René Char – În Sănătatea Șarpelui – XXII
Nu ține seama de cei în ochii cărora omul trece doar o etapă a culorii pe spinarea frământată a pământului.Lasă-i să-și depene lunga lor mustrare. Cerneala vătraiului și roșeața norului sunt tot una.
Versuri corectate și adnotate
Nu ține seama de cei în ochii cărora omul trece doar o etapă a culorii pe spinarea frământată a pământului.Lasă-i să-și depene lunga lor mustrare. Cerneala vătraiului și roșeața norului sunt tot una.
Cerul a lenevit îndelung,S-a întors la strălucireȘi din ochi să semene izvorul.Viperă reînviară,Idol zvelt, fluviu tineresc,Suflet, vară întoarsă din noapte,Cerul visează.Roagă-te, mi-e drag să te-aud,Mormânt nestatornic.
Un vânt de searăaprins sărută cerul la apusși-i scoate rujuri de sânge pe obraji.Trântit în iarbă rup cu dințiigândind aiurea – muguriiunui vlăstar primăvăratic.Îmi zic: Din muguriamari înfloresc potire grele de nectarși cald din temelii tresarde-amarul tinerelor mele patimi.
Patronul asfaltat și idealscoate troile din cal.Raiul tău de tinicheamurdărise steaua mea.Se zbătea într-un păhuidimineața nimănui.Prin pociumbi și prin stobori –cobori, drumule, cobori.Noaptea vine alt cal mortsă se uite-n pașaport.Ciocârlia îmi trimiteîntr-un cântec, stalactite.Și râmă ca vierii-n fântâniochii ierbii, acuma bătrâni.
Margini de seară.Pendulul apei calme, generale,Sub sticlă sta, în Țările-de-Jos.Luceferii marini, amari în vale;Sălciu muia și racul fosforos.Un gând adus, de raze și curbură(Fii aurul irecuzabil greu!)Extremele cămărilor de burăMirat le începea, în Dumnezeu.