noi insine – Versuri.pro

Mircea Ivănescu - Așadar Nu Există Singurătate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Așadar, nu există singurătate,
suntem întotdeauna mai mulți – în noi înșine,
oriunde ne-am duce – și oricât i-am implora
pe ceilalți să aibă milă de singurătatea
vreunuia sau altuia dintre cei ascunși, pândind,
în noi.
Sigur, mai ales, când ne rugăm
de cei de alături și când desfacem în fața lor,
ca pe un sul cu scriere rotunjită,
ceea ce noi numim singurătate – mai ales
atunci nu suntem singuri.
(Mai degrabă
când suntem numai noi, și unul din noi, dinăuntru,
le întoarce, mincinos, sau invidios, spatele
tuturor celorlalți – mai degrabă atunci
am fi mai aproape de singurătate – dacă
ceilalți, din noi – din afară – nu l-ar pândi
cu surâsuri pe cel supărat – sau nu l-ar ignora,
pur și simplu. Atunci e și mai rău –
dar tot nu este singurătate, nici de data aceasta.)
„Și pe urmă vin marile ploi“, și noi
ne ascundem în grădina înserată – și se răsfrâng
de multe ori chipurile noastre în frunzele ude
și ne leagănă – ca și cum am visa-ntr-o oglindă.

Emily Dickinson - Noi Înșine - Dragă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Noi înșine – dragă – eram cununate-ntr-o vară –
De văzut – te-am văzut în Iunie –
Și când Viața ta scurtă s-a încheiat –
A mea – m-obosi și pe mine –.
Și-adâncită în Întunecimea
În care – fără tine – am căzut –
Cineva cu o Faclă în mână
Și mie – un Semn mi-a făcut.
E-adevărat – Viitorul nu ni se-aseamănă –
Casa ta – cu fața la Soare –
În timp ce Oceane e Nordul
Pe a mea știau s-o-mpresoare –.
E adevărat, Grădina ta înflori,
Căci a mea fu pe Ger semănată –
– O navă, noi totuși, Regine am fost
Doar în Iunie – tu-ncoronată –.

Tomas Transtromer - Pietrele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pietrele pe care le aruncăm, le aud
cum cad prin ani, limpezi ca lumina zilei.
În vale, faptele clipei, descumpănite,
galopează, strigând din
vârf de copac în vârf de copac, dar amuţesc
în aerul mai rarefiat decât cel al prezentului, şi alunecă,
precum rândunicile, din vârf de munte
în vârf de munte, până ce
dau de platourile cele mai depărtate,
de la hotarul fiinţei. Acolo
toate acţiunile noastre,
limpezi ca lumina zilei,
se prăbuşesc nu în abis,
ci în noi înşine.
Dan Shafran