martir – Versuri.pro

Corneliu Coposu - Martirii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Drapelul măririi
Umbrește martirii;
Ostași fără armă,
Viteji fără larmă,
Soldați fără spadă,
Sortiți ca să cadă.
Eroi fără glorii
Uitați de victorii,
Făclii fără ceară
Ce ard pentru țară,
Smerite lanterne
Aprinse-n caverne,
Martirii înfruntă,
Primejdia cruntă;
Apostoli în lanțuri
Sau victime-n șanțuri;
Străjeri în cătușe
Scântei, în cenușe.
Porniri depreciate,
Avânturi legate;
Și, necunoscute
Înfrângeri tăcute;
Credință adâncă,
Tărie de stâncă!
Meniți răstignirii,
Temeinici, martirii
Ascund vrednicie,
Încredere vie,
Dureri stăvilite,
Mândrii umilite,
Eroice valuri
De mari idealuri,
Statornică punte
Spre creștet de munte,
Granit ce se-așterne
Pe drumuri eterne.

Geo Bogza - Acel Om

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Acel om mistuit de-o mare credință
A fost erou, sfânt și martir.
El n-a vorbit mulțimii despre luptă
Și viața și-a dat-o luptând.
El n-a ținut cuvântări despre patrie
Și patria s-a hrănit cu sângele lui.
El n-a visat să aibă statuie
Și toți suntem pietre în statuia lui.

Evans Blue - Rece, Dar Sunt Încă Aici

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Bună, sunt martirul tău
Vei fi tu gangsterul meu?
Îmi poți simți mâna declanșată
Mișcându-se în jos de spatele tău?
Când te ascunzi,
Te ascunzi înăuntrul acelui trup
Însă doar amintește-ți asta
Când te ating
Mai mult din tine tremură
Mai mult din tine dă înapoi.
(Rece) Dar sunt încă aici
(Orb) Căci sunt atât de orb
(N-o spune) Suntem departe de a fi tihniți de data asta
(Rece) Acum suntem atât de reci
(Al meu) Iar tu nu ești al meu
(N-o spune) Este mult prea evident de data asta.
(Așteaptă)
Încă un minut aici
Timpul ne va ucide până la urmă
Poți simți a doua mână înfășurată în jurul gâtului tău
Căzând în ochii mei
Căzând în minciunile mele
Dar să nu uiți
Cu cât te întorci mai mult
Cu atât vreau să rămâi.
(Rece) Dar sunt încă aici
(Orb) Căci sunt atât de orb
(N-o spune) Suntem departe de a fi tihniți de data asta
(Rece) Acum suntem atât de reci
(Al meu) Iar tu nu ești al meu
(N-o spune) Este mult prea evident de data asta.
Ești atât de afectuos
Ești atât de frumos
Ei bine, eu nu arăt ca ei
Și nici nu iubesc ca ei
Dar nici nu urăsc ca ei
Sunt vreodată în mintea ta?
(Rece) Dar sunt încă aici
(Orb) Căci sunt atât de orb
(N-o spune) Suntem departe de a fi tihniți de data asta
(Rece) Acum suntem atât de reci
(Al meu) Iar tu nu ești al meu
(N-o spune) Este mult prea evident de data asta.
M-ai distrus încă din prima noapte
Te voi iubi până voi iubi
Sunt departe de a fi tihnit de data asta
Te-am iubit încă din prima noapte
Tu m-ai distrus până în ziua în care voi muri
Este mult prea evident de data asta

Iulia Haşdeu - La Acest Ziar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La acest ziar.
Săraca hârtie, unde mă duc.
Ceea ce simt mai bine în mine,
Nu știi durerea pe care îndrăznesc
să-ți încredințez când vorbesc cu tine.
Pentru că și tu mă vezi, ca lumea,
Partea senină și privirea tristă:
Nu cunoști rana profundă
care-ncet, încet, e-n inima mea.
Sunt rele pe care nu le poți scrie,
că nici măcar nu poți spune jos;
Și aceștia sunt cei care-l provoacă pe martir
și că lumea, din păcate! Nu-i ia.
Poți să te plângi, o, filelor mele de hârtie,
doar tăcute-ncrezătoare, de durerea mea,
pentru că nu este mai crud
ce să zâmbesc, în timp ce sufocant plâng!

Adrian Păunescu - Țăranul Răstignit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Așa te văd și-am să te văd mereu,
Îmbătrânind sub lovituri grozave,
Pierdut de frați, uitat de Dumnezeu,
Călcat de-acești păgâni fără potcoave.

Așa ți-a fost, probabil, ție scris,
În țara ta miloasă și nătângă
Să vină voma crudului abis
Și oasele în trup să ți le frângă.

Și-așa cum stai, țăran crucificat,
Și te lovesc barbarii mai departe,
Ești un popor, o țară și un stat,
Destinul nostru condamnat la moarte.

Și, mai ales, tu ești sortit acum
Atâtor jignitoare ipoteze,
Să fii crezut tiranul tău postum,
Biografia să ți-o inverseze.

Student maghiar? O, nu, țăran român,
Mihai Cofariu, sfântă înviere,
Strângându-ți zilnic patria la sân,
Precum porunca din strămoși ți-o cere.

Tu nu-i urăști pe ucigașii tăi,
Tu ești iertarea ce le-ncape toate,
Un semn de viață, peste moarte, dă-i
Acestei țări, ce parcă nu mai poate.

Și parcă mai fusese prin Ardeal,
Și parcă s-a mai auzit o dată,
Ca norii unui plâns torențial,
Se-aude osul nației pe roată.

Și dacă tu te-ai ridicat din morți
Înseamnă că speranța ne rămâne,
Că tu destinul neamului îl porți
Și merităm „Deșteaptă-te, Române!”.