metafore onirice – Versuri.pro

Gellu Naum - Pasărea Violetă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ciorapii de sticlă sunt aici
ar fi loc şi pentru câţiva păianjeni
se aduc somptuoasele tăvi de dantelă
sânii în borcanele străvezii
şi în mâinile celor mai frumoase femei
meduzele dorm ca în craterul celui mai agitat vulcan.
vom fi la timp la această întâlnire
vom trece prin noapte ca printr-o cutie cu fosfor
la această întâlnire la care ne aşteaptă
umbrele noastre ca nişte pantofi uzaţi
fluturii de sugativa care ne vor suge sângele
toate mănuşile uitate toate pleoapele
pe care ne-a plăcut să le sărutăm
tot ce am găsit pentru niciodată
gurile care ne-au rămas lipite de sâni ca nişte inele
plantele care ne-au crescut pe faţă în timpul somnului
apa limpede din pahare
spânzuraţii cu mâinile de cretă.
în aceste castele negre ne aşteaptă crepusculul
şi piepturile noastre se vor freca de tăcerile lui
piepturile noastre de vată şi de întuneric
ne aşteaptă cutia cu muzica a morţii
capetele de ceară ale femeilor
pe care nu le-am întâlnit încă
perdelele groase după care ne vom putea ucide în linişte
steaua pierdută a unei dimineţi
ne-aşteaptă privirea lucidă a somnambulilor.
am dormit atât
încât am pierdut obiceiul imobilităţii.

Nichita Stănescu - Cele Nouă Raiuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fiecărui pas al tău
I se cade o călească.
N-a căzut de mult o pleacă
așa grea pe capul meu!
Colțul străzii dacă-l dai,
ai și nimerit în rai.
Îngerași cu buci grăsune,
stau la poartă, să te sune,
căci, desigur, se cuvine
mare cinste pentru tine
și hodina pentru mine..
– Capul tău e-un zurgălău,
sună-anevoios și rău!
Și numai urechea mea
te aude, dacă vrea.
– Raiul-al doilea, și el
mai departe e, nițel,
cum dai colțul celălalt,
lângă pompa de bazalt
(N-are robinet; în schimb
să-i dai drumul poți, c-un nimb,
și-o să curgă doar caimac
și lună de vârcolac)
‘nuntru, îngerimea snobă,
poartă numai roți de sobă
Iar la sold, ca sabie,
Numai câte-o vrăbie!
– Cerul-al treilea, firește
nici nu se deosebește
de-al doilea – decât
ca-i mai mic și mai urât.
Sfântul Pavel dacă tu-l
zăvorăști cu lacătul,
treci de-adevăratulea
în raiul al patrulea,
unde prietenul Francois
te poftește pe-o saltea
tot de scânduri rihtuite,
pe sub tine nădușite,
ca să te învețe-așa
raiul cel de-al cincilea!
– Fiindcă-ți place-acest popas
și n-am vreme, eu te las
și plec singur, mai departe,
prin raiul șase și șapte,
unde voi întârzia..
(Singur, fără dumneata)
Așteptând, junghiat e jind
babele să oua –
raiurile opt și nouă
în construcție fiind!

Ion Caraion - Trib XXX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din această scoică numită destin
din această plantă care adie a vin
din orașul orașelor traforat de coșmare
din acel falanster cu batiscafe bizare
din secetă-n temnițe, din temnițe-n război
din scrum în cutremure, din cutremure-n ploi
din corul de molime tolănite pe creier
din părul și copitele apelor explodate
din ochii mei ca două concepte, ca două ace, ca două predicate
din amiaza peste lucruri ca o prințesă arabă
din vorbele tale semafoare stinse în grabă
din palisandrul de gheață, din fața de apă, din umerii de bile
din acele puturoșenii subtile
din setea setei, din sângele nostru ca o peliculă
pe care joacă balete o distilerie ridiculă
târziu târziu târziu târziu
știu – rezultatul e pe frânghie – știu
și dimineața a dat iar drumul la muște în lume.
Sos de saltimbanci cu supă de gume
Va să zică: sos de saltimbanci cu supă de gume

