ospiciu – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Psihoză

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sunt vizitator
într-un ospiciu
cu personaje tot cât un popor
şi circumferinţa cât o vamă;
unde cu toţii ţipă din interior
că se simt bine,
da-ntr-o nebunie de-o psihoză maniacală în plin exerciţiu
de convingere a deţinerii adevărului de pus în ramă,
stând atârnaţi să pavoazeze pământul cu reclamă,
fiindcă pe-afară, ca un mărăcine
plin de ţepi, mai mult un fel de-aruncător de săgeţi
otrăvite de către nişte aşa-zişi isteţi
-spune masa de pacienţi
gesticulând, ţipând-
se practică nedreptatea închipuită.. dup-un bolnav tipic,
fiind locul unde nu-i nici vorbă de vreun diagnostic
sau e refuzat ostentativ; cu toţii-s genii, sunt potenţi,
deci vindecarea nu se vrea, că-i lumea lor.. şi-i din străbuni, se pogorând!.
Deci se practică cu succes medicina într-un soi de decadenţă
c-o imensă doză -în funcţie de şpagă- de indiferenţă,
totul se administrând de nişte.. organe aşa-zis locale (?)
după mai multele petiţii
prin răspunsuri lapidare,
printr-un grai cu multă violenţă;
căci totul se clădeşte pe bază de ambiţii,
cu mitomania-n semn de bun prognostic
şi unde cleptomania-n lipsă, e-o dovadă d-impersonalitate, ceva moale,
neînsemnat de mic..
Iar de se strigă din exterior, din jur, se-oferă ajutoare,
se insistând chiar şi prin porta-voce
că-năuntru se fură -şi-o fac şi cei ce fug şi care mult prea mult se-njură-
nu-s pedepse!..
se păcălesc, plătesc cum să se mintă,
se-aleg nu pentru a-şi face vreo dreptate;
doar se plesnesc
când se găsesc
la apă, jucând lepşe
şi nefiind nicio şansă.. doar scuipă ades prin garduri
să-mprăştie endemia..
Şi ăştia sunt doar „soft”, nu „hard”-uri,
nu vor legaţi, vor „free”,
să circule afară,
să strige „Omenia
unde-i? Vrem para egalitate,
să fiţi ca noi.. Şi noi, noi voi!..
C-aşa-ţi promis.. Dreptate!”
Şi mulţi îs negri; laii care-şi fac copii cu mii,
se spală rar aşa-ntr-o doară
şi strigă c-au nevoi!..
Ăsta-i răspunsu-atroce;
ei zic într-una c-au dreptate,
că nu-i niciun ospiciu, e doar o oază-n vis, un loc de-nvăţătură
şi lumea, ea, e nebună-n jur!.. Voi sunteţi impostură,
că lauri nu se-acordă seminţei de posteritate?!?..
.. Să fie o ţară, vreun popor.. O parodie?.. Şi loc şi pacient, îmi sunt.. soră şi frate???..

Macrossun - Criterii de Deșteptare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Setea e mai mare ca teroarea din Osetia,
Asediem și bombe-ncepem a expedia.
Cauți remedii iar? Ești comedian!
Mediat imediat la Wikipedia.
Intru-n boxe într-un mod neortodox, e
Un joc sec pentr-un patrimoniu toxic,
Cognitiv ca un drog nativ
E ca atunci când vrei de toate și nu poți fi selectiv.
Cu toate astea sunt în drum spre voi
Peste vârfuri de seringă vreau să ningă-napoi.
E ok să ai o cheie, dungi la creier,
Nu să-mpungi în vene, băi, c-apuci raiul de pene!.
N-ai multe temeri, da’ nici să cauți stimă
De la cei ca au un suflet prăfuit de h****ă.
Poți tu mima că iar îți umple golul,
Da’s convins că undeva acolo viața-și joacă rolul!.
Zici “Gata pedeapsa! Catapeasma cât te privează! Îi ca tapet astăzi! ”
Gata să te schimbi, da’ o iei razna.
Ești un depozit de prostii! Răspunsuri agnostice?
O, știi ce? Îi propice o vizită la ospiciu!

