Daniel Vişan-Dimitriu – Sărutul Moliilor
Când te-nvățam să cânți cuvântulPe struna unui vârf de pană,Credeam că numai eu și vântulPuneam sărutul pe-o icoană.Dar moliile-n încăpereSe ridicau pe aripi muteȘi se-așezau ca o durerePe răni de vers necunoscute.Cei mulți nu știu, dar văd când, roasă,Icoana plânge-n ritmul răniiȘi simte-n ea cum, dureroasă,Cântarea cade în mătănii.Privesc, din cerul meu, ca leulSătul și-n … Citește mai mult