opinca – Versuri.pro

Cezar Bolliac - Epistolă la D.K.A.K.

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

„Μήν έλεύθερας ίδέαις,
ταΐς ώραίαις τό καρασί
τό κρασί καί ταΐς ώραίαις
ψάλλε λύρα μου χρυσΐ!”.
Π. ΣοΟιξος*.
Ei, prietene, ia spune-mi din voiaj ce ne-ai adus,
Au, în țară-ți tot același te-ai întors precum te-ai dus?
Ai adus vreo mantelică, vreo lornietă, vreun lornion?
Învățat-ai să-ți faci haine după-al Franții frumos ton?
Franțuzește învățat-ai cârlionți să-ți învârtești
Și, a l’imbesil, cravata mai cu gras* să potrivești?
Învățat-ai acea sticlă într-un ochi a o ține,
A ochia frumos pe dame și-n caleașcă a ședea?
Învățat-ai de se cade de odată a intra
În salonul unde-i cercul, sau de trebuie-a câta
Alte uși mai indirecte, ș-aci, făr-a te simți
Adunarea, cu încetul, să te vază a zâmbi?
Învățat-ai de se cade sau de nu a saluta
La intrare, la ieșire, – pălăria a-ți fura?
Știi, intrând la vreo damă, când mănuși va fi purtând,
Cum să ceri ca o pisică, și abia din ochi rugând,
Mănușița să-și golească și apoi a-nainta
C-o strânsoare lin simțită frumos a i-o săruta?
Dar când vei vorbi cu dânsa, învățat-ai cum să stai,
Cum să joci prin geană ochii și ca ce miros să ai? –
Pieptul trebui scos afară, dosul dat mai înapoi,
Piciorul drept înainte și p-ăl stâng să-l încovoi,
Pălăria-n mâna stângă, mâna dreaptă-ntr-un buton; –
Astea, crez, vor exersate pân-a nu intra-n salon.
Ai băgat și tu de seamă, când cu dama vei mânca,
Cum s-o-ndopi pe tot minutul, asieta* a-i schimba,
Cum să-i torni și vin și apă spre a nu se osteni,
Și cu toată-mbucătura, s-o-ntrebi cum se mulțumi?
Cea de gintilom deviză știi acum a combina
Și pe viziera voastră câte creste a săpa?
Știi ce însemnează: nouă, șeapte, șase, cinci și trei?
Știi când trebuie piezișe și când dreapte să le-nchei?
Dar coroana de dasupra, când va fi de prinț, câți colți
O să aibă? Dar de ducă, de baroni, de conți, viconți?
Cu un cuvânt, spune-mi: tonul, heraldic-ai învățat
În această lungă cale pe pământ civilizat?.
Aș! dar ești tu om d-aceia? Mie-mi pare că te-auz
Făcând păsuri mari pân casă, când pe gânduri, când confuz,
Să-mi spui c-are Englitera mașini, prăvili ș-ast venit;
Canaluri, drumuri curate și comerțul înflorit.
O să-mi spui c-au instituturi, școli și făbrici, n-au cenzuri,
Și că toți muncesc p-acolo, nu se plimbă în trăsuri;
O să-mi spui cum că în Franța iată ce s-a mai ivit,
Și că-n Camera d-acolo iată ce s-a mai vorbit.
Cum că sunt țăranii noștri asupriți și nenvățați
Și că nici că au să fie ocrotiți sau apărați.
Că subt aști arendași jidovi și sub otcârmuitori
Gem, precum gemeau și servii subt toiege de tretori.
Și o să te-aprinzi cu-ncetul, să te-ntinzi la ast cuvânt,
Să rostești deșarte vorbe, să azvârli cuvinte-n vânt;
C-ar fi adică mijloace și ei viața a-și vedea,
Neamul boieresc să scază, privilegiul a cădea;
S-avem legi și școli ca lumea, și teatru, și tipar,
Să-nceteze ș-astă boală de paharnic, de pitar.
Voi sunteți de vrajbă oameni, toți sunteți din Cîmpineni
Voi ați merita, grămadă, s-o porniți la Mărgineni.
Astea-s vorbe de un nobil? Ai tu sânge boieresc?
Tu, pare c-ai fi opincă: ești din neamu rumânesc!