Maurice Maeterlinck - Sere Calde

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O, sere în mijloc de păduri!
Cu ușile-n veci pecetluite!
Cu tot ce se află sub bolțile voastre!
Cu analogiile voastre în sufletul meu!
Gândurile micii prințese-nfometate,
Plictisul unui marinar în pustiu,
O fanfară sub ferestrele bolnavilor fără leac.
Cuibăriți-vă prin colțurile cele mai calde!
Ai zice, o femeie leșinată într-o zi de seceriș;
Sunt surugii în curtea ospiciului;
În depărtare trece-un vânător devenit infirmier.
Cercetași în lumina lunii!
O, nu-i nimic la locul său!
Ai zice, o nebună-n fața juzilor,
Un vas de război cu pânzele-n vânt pe un canal.
Pasări de noapte pe crini,
Un dangăt funebru-n amiază,
(Acolo, sub clopote!)
Un popas de bolnavi în preerie,
Un miros de eter pe o zi însorită.
Doamne! Doamne! Când vom avea ploaie
Și zăpadă, și vânt în sere!

Ion Caraion - Mongo

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Păru-aprins rostogolit pe spate
mă-ajungea la glezne ca o apă.
L-astrucam pizmașă, călcam șchioapă,
ascunzându-mi coapsele zgâmbate.
În oglinda unui râu departe
(și-am știut de-atunci că sunt frumoasă)
m-am privit cândva, venisem ca să
văd cum trec pe valuri păsări moarte.
Pieptănam copii, spălam cadavre
la Shanghai (ca să câștig o pâine).
„Doisprezece ani ne-ntregi. Ca mâine
tabără pe tine niscai javre.”.
Îmi vorbeam eu singură, cu frică
„Ține-ți ochii-n jos! Ascunde-ți sânii!
Când le vin perdelelor stăpânii,
nu mai cată nimeni că ești mică…”.
Ei! din clipa-aceea nici o țintă
n-a-mbrăcat mai ponosite straie.
Am dormit ca muștele-n gunoaie.
Mă băteam cu câinii…
„Mongo cântă!”.
„Mongo umblă noaptea pe maidan.”
„Mongo râde-n gropi cu priculicii.”
„Mongo are-antenele furnicii.”
„Mongo-și poartă sângele-n borcane.”.
Tonții… De-ar fi-aflat că-s Cleopatra,
ce nu mai căscau la mine gura!
„Mongo-nțeapă, Mongo – paciaura.
Mongo are sufletul ca piatra.”.
Fel de fel de melițe, de pleve
mi-mpuiau auzul de palavre.
Pieptănai copii, spălam cadavre
la Shanghai… Cocleala de pe țeve.
(căci fugeam de oameni, de cuvinte)
și-o revărsa orașul peste mine.
M-au găsit ascunsă în bazine.
Vinerea tenebrelor… Ții minte?.
„Cabotina asta s-ar pricepe
la bărbații albi”, gândi o voce.
„Are trup de amforă precoce.
Despuiați-o numai de otrepe!”.
Mă vândură-apoi, bizară harpă
care-ademenește curioșii.
Negri, albi, și galbeni, și piei-roșii
m-au avut cu schimbul: ca pe-o marfă.
Azi mă plimb pe niște coridoare
cu halate albe, care așteaptă
până trec și mă bârfesc în șoaptă:
„Prefăcută! Gușter! Vrăjitoare!.
Altora (ce gânduri le cășună, de-și înmoaie sufletul ca lâna)
„Nici nu știe – nu vedeți? – bătrâna
Unde au adus-o… E nebună!”.
Mongo rezemată de catarge.
Mongo cu obrajii de reptilă.
Mongo-clește. Mongo-bilă.
Mongo țipă. Mongo sparge.
Și-unica făptură ce-o cunoaște
pe „bătrâna” asta – găgăuții! –
sunt doar eu… Originea maimuții.
Nou tratat, cu planșe, despre broaște.
Numelui de-acasă, Cleopatra,
nu-i rostesc, silabele nici unul.
Și-s așa de răi, că-mi iau tutunul.
„Mongo are sufletul ca piatra!”.
Cleopatra nimeni nu mă strigă.
Nimeni nu-i vorbește Cleopatrii.
La-ndemâna câtorva psihiatrii,
par un nostim soi de săpăligă.
Țac-țac-țac prin straturi dimineața
Degetele-n pripă și furișe
dau să prindă goange de pe-afișe,
de pe-afișele cu Mongo-cântăreața.
Ridicată-n zori cu macaraua
dintr-o șandrama, urlau la mine:
„Duceți-o să doarmă în bazine!
Să se-ntoarcă pe maidan, cățeaua!”.
Nu-mplinisem nici treizeci de toamne
astă-primăvară, când ospiciul
mă primi zbârlindu-se – ariciul –
și-am fost dată-n seama unei doamne.
Ea mă-nvață cântece, mă plimbă
și când trec profesorii spre-amiază
le explică vag (e tare loază…)
„cazu-acesta”, într-o altă limbă.
Iar un doctor belg, venit din Congo,
arătându-mă studenților, le spune
nu știu ce-n ascuns, că-mi dau alune
și-atunci râd de ei, le spun că-s… Mongo.

