Săracă iarbă-nconjurând, se-așază
Cosașii beți de mac și frânți de spate,
I-apasă cerul greu, singurătate
Și lapte-al clopotelor lungi de-amiază.
Ciori, uneori, din grâne stol formează.
De-orori și fructe crește calda glie.
În auriu, o, liniștea-i de iasomie,
O, gest naiv al voluptății line,
Cu vin și pâine, ce răsar din glie,
În visul lui Sebastian, o, duhu-i vine.
De nori molatici duhu-Angelei ține.
Fructe ce roșii-n crengi se-ngreunează,
Buze de înger pline de dulceață,
Ca nimfe ce pe ape se răsfăță
În calmă contemplare, după-amiază,
verzi-aurii, lungi ore după-amiază.
Dar duhu-n joc și luptă uneori apare.
În nori de aur muște luptătoare
Cad peste-abcese și putreziciune.
Urzește-un demon în zăduf furtună,
Sub chipreși triști cu umbră-a-nmormântare.
Din hornuri negre primul trăsnet tună.

Șoapte de-argint prin crâng de sălcii zboară;
O ploaie lungă-n zvon de flaut cade.
Atârnă, seara, păsări nemișcate!
Crengi sumbre-n apă-albastră somn coboară –
Poetu-oficiază-o frumusețe rară.
Gând dureros în neguri răcoroase.
Mac și tămâie-n paturi moi miroase
La marginea pădurii și-a tristeții umbră
Extazu-Angelei, jocul stelelor lucioase.
Pe-ndrăgostiți îi prinde noaptea sumbră.
Poala pădurii și-a tristeții umbră.