Auzi că să aibă drepturi un mojic, un opincar,
Rumânoiul de la țară, muncitorul, – un plugar!
Mâine-i zice că se cade și în Cameră să-l bagi,
Și să șează cu boierii când vorbesc despre iobagi!.
Tu, d-ai fi precum se cade, ca cocon și ca boier.
Era să aibi stare astăzi și poate și minister.
Fuşi comandir în oștire; întâi avuși escadron
Și pă urmă, după asta, comandași batalion.
Și întâi, și mai la urmă, tu îmblai tot cu cuvânt
Să înveți pă soldat slujba: nici o coastă nu i-ai frânt,
Nu i-ai dezlipit ureche, n-ai scos ochi, de păr n-ai tras,
Nici măcar cu bobârnace nu l-ai ciocănit în nas.
Un ostaș, când va să bată, nu dă douăzeci și cinci;
Strigă: „Toți undr-ofițerii! dați pînă veți da pă brînci,
Soldatului mănca-i hrana, leafa, nu-i da nici mondir;
Dă-i de muncă, dă-i bătaie, de ești zdravăn comandir,
Numai munca și bătaia ține-n frâu pă un soldat:
Cât îl ții flămând și-n muncă, nu te temi de revoltat!”
Fuşi ispravnic la Brăila, la un port cel mai frumos;
Favorat și plătit bine, cu speranțe spre folos;
Dar, ș-aci tot îndărătnic: Tu vreai a administra
După cum rezonul cere, după conștiința ta.
Dă la dracu conștiința și te-apucă de câștig!
Lasă-te de propagantă, lasă-te de cei ce strig.
Ce-aveai tu, dacă țăranul, d-arendaș năpăstuit,
L-a-nșelat neguțătorul și ciocoiu l-a căznit;
Că nu mai are opincă, n-o să aibă ce mânca, –
Vino-ți, omule, -n simțire! Asta nu e treaba ta.
Nu-i aicea stăpânire? Nu sunt prăvili? nu e domn?
Nu e țara o grădină? Eu mă mir cum tu n-ai somn;
Culcă-te și dormi în pace subt acești frumoși tufani,
Lasă-ți pung-asta deschisă; căci acuma plouă bani,
Cum ploua cârnați odată; starea-ți faci din lucru mic;
Astăzi e tot meșteșugul: să știi să nu faci nimic.
Ce-aveai tu s-oprești potvada, să nu lași pe negustori
Să mănânce săptămâna proștilor de muncitori,
Să strici vechile-obiceiuri, să pui a da îndoit
Câți au jefuit opinca? – Ești un om nesocotit.
Voi sunteți vrăjmași ai țării ș-ai neamului boieresc;
Vreți să mojiciți noblețea cinstită pă cal domnesc.
Voi v-ați pus să stricați lumea și să spuneți la țăran
Că e și el om în lume, dopotrivă cu un ban;
Voi și barbe vechi, lăsate prin timpi, epoci.. dar, să tac;
Căci aveți naturi ciudate, cele bune nu vă plac.
Ce-atâta nemulțumire! Ce huliți! Ce tot strigați!
N-ați avut chiverniseală? Nu sunteți înaintați?
Care alți, atât de tineri, ca voi au înaintat?
Ce voiți să fiți? Ia spuneți. Nemulțumitor! ingrat!
Vreți să fiți tot cu cordonuri? Domni voiți să fiți aleși?
Dar, să mai vorbim grecește că să nu fim înțeleși:
Ti! k’esi thelis na ghinis ofendis? O, ho! O, ho!
Alos tha ghini afendis, alos. To ksero ego. *
Dar, destul vorbii în pilde; să-i lăsăm la Dumnezeu;
O să schimb acuma tonul: ăsta nu e felu meu.
Tu erai profet odată: îmi spuneai c-aști montaniari, *
Când li se va scoate masca, o să văz că sunt mușari. *
Ce ciudată combinare! Se șopti că-n minister
O să fie o schimbare, și că pînă la vister
O să se împarță ranguri, și, iată-i, plecați în jos,
Toți se leapăd de opincă ca alți Petre de Cristos.
Mi-a pierit orice speranță, stricați suntem foarte rău
Nu-i Obștească Adunare de când nu e unchiul tău.
