Sylvia Plath – Brazilia
Arăta-se-vor oareOamenii cu torsuri de oțelCu aripi la coate și cu orbiteAșteptând grămezileNorilor ca să le dea expresie,Supraoamenii! –Și bebelușul meu, un cuiBătut, bătut înăuntru.Țipă în grăsimea lui,Oase adulmecând distanțe.Iar eu, aproape dispărută,Cei trei dinți ai lui tăindu-seÎn degetul meu cel mare –Și steaua,Vechea poveste.Pe potecă întâlnesc oi și căruțe,Pământ roșu, sânge matern.O, Tu cel … Citește mai mult