nisipuri – Versuri.pro

Saint-John Perse - Exil I

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lui Archibald MacLeish
I
Porți deschise înspre nisipuri, porți deschise înspre exil,
Cheile la oamenii farului, și astrul tras pe roată pe piatra pragului:
Gazda mea, lasă-mi locuința ta de sticlă în nisipuri..
Vara de gips își ascute vârful lăncilor în rănile noastre,
Aleg un loc flagrant și nul ca osuarul anotimpurilor,
și, pe toate țărmurile acestei lumi, spiritul zeului fumegând își părăsește așternutul de amianta.
Spasmele fulgerului sunt spre încântarea Prinților în Taurida.

Daniel Vişan-Dimitriu - Evanghelia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din marea-n care n-a ajuns în port,
Cargoul prins în gheare de nisipuri
Îmi pare că mai face un efort
De-a lumina, în stațiune, chipuri.
E un simbol, deși a eșuat
Din lăcomie, fuga după bani
A oamenilor care l-au purtat
Pe mări și pe oceane, ani și ani.
E trist, dar e frumos și mai degajă
O măreție bună să-i desfete
Pe cei aflați în apă sau pe plajă,
Scăldați, din plin, de ultraviolete.
Sunt ore bune de la răsărit,
Dar eu mai dorm și cred că te visez
Venind să-mi spui că visul s-a sfârșit
Și vrei, la pieptul tău, să eșuez.
Ca un cargou ce și-a găsit un port
Și-l stăpânește-n taină și plăcere
Sub pânza învechită-a unui cort
Închis cu un fermoar și în tăcere.

René Char - Pentru Ca Nimic Să Nu-i Fie Schimbat - 4

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când vor deveni călăuze nisipurile cu obrazul crestat / ieșite din convoaiele lente ale pământului, ... →

Paul Verlaine - Asfințituri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Zarea vlăguită
Varsă peste câmpuri
O melancolie
Ca la asfințituri.
O melancolie
Leagănă-n dulci cânturi
Inima-mi uitată
Tristelor apusuri.
Vise defilează –
Sori în asfințituri.
Fiecare rază
Cade pe nisipuri,
Spectre înroșite
Și neliniștite
Umbre-n asfințituri
Cad peste nisipuri.

Florența Albu - Himera Nisipurilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Amurguri – ceasul care ruinează
cetăți și pași
și vise la țărm,
amurguri – nisip monumental!.

Trece prin mijlocul cetății Vrăjitorul,
cântărețul din flaut –
o muzică fragilă iscând, poate o ardere,
– nu simți cum risipește?.

Nu vuiet obsedant, nu prăbușiri –
abia de se aude roșul
armonic, cenușiul grav, ultramarinul
– ultrasunete
insinuând în noi:
gustul somniei, lenea moale,
uitarea-ncenușată blând.

Și valurile dorm la țărm
și păsările-și simt aripa
îngreuiată de mult calm;
se depărtează Vrăjitorul
cântând prin mijlocul cetății
și roșul cade în nisipuri
– ce pulbere, ce scrum subțire! –
amurg hipnotic – deslușim
cu vârful degetelor oarbe
– o muzică, poate o ardere.