Al O Teodoreanu - Cântece de Ospiciu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

-1-.
Vecinul meu era bolnav,
Bolnav de mult și foarte grav.
Toți spun că l-au luat de-aici
Și că prin parc l-au dus pe dric;
-Dar asta nu-i adevărat-
Eu știu c-avea în el furnici,
Ce-au ieșit noaptea prin buric
Și l-au mâncat.
-2-.
În lumânări sunt stafii albe,
-O spun, dar nimenea nu crede-
În lumânări sunt stafii albe,
-Le văd și nimeni nu le vede-
De stafii nu mă tem deloc!
Eu râd când ies din lumânare;
În perini am guzgani de foc
Și ei le mușcă de picioare.
Și astă noapte au jucat,
(Tavanul se cutremura)
Și astă noapte au jucat,
Iar lumânarea fluiera,
Ca un flaut blestemat.
-3-.
Tralalali, tralalala,
Am mai ucis un gardian.
Tralalali, tralalala,
Acum sunt liber-castelan.
Tralalali, tralalala,
Aveam și drept (sunt împărat).
Tralalali, tralalala,
I-am scos un ochi și l-am mâncat.
Tralalali, tralalala
Cu-un lemn în țeastă l-am izbit.
Tralalali, tralalala,
(El nici nu știe că a murit).
Tralalali, tralalala,
M-am îmbrăcat în haina lui,
Tralalali, tralalala,
Și haina mea o să i-o pui.
Tralalali, tralalala,
Nici doctorii acum nu știu,
Tralalali, tralalala,
Că eu sunt mort și el e viu,
Tralalali.
-4-.
Aicea clipele se scurg,
(Ca veacuri clipele se scurg),
Aicea clipele se scurg,
Lăsând fosile pe meninge.
Și-n fața zilei ce se stinge
Cu focul tristului amurg,
Mă simt atât de zdruncinat
Văzând astrala agonie,
C-am luat un ac de pălărie
Și mi-am scos ochii.
P. S. Paznicul plecase să-mi aducă luna (Eu l-am trimis).
-5-.
El s-a suit s-aducă luna,
Sus, sus, în turla de pe casă.
Dar ea râdea ca-ntotdeauna,
Ha! Ha! și tabla-i lunecoasă.
Oooo! Luna a căzut în lac.
În fund – și apa e adâncă.
S-a aruncat și el în lac.
-Acuma poate o mănâncă-.
-6-.
Au scos din lac un paznic mort.
Râdeau nebunii-ca nebunii.
Și clopote trăgând, de mort,
Vreo doi s-au spânzurat de funii.
L-au îmbrăcat apoi frumos,
Și popii rugăciuni îi spun.
Nu știe nimeni că-s Christos
Și-am să-l înviu – că era bun.
-7-.
Ceasornicul din cap, tic-tac
Auzi cum bate liniștit?
Ceasornicul din cap, tic-tac,
Scoate clipa ce-am trăit.
Ceasornicul din cap, tic-tac,
Auzi? din mers a-ncetinit.
Ceasornicul din cap, tic-tac,
A stat.
-8-.
Acuma am murit.