Ara Alexandru Șișmanian - Zdrențele Fictivului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Zdrențele obscure ale fictivului cu trupul de umbră și mâinile
aprins în real. Întinderi de sunete aride sub parașutele
misterioase ale ecourilor. Ecranele elastice își întind înstrăinate
infinitul imaginii. Noaptea plimbă cozi cu absintul în cometă.
Trecutul nostalgiei – viitorul speranței – au fost – vor fi banalul
prezentului ce ne oprimă. Frisoanele unor vechi oglinzi
străbătute de norii de incertitudine ai pozițiilor. Apoi cerul se
stinse de parcă funerarul ar fi multiplicat cu văz fereastra.
.. degetul venea de departe ca bobârnacul fotografiilor congelate
veșnic. Venea purtând pe chip (oricum, oricând) o mască de răni
pierdută-n cicatricile drumului. Și o furunculoză postpuberală
de secunde – cu părul înconjurat de o aureolă metalică de butoni
de manșetă. Mergea absorbind lumina în ochii aurii unde notau
pești verzi. Mergea fărâmițându-se și culegând fructele
însămânțate de fostul lui cadavru. Gurile poartă în ele așteptarea
unor nespuneri pecetluite. Întâlnirea-n suspensie dintre un sens
neștiut și niște cuvinte nebănuite încă. Paharele înoată ca niște
pești prin acvariul de tăcere al camerei. Singur în înșelător
improbabil. Zero prin circumferință și centru – neant prin
zâmbet și șarpe. .. strada decolează asemenea unui avion cu mii
de etaje – și respiră-n pulbere anii.. Neuronii se risipesc în
labirint și-n departe – citind ziarul beznei aidoma unor fulgi de
păpădie. Ninsori verzi plâng pe furiș frunziș de șoapte precum
un submarin cu insomnia în sticlă. Trebuie să devori – în ciuda
silei – drumul amărăciunii pe care mergi. Nu sperând un capăt ci
știindu-l nesfârșit tunel. Doar privirile poetului scormonesc
obscurul – căutând în zdrențele întâmplărilor straniul fantasmei.
Arhipreotul satanic vorbește o limbă inventată de insecte – cu
gura devorată de silabe și de vorace verde. Misterios jongler –
el aruncă-n aer buzele-i înnegrite de scurtcircuituri – explozie de
tentacule electrice. Apoi trece prin făpturi ce nu-i erau hărăzite –
risipindu-le – nisipindu-le. Și prin treziri succesive se eliberează
de straturi de destin. Marioneta – pentru a părea cât de cât reală
– n-are altă soluție finală decât să-și devină odioasă. Veștedă în
frunză e iluminarea moluștelor – precum secta unei nebuloase
afrodisiace. Întunericul mi-a lipit palmele în spatele frunții ca
unui medium cu poemul incandescent. Înăuntrul își aprinde
vârfurile – sărutând abisul cu avisul nitescenței. Zgomote
fierbinți încarcă aproapele. Un centimetru de oră își
abandonează fâșiile de piele – șopârlă năpârlită de secunde. Un
cadran de carne neagră-mi urlă-n mână – deși acele demente
indică numai ora scorpionului. Fire de benzină albastră
colorează cu melancolie cerul straniu – se prăbușesc în amurg
lampadarele. Ciborg în ninsoarea informatică – precum o
putrefacție spațio-temporală cu clape. Unici în dispersie nu doar
prin clipe – ci asemenea unui alfabet cu miliarde de litere purtat
de vârtejul unui singur gând. Inteligențe tentaculare ling,
descompunându-se-n nanohimere norii handicapului. Negație
scobită a preadeterminării-i dependența. Arhipreotul satanic își
înalță-n incandescentă adorație brațele ca niște roiuri de albine
roșii. Da, până-n flaut se distribuie mamelele obscure de ceață
ale infinitivului. Claviaturi de putrefacții spațiale cu ciudate
zâmbete. Preambulul eului nu-și alienează niciodată epilogul
înainte de a-l îneca în inundația profilactică. Solitară
crucificare-n noaptea diabolică a drumurilor. Prea mult sfânt se
strânge în damnat. Am căzut în fine în genunchi la picioarele
mele – cheltuindu-mi înfricoșător pulberea însămânțatelor
secunde. De-acum singur mie mă rog.