mortalitate – Versuri.pro

Daniel Turcea - Zen

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sângele meu se desfăcu
Deasupra – o planare mai lină
Așteptând să se spargă.
Jos nu înțeleg cum se încâlcesc moale și reci
Forme obscure și iată
Totul e să ardă o ușă orbitoare
Totul e să treci dincolo
Din afară în afară prin porii
Acestor licheni ce-au iubit
vii și mai vii încă
Amurgul roșu și stins
când se unduiau
și vântul
avea tăceri de xilofon și de ură
dus pe leneșa vale.
Scăpare nu mai există
Nu-i decât un nesfârșit Posibil
Unde logica e să te smulgi
de sub ecuațiile oricărei mișcări
să poți trăi
vieți
astfel
nenumărate

Michelangelo - 118

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Deși-am ars mult într-a iubirii vale,
cenușa-mi stinsă nimeni n-o mai scurmă;
durerile-mi din urmă
fără de moarte azi ar fi mortale.
Cu flăcările sale
iubirea când mă-ncinge, sper cu-ardoare în ziua-mi ultimă – întâia-n pace…
Căci nu am altă cale,
nici altă apărare
decât, de moarte, -o moarte mai vorace.
Atâta știu: se desface,
prin moarte, moartea… Ajutorul peste
dă două morți cui moartea viață este.

Constanţa Buzea - Luatul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mi-am văzut plutind luați
Ca de vânt de-un duh nesaț
Ochii galbeni disperați
Puși să plângă în afară
Ei n-au vrut că n-au putut
Să se-nchidă încercară
Ți-amintești copil cuminte
Un suspin scăpat din piept
Nu te duce nu te-aștept
Să se-nchidă fără pleoape
Și ploua cu soare-n trestii
Peste proști și peste bestii
Nu mi-a fost puțin luatul
Doar pământul înțelept
Bolovan bătând în piept
Vinovată vinovată lacrimă
Nelepădată
Ca o mamă ca un tată
Mi-au lăsat găvanele
Lâna hainei cea din urmă
S-a întors s-a făcut turmă
N-aș avea nimic dori
Mă întind în fânul larg
Și privesc la cer să-l sparg
Despre omul care sunt
Despre umbra care sunt
Se vorbește cu pământ
Rău sfârșit rău început
Cum ți-am spus
Cum ți-am tăcut

Sinică Vrânceanu-Moineşti - In Hoc Cygnus Vinci!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe râul îndărătnic, în seva-i retrogradă
ce se revarsă-n ţărmuri, coagulând pustiul,
de şarpele luminii spre coada-i covrigată
mai tremură-n icoană anticipând târziul.
Pe jariştea stârnită de prăbuşirea bolţii
ar vrea să-şi smulgă chipul din temniţa icoanei.
La marginea zidirii, perfidă, umbra sorţii
dezbracă certitudini peste suspinul Anei.
Frânturilor de săbii revendicând răspunsul
li se relevă nodul ce lama nu-l pătrunde;
cu unghii despletite ce-n ochi mai scurmă plânsul
pe întinderea uitării gonesc fecioare nude.

Lucian Blaga - Gorunul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Gorunul.
În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.
Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?
O, cine ştie? – Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet –
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.