Mihail Lermontov – Pe Niprul Furtunos
Pe Niprul furtunos, pe-o neagră stâncă,Un tânăr arbore trăieşte;Nici zi, nici noapte vântul n-are-astâmpărŞi fără milă-l chinuieşte,Îi smulge frunza, spre pământ l-abate,Dar apelor să-l dea, nicicum nu poate. Aşa-i şi omul trist lovit de soartă;Deşi dorinţele-i sînt mute,Sub lună singur mohorît îşi poartăRuinele vieţii lui trecute;Nădejdile-i silit să le gonească,Iubind, să-i fie teamă să iubească!