normalitate banala

Cădem adesea,în imponderabilitatea,șanțurilor adânci de priviri,prin care navigăm,fără să știm vreodată,încotro vom ajunge,împreună,cu țărmurile viselor noastre,cărora clepsidrele morții,le macină stelele căzătoare,ale împlinirii,în care amândoi am crezut,transformându-le,într-un nisip rece,de cuvinte,duse pe aripile inimilor de vânt,ce orbește necontenit,ochii timpului,singurătății,de noi înșine,unde totul a început să ne devină,o normalitate banală.