ogradă – Versuri.pro

Dimitrie Anghel - Pastel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ce zarvă e în lumea porumbilor în zori,
Şi câtă bucurie în jurul casei voastre:
Priveşte, vin păunii cu crestele albastre
Şi cozile învoalte ca un ghiveci de flori.
Şi-n urma lor, curate şi lucii ca zăpada,
Păşind pe cărăruia cu albe romăniţe,
Coboar-acum alaiul de mândre păuniţe,
Că de-atât alb, deodată s-a-nveselit ograda.
Şi s-a trezit măgarul zbierând duios la soare,
Vroind să spună parcă ce vede şi-nţelege;
Dar trist îşi pleacă fruntea ca Midas, vechiul rege,
Văzând albasta-i umbră culcată la picioare.

Florica Duma - Vină, Bade, Prin Ogradă!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Vină, bade, prin ogradă
Rupând câte-un fir de iarbă,
Spune-le că vii cu treabă,
Mie-mi spui dacă ți-s dragă.
Pe lângă casa cui mi-i drag
Nu mă duc, numai cu drag,
Pe lângă casa badii meu
Nu mă duc, numai mereu.
Șezi, bade, pe lemne verzi
Că n-ai venit să mă vezi,
Șezi, bade, pe lemne-n șură
Că n-ai venit să-mi dai gură.
Spune-mi, bade, adevărat
De mai ai drăguță-n sat,
Că de-ai alta cu drag mult
Te las, bade, și te uit.
Strigătură refren:
I, iu și iară iu,
Mă sărut-apoi te du!

Magda Isanos - Ion

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Aș cânta liniștea din ograda mea
Seara – când crește în cireș o stea –
mă mai uit o dată la curechi și bostani,
că sunt plugar de-atât amar de ani.
Fața dumnezeului meu e-mblânzită.
Când mângâi pe grumaz câte-o vită,
sau când m-aplec să culeg un trifoi,
văd urma lui în țarină la noi.
Cea mai frumoasă unealtă e coasa!
Cine-i toarce păpușoiului mătasa?
Eu cred în dumnezeul țarinei mele –
printre cartofi dormind ca printre stele.
Nu mă mai tem de fulgerul lui; e-un amnar,
Dumnezeu, ca și mine, -i plugar
seamănă, pune vie, culege.
Uneori nici n-așteaptă să lege..
Și pe mine-o să mă strângă-ntr-o zi.
Am să mă culc, n-am să mă pot trezi.
Chipul lui din nori va zâmbi:
„Ioane, astăzi nu mai este zi”.

Mircea Manolescu - Dulăul și Ariciul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un ditamai dulăul din nu ştiu care rasă,
O specie-n tot cazul vestită şi aleasă,
Tihnit într-o ogradă se încălzea la soare.
Era pe la amiază, sau după, mi se pare.
Cum sta aşa cu botul pe labele din faţă,
Clipind spre trocul unde se bălăcea o raţă,
Urechea lui atentă, cu vârful ridicat,
Surprinse-n atmosferă un fâşâit ciudat.
Când îşi întoarse capul, cu oarecare silă,
Zări o vietate măruntă şi umilă
Ce traversa ograda privindu-l circumspect.
Fără-ndoială insul i se păru suspect,
Că-mbârligându-şi coada, cu părul tot vâlvoi,
Lătră o-njurătură şi-i declară război.
Ariciul, căci acesta trecuse prin ulucă,
Văzând aşa năpastă se strânse cât o nucă,
Căci căutând să fugă, nu a mai apucat.
Iar adversarul aprig pe loc l-a înhăţat.
Urmarea-acestei fapte e lesne de-nţeles:
Jivina belicoasă din neamul cel ales
Primi, tain, pe limbă atâtea ace mici
Câte-au ieşit din perna firavului arici.
Şi uite-aşa,
MORALA,
mai scapă din tipic,
Iar peştele cel mare se-neacă cu cel mic.

George Topârceanu - Un Duel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un duel.
Eroii mei sunt doi cocoși
De rasă, pintenați, frumoși
Ca ofițerii la paradă.
Doi cavaleri aristocrați.
Dintr-o privire ofensați
Încep duelul fără spadă.
Au martori puii speriați.
Teren – o parte din ogradă,
Dar n-au motiv de sfadă,
Căci nu se știe-a cui e vina –
Misteru-nvăluie pricina, –
Deci: căutați găina..
Din amândouă părțile
Se-ncep ostilitățile.
Ei stau o clipă față-n față
Cu ciocurile la pământ,
Apoi deodată-și iau avânt
Și lupta-ncepe săltăreață:
Sar deodată,
Dau cu ciocul.
Cad alături,
Schimbă locul.
Bat din aripi,
Dau din gheare.
Unul cade,
Altul sare..
Iar s-atacă,
Iar se pişcă..
Dar deodată nu mai mișcă..
Față-n față, multă vreme,
Stau așa, ca două gheme
Neclintite
Și zburlite,
Până când, pe nesimțite,
Unul părăsește sfada,
Întorcându-se cu coada..
*.
Atunci ieși de sub șopron
Un folozof-clapon,
Urât
Ș-atâta de bătrân încât
A dat în mintea puilor..
El s-a oprit în fața lor
Cotcodăcind sonor:
– Eu dezaprob acest conflict.
E o rușine, un delict
Nedemn de vremi civilizate.
Dar așteptăm un viitor
Când, mândri de chemarea lor,
Cocoșii nu se vor mai bate..
Voi vă certați pentr-o găină,
Dar nu vedeți? E curtea plină!
Ba treceți gardul la vecini,
Că și p-acolo sunt găini..
De ce vă puneți gheara-n gât?
Să lase unul cât de cât,
Să dea și celălalt ceva, –
Eu, cât de cât, socot c-o da!

Tudor Arghezi - Când Veniră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când veniră furii în ogradă
Ei n-au venit întâi grămadă.
Nu au venit cum vin, deobște, hoții
Cu ceata și-odată cu toții.
Ograda, satul și cătunul
I-au cunoscut, venind, pe câte unul.
Și n-au venit nici noaptea, pe furiș,
Feriți de drum și luminiș.
Ei au venit cum vin vecinii,
În toiul zilei. Se coceau ciorchinii
Și atârnau din frunze poame coapte.
Era mai multă zi decât fusese noapte
Și n-ațipeau, că-n deal se și trezea
Ziua de aur în grădina mea.
M-au întrebat ce-mi fac copiii.
Unii munceau prin fundurile viei,
Alții-i zăream pe scule cum se-ndoaie
Biruitori în luncă și-n zăvoaie,
Cu seceri de scântei și cu topoare noi.
În lanurile de trifoi
Vedeam și coasele cum zboară,
Tăind nutrețul meu a patra oară.
Cum auzeam că spun și-ntreabă
Păreau să fie oamenii de treabă.
Dar câinii ridicați în bătătură
I-au dus lătrați, din gură-n gură.
Câinii mei proști, Potaia și Lățosul,
Citesc cu nasul și mirosul.