octavio paz – Versuri.pro

Mâzgâlitura

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mâzgâlitură
de Octavio Paz.
C-o bucată de cărbune
cu creta mea spartă și creionul roșu
desez numele tău
numele gurii tale
urma ta plantară
pe un perete-al nimănui
Pe ușa interzisă
îți gravez numele trupului
până când tăișul cuțitului meu
sângerează
și piatra țipă
și zidul respiră aidoma unui piept.

Focul Fiecarei Zile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lui Juan García Ponce.
Ca și aerul
ce se-adună și se destramă
peste paginile geologiei,
pe masele planetare,
clădirile sale invizibile
– omul.
Limbajul său este doar un grăunte,
dar învăpăiat,
în palma spațiului.
Silabele sunt incandescențe.
De asemenea sunt plante:
rădăcinile lor
frâng tăcerea,
ramurile lor
construiesc sălașe-ale sunetelor.
Silabe:
se leagă și dezleagă,
se joacă
de-a potrivirea și nepotrivirea.
Silabe:
se rumenesc pe frunți
și-nfloresc pe buze.
Rădăcinile lor
beau întuneric, mănâncă lumină.
Graiuri:
arbori incandescenți
cu frunzare de ploi.
Vegetații de fulgere,
geometrii de ecouri:
pe foaia de hârtie
poezia se preface
ca o dimineață
în căușul nopții.
El fuego de cada día
de Octavio Paz.
A Juan García Ponce.
Como el aire
hace y deshace
sobre las páginas de la geología,
sobre las mesas planetarias,
sus invisibles edificios:
el hombre.
Su lenguaje es un grano apenas,
pero quemante,
en la palma del espacio.
Sílabas son incandescencias.
También son plantas:
sus raíces
fracturan el silencio,
sus ramas
construyen casas de sonidos.
Sílabas:
se enlazan y se desenlazan,
juegan
a las semejanzas y las desemejanzas.
Sílabas:
maduran en las frentes,
florecen en las bocas.
Sus raíces
beben noche, comen luz.
Lenguajes:
árboles incandescentes
de follajes de lluvias.
Vegetaciones de relámpagos,
geometrías de ecos:
sobre la hoja de papel
el poema se hace
como el día
sobre la palma del espacio.

Tăcere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Așa cum din profunzimea muzicii
înmugurește-o notă
care-n timp ce vibrează crește și se subțiază,
până când într-o altă muzică devine tăcută,
așa răsare din străfundul tăcerii
altă tăcere, turn ascuțit, pumnal,
și se ridică, și crește, și ne suspendă,
și-n timp ce se-nalță cad
amintiri, speranțe,
micile și marile minciuni,
și-apoi vrem să țipăm, dar strigătul
se estompează-n trahee:
se revarsă-n tăcere,
acolo unde tăcerile amuțesc.

Silencio
de Octavio Paz.

Así como del fondo de la música
brota una nota
que mientras vibra crece y se adelgaza
hasta que en otra música enmudece,
brota del fondo del silencio
otro silencio, aguda torre, espada,
y sube y crece y nos suspende
y mientras sube caen
recuerdos, esperanzas,
las pequeñas mentiras y las grandes,
y queremos gritar y en la garganta
se desvanece el grito:
desembocamos al silencio
en donde los silencios enmudecen.

Pasărea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O tăcere de aer, lumină și cer.
În liniștea transparentă
ziua se odihnea:
transparența spațiului
era transparența tăcerii.
Lumina nemișcată a cerului pacifica
creșterea ierburilor.
Gâzele pământului, printre pietre,
sub aceeași lumină, erau pietre.
Timpul se împlinea în minut.
În liniștea absorbită
se consuma după-amiaza.
Iar o pasăre cântă, săgeată subtilă.
Pieptul de argint rănit vibră cerul
se mișcară frunzele,
ierburile se treziră..
Și simții că moartea era o săgeată
pe care-o trăgea nu se știe cine
și că-ntr-o clipită de ochi murim.
El pájaro
de Octavio Paz.
Un silencio de aire, luz y cielo.
En el silencio transparente
el día reposaba:
la transparencia del espacio
era la transparencia del silencio.
La inmóvil luz del cielo sosegaba
el crecimiento de las yerbas.
Los bichos de la tierra, entre las piedras,
bajo la luz idéntica, eran piedras.
El tiempo en el minuto se saciaba.
En la quietud absorta
se consumaba el mediodía.
Y un pájaro cantó, delgada flecha.
Pecho de plata herido vibró el cielo,
se movieron las hojas,
las yerbas despertaron..
Y sentí que la muerte era una flecha
que no se sabe quién dispara
y en un abrir los ojos nos morimos.