Publica părere încă pîn-acum nu s-a format;
Pilde nu sunt, tipar nu e, obiceiul e stricat, –
Ce speranță de-ndreptare putem oară aștepta?
Să privim la ruinare? Trebuie a ne deștepta.
Să găsim și noi vreo armă; sau, cel puțin, un azil.
Ce ne îngrozim atîta d-o gonire, d-un exil?
Ce e astă amuțire? Pînă când să lăudăm
Tot ceea ce nu ne place? Pînă când să ne-nșelăm?
Cel puțin, o faptă bună, să-ncetăm a defăima,
Să-ncetăm a-ntreba p-alții ce e bine-a lăuda,
Să-nvățăm a fi ai noștri, să-nvățăm a ne gândi;
O să pierdem, o să pierdem, pînă când vom izbândi.
Să pășim și noi cu lumea; avem timpul ajutor.
Să știm, cel puțin, a zice: ăsta-i bun judecător,
Asta este bun ministru, ăsta-i bun de deputat,
Asta poate fi profesor, ș-ăstălalt un avocat.
Pînă când, tot din grămadă, o să tragem la noroc?
Pînă când, ca în băjenii, să n-aflăm al nostru loc?
Pînă când ce a fost tata să fiu și eu, neapărat?
Dacă tata fu de treabă, și eu sunt un om stricat –
Dacă tata, din protivă, fu om rău și ticălos,
Și eu am capacitate, poci fi Țării de folos;
Numai pentru astă vină, că el n-a înaintat,
Trebuie ca eu din locu-mi să fiu astăzi depărtat?
Sau, dacă al meu părinte, printr-un chip particular,
A putut să-nainteze subt un domn de la Fanar,
Oară, eu, care atuncea încă nu eram născut,
Am a lui îndemânare? Pentru toate sunt făcut?
Ce sunt aste ranguri multe care nu se mai sfârșesc:
Conțipist, pitar ș-atâtea care mai nu le brodesc;
Văz că ies câte o mie pă tot anu-n sărbători,
Și, de n-ei avea vre unu, nu poți nici să te însori.
E o boală lipicioasă ce s-a-ntins între români,
Mai rău și decât holera: face oamenii păgîni.
Să despoaie ziua-n uliți, părinții omor pe fii,
Ca să moștenească banii, – taxa unei serdării:
Un serdar, măcar la groapă, decât viață fără rang
Să-i șoptești că-l faci paharnic și își pune muma-n ștreang.
Care oară e onoarea celor ce se poroclesc?
Nu mai știi nici cum îi cheamă; nu știi cum să iscălesc.
Aci-i zic pitar, paharnic, – mâine, agă sau clucer;
Ieri știai că-i zic postelnic și acum îi zic vister.
Nu mai spui d-al nostru Apolon ce striga: – „Sunt în zadar!
Slăbiciuni sunt aste ranguri! ” și acuma e pitar.
Nu-ți vorbesc d-atîți profesori ce virtutea tîlnesc,
Și apoi declar, din suflet, fără rang că nu slujesc.
Ce mă pune în mirare este numai un bărbat
Care-l știu că este tare, nu e nicidecum stricat,
Care-avu și cutezarea a trimite înapoi
Rangul ce îi oferiră, făr-a-l cere c-alți ciocoi,
Ce declară simțimente și virtuți de un Caton
Și s-arată, întru toate, democrat d-ai lui Platon, –
Se-mbătă și el dodată de ast otrăvit nectar
Al tiranilor? Ce dracu! – văz că și el [e] serdar.
Ce sunt aste lungi cordonuri? Aste cruci plântate-n piept?
Toți sunt oară de vânzare? – n-aș voi să fiu nedrept –
Ei de sine își pun cruce, sau de alții-s la mezat?
Sau, spre a li se ști prețul, de stăpîni s-au, înfierat?
Pentru că văz osebire; nu sunt toate tot un fel:
Una mică, alta mare, ș-altele nici într-un fel, —
Cu coroni, încolțorate. – Aș dori acum să știu,
Ăștia ce atât le poartă, ce-nsemnează crucea știu?
Știu ei pentru ce o poartă? știu ei cât o pângăresc?
