Refren:
Joacă Transilvania, Banatul și Dobrogea,
Moldova, Muntenia, joacă, joacă așa!
Haide, joacă Maramureș, să facem iureș,
Hai, joacă Oltenia, joacă, tot așa!

Chorus:
Nainanai na nainanaina
nainanai na nainanaina
nainanai na nainanaina
nainanai na nainanaina

II.
În poiana verde întinsă
și de cetine cuprinsă
se strâng românii la joc
să le fie cu noroc!

Refren:

Chorus:

Refren:

II.
Ștefan-Vodă pleacă-n zbor
Pe cea iarbă de mohor
Denaintea oștilor,
Pân’ ce iată că-ntâlnește
Întâlnește și chitește,
Și chitește vitejește,
C-un stejar de buzdugan
Pe cel Radu, domn muntean;
Și-l chitește, mari, drept
lângă inima în piept:
Parcă fulgera și tuna,
Sună greu și greu răsună!.
Radul sta nevătămat,
Căci la sân mi-i înfășat
Cu pieptarul fermecat;
Buzduganul sare-n vânt,
Apoi cade la pământ,
Iar pe locul ce cădea,
Pământul se deschidea,
Și-n gâtleju-i destupat,
Cu năvală au intrat,
Supt o negură de prav,
Buzduganul cel grozav!.
Radu-Vodă, mânios,
Își aduce mâna jos,
Și când o ridica sus
Cea măciuca s-a și dus,
Despărțindu-se de mână
Ca un trunchi din rădăcină;
Dar nu merge butucește,
Ci străbate vulturește,
Pân’ ce iată c-a găsit
Pe cel Ștefan, domn vestit,
Fără teamă, fără frică,
Fără grijă de nimica,
Numai de Tatăl Cel Sfânt
Ce-i în cer și pe pământ!.
Ștefan-Vodă, cum vedea,
Iute paloșul scotea,
Și de feru-i oțelit,
Pe unde-i mai ascuțit,
Măciuca s-a poticnit;
Ș-apoi iată
Că dodată
Dintr-o singură bucată
Două țandări se făcea,
Una-n dreapta se ducea,
Alta-n stânga rătăcea,
Și pe locul ce cădea
Toate-n țărnă le trântea
Și-n pământ se mistuia!
Vezi că cine-i pui de zmeu,
Fie greul cât de greu
Mi-l ajută Dumnezeu;
Și când doi români se bat,
Nu-i nici unul mai bărbat!.

III.
Pe cel pisc pierdut în nor,
Stă un șoim nemuritor,
Care-și aducea aminte
Multe zile denainte,
Căci trei veacuri au trecut
De când ma-sa l-a făcut
Și de-atunci
Pe munți și-n lunci
Fost-au iarna, fost-au vara,
Dar el tot trăia în țara,
Fost-au vânturi, fost-au ploi,
Dar el tot ședea la noi.
Agerul șoiman bătrân,
Frate neamului român,
Se uita de sus cu jale
La cei doi voinici din vale,
Și-și grăia în graiul său:
„Când eram mai tânăr eu,
Moldovenii
Și Muntenii,
Ardeleni
Și bănățeni
Încă nu erau pe lume,
Toți purtând un singur nume…
Dare-ar Domnul să mai dea
Iar așa să-i pot vedea!.
Ștefan-Vodă năzdrăvan
Auzea pe cel șoiman:
Auzea frate pe frate;
Și dând arma după spate,
Zice: „Radule fărtate,
Nu-i cu cale a ne bate!
A ne bate nu-i cu cale,
Că șoimanii plâng de jale!
Arz-o focul dușmănie,
Să rămâi tu la domnie
Și-mi da fiica-ți de soție:
Cu domnia-ți n-am ce face,
Dar domnița mult îmi place! “.
— Taci, Ștefane, barbarie,
Pe Maria n-o dau ție!.
— Nu fi câne, Radule,
Radule fărtatule!
Ți-am mai zis o dată, mai,
Tu-n domnie să-ți rămâi:
Decât țara de la tine,
Iau mai bine
Țări vecine
De la limbile străine,
Dar nevasta vreau de-o viță:
Porumbel și porumbiță!
Da-mi-o dară să mi-o dai,
Că de nu, amar și vai:
Șoimii plâng, corbii vor râde
Între noi de ne-om ucide!.
— Taci, Ștefane barbarie!
De-ar mai fi ore să fie,
Pe Maria n-o dau ție;
Iar de-ți trebui pământeanca,
Ia-ți muiere moldoveanca!.
— Lasă gluma, Radule,
Radule, turbatule!
Până-i treaba la cuvânt,
Zicu-ți eu cuvântul sfânt:
Să rămâi tu la domnie
Și-mi da fiica-ți de soție,
Căci simt un aprig dor,
Dor de falnic viitor,
Ca să-mi facă ea fecior,
Fecior mie,
Nepot ție.
La doi domni o seminție,
Bun la sfat și bun la mână,
Fire neaoșă română,
Din vulturul muntenesc
Cu zimbrul moldovenesc;
Și de-i vrea tu, de nu-i vrea,
Eu mă jur c-o fi a mea! ….

IV.
Lumea-i lume; vremea trece,
Iat-o lună, iată zece,
Iată c-a trecut un an.
La Suceava-i bucurie
C-a făcut doamna Marie,
A făcut un băiețan.
Creașcă mândru cât e bradul,
Că-i nepot lui vodă Radu
Și-i fecior al lui Ștefan!