urmau trunchii rotunzi ai picioarelor, tari și copți numai buni de a sugruma șelele unui amant între ele, apoi genunchii, ce făceau gropițe, când ea stătea, apoi fluierele cu pulpe tăiete în lapte, până la gleznuțele și piciorușele de argint.. Ea surâdea.. buzele jimbate de acest surâs sexual și voluptos lăsau sa se vadă dentura întredeschisă, ca la o leoaică însetată, obrajii suflați abia cu rumăn făceau gropițe abia desemnate, dispărânde de langoare, ochii sticleau, sub genele pe jumătate lăsate și tremurânde, fruntea netedă sălbătăcită sub părul în dezordine, care cădea în lungi valuri strălucite ca lemnul de nuc pe umeri și parte pe sânii, care-i oprea și-i înfoia în căderea lor..

Charles Baudelaire - Promisiunile Unui Chip

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Frumusețe lividă, cu sprâncene lăsate,
Părând că revarsă tenebre;
Îmi inspiră gândirea, ochii tăi negri foarte,
Dar fără accente funebre.
Ochii tăi, precum părul închis la culoare,
Ca o coamă ce saltă în vânt,
Ochii tăi languroși, care-mi spun: «Vrei tu oare
Iubitor de al muzei cuvânt»,
Să urmezi idealul ce în tine-l voi pune
Și oricare altă chemare?
Doar așa-ți vei da seama că eu am scopuri bune
De la brâu și pân’ la picioare.
Pe doi sâni care-atârnă, splendizi, grei, vei vedea
Două mari medalii de-aramă,
Iar pe pântecul moale precum o catifea,
Și pe pielea bronzată de damă,
Stă o lână bogată, soră fără-ndoială
Cu-acest păr încărcat de mister,
Încrețit, mătăsos, des ca noaptea cea neagră
Când nu-s stele aprinse pe cer».

Ion Minulescu - Celei Mai Aproape

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Celei mai aproape.
De ce-ți sunt ochii verzi –
Coloarea wagnerianelor motive –
Și părul negru ca greșeala imaculatelor fecioare?
De ce-ți sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Și mâinile de ce-ți sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Și din Ninive?.
De ce, când plângi,
În plânsu-ți moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Și crizanteme?..
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristețea blondelor opale,
Iar torțele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?..
De ce, când cânți,
Cu tine cântă un infinit de armonii
Ce năvălesc tumultoase
Din golul zărilor,
Din astre,
Din zborul păsărilor albe,
Din fundul mărilor albastre,
Din lumea morților,
Din lumea părerilor de rău târzii?.
Și când stai ochi în ochi cu-amanții – poeți.
Ce-ți cântă ochii,
Părul
Și buzele –
Când te-nfioară cuvintele ce n-au fost spuse,
Când in penumbra violetă a trioletelor apuse
Pui într-o cumpănă Minciuna
Și-ntr-altă cumpănă-Adevărul,
De ce te pleci spre cel mai tânăr dintre poeți,
Și-i strângi cu sete
În palme capul,
Ca-ntr-o gheară de vultur însetat de sânge,
Și dinții tăi
De ce-i pictează, în rozu-obrajilor, motive
Asiriene,
Din poemul trăit de sfintele poete
În noaptea-altarelor păgâne
Din Babilon
Și din Ninive?..

Nahapet Kuceac - Portret

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Luminătoarea boltă a frunții se arată
Din părul corb – ca luna din zarea înnoptată
Obrajii – două fețe de măr din paradis;
Ochi vineți, fără țărmuri, ca mările din vis,
Sprâncenele arcate – săgetătoare gene,
Surâsul – zori de ziuă ivindu-se alene.
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii

Nichita Stănescu - Portret

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Părul tău negru ca un cărbune / Albul al stelelor pe cer îl spune / ... →