Știu ce mare este crucea și cum o nimicnicesc?
Știu că cel ce poartă crucea e apostol, mucenic,
Cavaler al Libertății? – Mai stați, oameni de nimic!
Odată, era și crucea simbol sfânt, simbol frumos;
Dar acuma, cine-o poartă, este Iuda lui Cristos.
Cine ia acuma crucea? Cel ce știe sugruma,
Sau acel ce-n cîmpul vrajbii mai mulți oameni va trăda.
Dar acei ce primesc semne de pe la mai mulți tirani,
Care, pentru și-n protivă sunt la cei dinții tîlhari,
Ăstora ce-am zice oară? De vânzare, sau vânduți?
Și, la care dintre dînșii? Unuia, sau la mai mulți?.
Cată orice stat să aibă un mijloc a răsplăti
Și, din contra, iar să aibă altele a pedepsi;
Însă trebuie gândire spre a nu se profana
Nici pedeapsa, nici răsplata; trebuie a combina
Ca și una și ceilaltă să poată contribui
Oarecum ca să mai dreagă pe acel ce le-a primi.
Orice premiu de răsplată e căzut, e profanat
Când s-a dat acelor oameni care nu l-a meritat.
Idealul într-un premiu în veci prețurile-a dat:
Dafinii sunt buruiane când nu știi cin’ i-a purtat.
Se cuvine și pedeapsa tot așa a cumpăni,
Ca să fie cât și vina; trebuie a gândi
Ca pedeapsa să servească oarecum a corija,
A mai îndrepta morala, nu a o mai degrada.
În aceste argumente două neamuri izbutesc:
America pedepsește și inglizii răsplătesc,
Însă nici un stat c-al nostru n-a știut a se gândi
Cum să-și strice el poporul. – Oară nu ne vom trezi!
Cel ce a furat găina e tot astfel pedepsit
Ca și cel ce tâlhărește toată viața nelipsit.
Cei ce-au jupuit poporul sunt tot astfel răsplătiți
Ca și cei ce-au servit țării ș-au știut a fi iubiți.
Sau, mai bine, chiar din contra, cei onești sunt exilați,
Și tâlharii-n capul țării onorați și lăudați.
Când ating această coardă, să mă crezi, mă revoltez;
Și când văz c-așa-o să meargă, simț că mă înfiorez.
Înțeleg c-ar fi mai bine să fiu ceva mai sceptic,
Să mă îndoiesc de toate și să nu mai văz nimic.
Un: știu și eu! sau: ce-mi pasă! să fie tot ce răspunz
La oricare întrebare, pentru orişice abuz,
Să mă-nchiz în vreo casă, și, pe gânduri rătăcind,
Să stau c-un poet în mână, când dormind și când citind:
Pe-o hîrtie poleită fapte mari să născocesc,
Să scriu imnuri, dedicații la cei ce ne stăpînesc.
Să fac o apologie, să scriu un panigiric
Acestor pitici gigantici și l-alți oameni de nimic.
Dar ce faci când ai un dimon care vine a-ți striga
Că prin rău se scoate răul, că nu trebuie-a arăta
Vițiul nici în părinte, c-ai nevoie să gonești
De aproape criminalul, ești silit ca să izbești
Pă tîlhar d-a drept în față; cum că, pentru un boier
Nu e altă îndreptare decât un Robespierre?.
Viu să mă deschiz la tine; – poate că e un blestem!
O Idee ce mă roade, și, aceea ce mă tem,
Este frica cum că-n. Viață-mi n-o să văz a-și răzbuna
Aste trupe dezarmate! N-o să văz a se-nchina
Capetele pîngărite la opinci de muncitor;
N-o să văz săteanul nostru a-și fi el legiuitor!.
Credința mea îmi spune că ast timp ne va veni;
Dar, pînă atuncea, oară, voi putea și eu trăi?
Nu cumva va fi târzie ca Mesia* ce-așteptăm?
Nu cumva ne minte răul, ca să facă să-l răbdăm?
Fie, căci pînă atuncea misia mi-o împlinesc:
Pînă cînd n-oi lua fierul, pana mea nu-mi părăsesc.

