Nuditate – Versuri.pro

Cesare Pavese - Femei Pătimașe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fetele la apusul soarelui se bagă în apă,
Pe când marea se evaporă, cât vezi cu ochiul.
În pădure frunzele tremură, iar când ies afară
Precaute călcând pe nisip, se așază la țărm. Spuma
Își vede de jocurile ei zbuciumate cât e țărmul de
lung.
Fetelor le e teamă de algele scufundate
Sub valuri, căci te-apucă de picioare și de umeri:
De tot ce-i goliciune a trupului. Se-ntorc repede la
mal,
Zicându-și pe nume, și uitându-se una la alta.
Chiar și umbrele pe fundul mării, în beznă
Sunt enorme și se văd mișcându-se șovăitoare,
Parcă atrase de trupuri ce trec. Pădurea
E un refugiu tihnit pe când soarele asfințește,
Mai sigur ca prundişul, dar fetelor negricioase
Le place să se arate stând încolăcite-n cearșaf.
Stau între ele pe vine, trăgându-și cearșaful
Pe picioare, scrutând întinderea mării
Ca pe o pajiște sub soarele muribund. Ar cuteza
vreuna
Din ele să se-ntindă goală pe-o pajiște? Din mare
Vor să tresalte algele, ce se ating de picioare,
Gata să-nșface și să-mpresoare trupul tremurător.
Există ochi în mare, care se întrevăd uneori.
Străina aceea necunoscută care înota nopțile
Singură și goală, în întuneric atunci când luna se-
ascunde,
A dispărut într-o noapte și de-atunci nu se mai arată.
Era corpolentă și trebuia să fi fost alb-orbitoare
Ca ochii de pe fundul mării să fi ajuns pân’ la ea.

Carlos Drummond De Andrade - Minutul De După

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nuditate, ultimul văl al sufletului
ce încă astfel mai rămâne ascuns.
Limbajul fertil al trupului
nu o detectează nici n-o descifrează.
Dar dincolo de piele, de mușchi,
de nervi, de sânge, de oase,
ea refuză ultimul contact,
logodna florală, îmbrățișarea
divinizantă a materiei
îmbătată pentru totdeauna
de sublima conjucție.
Vai de noi, cerșetorii flămânzi:
Noi arătăm doar firimiturile
de la acest banchet de dincolo de nori,
contingente din carnea noastră.
Iată de ce voluptatea e tristă
la un minut după extaz.

Jorge Guillen - Nud

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Albe și roz. Aproape-albastre-n vână,
Retrase și mentale,
Secreta umbră-anunță prin semnale
Dulci puncte de lumină.
Însă culori penumbra o trădează,
Se întăresc – puzderii.
Pe acoperișul ars de focul verii
O formă luminează.
Între profiluri clarități tăioase,
Tihnite, fiind pure,
Retează anulând cu muchii dure
Confuziile joase.
Stă carnea dezgolită. Evidența
În liniști se prelasă.
Monotonie justă, fabuloasă
Nălțime de prezență.
Corp al femeii, fără preajmă, nudul
Și-arată-n soare plinul!
Nu măiestrie: glas sau flori. Destinul?
Prezentul – absolutul!.

Giuseppe Ungaretti - De Seară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În unduirile suspinătoare ale nudului tău
Misterul fură. Surâzând.
Nimic, îmi țin răsuflarea, mai bine
Să te aud cum îmi consumi
În soarele muribund
Ultima ardere a umbrei, pământ!

François Villon - Versuri pe Tabloul unui Primitiv

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Adam se deșteaptă; îl arde lin coasta,
Femeia din față senină-i zâmbește,
Uimit, el se-ntreabă, ca-n vis, ce e asta?
Balaie și goală, la ce folosește?
Deodată privirea în miez își țintește,
Stă gol de răsunet o clipă; din casta
Ființă-i un licăr de jinduri țâșnește..
Iar Eva, pătrunsă de dulce-a săgeata,
Vărsându-și pe spate a pletelor unde,
Își plimbă surâsul cu-o grație-nceată,
Pe sâni, peste coapse, pe trupu-i oriunde,
Să afle ce taină-i deschisă.. și, iată,
Ferindu-și rușinea cu palme plăpânde,
Mai mult o arată decât și-o ascunde.

Anne Sexton - Înotând în Pielea Goală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

La Capri, pe partea dinspre sud-vest,
am găsit o grotă micuță, necunoscută,
unde nu erau oameni și am intrat în ea,
lăsând trupurile noastre să-și piardă
toată singurătatea.
Toți peștii din noi
au evadat pentru un moment.
Peștilor reali nici nu le păsa.
Nu le deranjam viața personală.
Treceam în liniște peste ei
sau pe sub ei, eliberând bule de aer,
balonașe albe care se ridicau la suprafață
spre soarele care lumina ambarcațiunea
în care barcagiul italian dormea
cu pălăria trasă peste ochi.
Apa era atât de clară încât ai fi putut
citi prin ea o carte.
Apa oferea o astfel de flotabilitate
încât ai fi putut pluti stând pe coate.
Stăteam pe ea ca pe un divan.
Stăteam pe ea ca
Odalisca Roșie a lui Matisse.
Apa era floarea mea neștiută –
cineva ar trebui să picteze o femeie
fără togă sau eșarfă
așezată pe o sofa adâncă precum un cavou.
Pereții acelei grote
aveau toate nuanțele de albastru și
tu ai spus „Uite! Ochii tăi
au culoarea mării. Uite! Ochii tăi
au culoarea cerului”. Iar ochii mei
s-au închis de parcă li s-ar fi făcut
deodată rușine.

Vasko Popa - La Soare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ce bine-i să stai gol.
Niciodată n-am ținut să am carne.
Nici pe mine nu m-au fermecat zdrențele astea…
Goliciunea ta mă face nebun după tine.
Să nu lași soarele să te mângâie,
mai bine hai să ne iubim amândoi.
Dar nu aici, nu la soare, –
aici se vede totul, dragă osciorule….
Vasko Popa – Cele mai frumoase poezii – Ed. Tineretului