Sofia Vicoveanca - Cine la Joc Nu Se Prinde

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cine la joc nu se prinde
Și la clacă nu se-ntinde
Să glumească și să joace
Dă-l pe gârlă, n-ai ce-i face.
Că eu tare multe zic și multe știu
De tot stau și mă tot mir unde le țiu.

Strigătură:
Eu le țiu pe unde pot
Le slobod din loc în loc
Și la clacă și la joc.

Aș mai striga eu ceva,
Dar mă tem de cineva
Că mi-o zis dacă strig mult
Nu mă mai joacă mai mult,
Haida, bade și mă joacă mărunțel
C-oi striga de n-oi uita mai puțintel.

Strigătură:
Hai răruț, bade, răruț,
Mărunțel ca-n Rădăuți.
Sus opincă, cât mai sus
Să nu zici că nu ți-am spus
Că dacă m-oi mânia
Bat desculță la podea,
Și-am să bat, să bat, să bat podelele
De-aș ști că rămân numai cu ațele.

Strigătură:
Vai săraca tropoțică
Rupi ciubotă, rupi opincă
Și faci omul de nimică.

Opincuță cu gurgui
Pe cuptor să nu te sui
C-acolo-i căldura mare
Și te-i înmuia prea tare
C-ai mai vrut cândva ca să te mai sui o dată
Și-era mama tare rău ca să te bată.

Strigătură:
Sus opincă și-nc-o dată
S-o facem mai îndesată,
Hai s-o facem să se-audă,
Să se-audă peste luncă
Nimenea să nu ne-ajungă.

Sofia Vicoveanca - Hai, Opincă, Bate, Bate!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Hai la joc fete, flăcăi
Corăghește pe bătăi,
Prindeți-vă de bârneț
Cum se joacă-n Volovăț,
Hai la joc care cum știe
Pe loc nimeni nu rămâie,
Hai la joc care cum poate
Nimeni nu steie deoparte.
Că eu când mă prind în joc
Mă aprind ca lemnu-n foc,
Ca sămânța-n busuioc
De stă soarele în loc,
Zi-mi din trupcă o bătută
Că mi-i inim-amărâtă
Ține-o-așa până diseară
Poate-o scot din amăreală.
Că n-am jucat cât aș fi vrut
Că bădița n-o venit,
Și nici atunci n-am prea jucat
C-o venit c-am supărat,
Bade naiba te-o știut
Că nu vrei să joci mai mult
Pe picior te-aș fi călcat
Și boalelor te-aș fi lăsat.
Hai, opincă, bate, bate
Cu flăcăi din alte sate,
Sus opincă cât mai sus
Că soarele-i încă sus,
Du-te, bade, fă ce știi
Mie tot atâta mi-i
Fără tine pot trăi
Cu alții m-oi învârti,
Fugi de-aicea și-mi fă loc
Lasă-mă să mă slobod,
Fugi de-aici nu mă-ncâlci
Că ‘geaba-ți rupi papucii.

Sofia Vicoveanca - Opincuța, Hai la Joc!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Joacă bine, bade, hăi,
Nu te mai uita-napoi
C-acolo-i lelea Fruzina
Numai ea îți poartă vina,
Joacă, bade, nu te da
Și-napoi nu te uita,
La Fruzina te-ai uitat
Și ciubota mi-ai călcat.
Sari opincă după mine
Tropăiește până mâine,
Nu căta că talpă nu-i,
Ruptă-i ața la gurgui,
Dar până te-oi arunca
Saltă și nu te lăsa
Măcar până la Crăciun
Pe urmă pe foc te pun.
Fie-opinca cât de bună
Ca ciubota nu mai sună,
Că ciubota tropăiește
Și opinca ciorsăiește,
Poți s-o bați pân’ ce-a crăpa
Ca ciubota n-a suna,
Poți s-o bați pân’ ce-a crăpa
Ca ciubota n-a suna,
Ciorsăiască cât de mult
Că-i opincă, nu-i papuc,
Ciorsăiască cât de mult
Că la joc n-am s-o mai duc.

Florica Duma - Sus, Opincă, Dacă Poți!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mi-am cumpărat opincuță
Să nu vin la voi desculță,
Că mi-am rupt opincile
Învârtind danțurile,
Sus, opincă, dacă poți
Că mai am vreo doi, trei zloți,
Și dacă te-oi găuri
Cu mătase te-oi cârpi.

Strigătură:
Sus, opincă, dacă poți
Că mai am vreo doi, trei zloți.

Joacă-mă, bade Gheorghie,
Nu mă ține de zadie,
Prinde-mă de sumăniuc
Să-ți arăt un răpădiuc,
Măi române, joacă bine
Și mă-nvârte și pe mine
Jocul nostru din Bihor
Mărunțel și pe picior.

Joacă bine, măi Ioane,
Nu te uita la cocoane,
Cată bade-n ochii mei
Să vezi poți trăi cu ei,
Sus, opincă, dacă poți
Că mai am vreo doi, trei zloți
Și dacă te-oi găuri
La nojițe te-oi cârpi.
La gurgoi ți-oi pune flori
Să miroase pân’ la nori,
La nojițe zurgălău
Să te-auda Dumnezeu.

Strigătură:
La nojițe și curele
Să zboare colbul din ele,
La gurgoi ți-oi pune flori
Să miroase pân’ la nori.

Joacă-mă, bădiță, bine
Și mă-nvârte lângă tine,
Și mă-nvârte apăsat
Ca să știu că m-ai jucat,
Din Brașeu până-n Bihor
Numai cântece de dor,
Din Arad pân’ la Ineu
Joc și eu, și badea-al meu.