lumini si umbre – Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu - Lumini și Umbre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

„Lumini și umbre” ar putea să pară
descrierea lui Rumi a iubirii
cuprinsă-n astrolab, dar legea firii
e însăși existența ei. Stelară?
Mă-ntreb: au toate stelele lumină?
Le paște, oare, -o soartă-atât de sumbră
pe cele care s-au născut în umbră
să-și plângă neiubirea în surdină?
E greu de descifrat cum de apare,
se naște, crește peste timp … sau moare,
apare-n altă parte și mai mare.
valsează între umbră și lumină,
vioaie, fragedă și libertină.
… o fi ajuns și pe la mine, oare?

E-An-Na - Jiana

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dedesubtul tălpii noastre,
Ei s-adună ca să joace,
Dedesuptului jiană
Însingurarea le-o preface
În salbă de-argint şi mărgele.
Mortul nostru dănţuieşte,
suflet comun şi de foc şi de apă moartă
joacă-i în jur Jiana celor ce n-au fost să fie.
Oglinda lumii-i vie,
poarta sa e pustie,
ţesătura dintre lumi descoase
În tainice prinoase
(duhuri) de prin ochiuri friguroase
se desprind din pânză.
În Jiană curge focul,
dănţuieşte cu sorocul,
Cuget de piatră i-e starea
Mortului ce-nghite marea
Spre-a o-nfiinţa în cer.
Înspre cer desfac potecă
În văzduh ce-nghite stele.
Duhul celor stinşi s-aprinde
ca un cerc de fier fierbinte.
Mortul dănţuieşte!
Inima-i plesneşte!.
În pas de moarte ne ridică
Din al nostru trup-ţărână
Spre-adâncimi înalte-n mâna
Zeului-quasar, în mână.
Luminează-n somn darul de vecie
De-a vedea prin tunel de trecută pânză.
Dă să-mi crească-n ochi un milion de aripi
Şi în aripi zece mii de ochi.
Să văd cum toate lumile
Îşi aprind deodată bezna.
Să văd cum toate lumile
S-prăpădesc în caznă!.
Dedesubtul tălpii noastre,
Ei s-adună ca să joace.
Dedesuptului jiană
Însingurarea le-o preface
În salbă de-argint şi mărgele.
Mortul nostru dănţuieşte,
suflet comun şi de foc şi de apă vie,
joacă-i în jur Jiana celor ce n-au fost să fie

Otilia Cazimir - Lumini și Umbre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ai ochii negri, mincinoși și răi,
Fântânile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc ca ochii tăi.
Când vreau să plec, mă ții în loc cu un cuvânt
Așa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile-și adună,
Dar rădăcina-i leagă de pământ.
De azi încolo n-am să-l mai iubesc…
Dar când îi văd privirile păgâne
Și zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am să-l mai iubesc – de mâine.
Pe zi ce trece-ți semăn tot mai mult;
Așa izvorul ce se-aruncă-n baltă,
Se-nvăluie cu mâlul laolaltă
Și-n loc să-i spele apele verzui,
Își tulbură izvorul apa lui.
Mă iscodești ca pasărea de pradă,
Mă urmărești cu ochii reci și răi,
Dar uiți că dacă-s urme pe zăpadă,
Noroiul e lăsat de pașii tăi.
Mi-e fața împietrită ca o mască
Și-n ochi lumina-i gata să se stingă
Chiar diamantului ca să sclipească
Îi trebuie o rază s-o răsfrângă.
Iubirea ta nu crește și nu moare,
Ci totdeauna-i rece și egală
E ca o floare artificială
Pe-o pajiște cu maci arzând în soare.
Când voi pleca, mă vei uita ușor
Și știu că nici nu s-ar putea altfel:
Abia o clipă valul călător
Păstrează chipul oglindit în el.
Am vrut în ciuda zâmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrimă să storc
Și am plecat să nu mă mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îți umblu-n cale.
Ce demon oare mi te-a scos în drum?!
De-ar vrea viața azi să mă dezlege
Și raiul ei să mi-l ofere-acum
Tot iadul nostru dulce l-aș alege.
Azi mi-a venit cu ochii calzi și buni
Și nu l-am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o-ntrebi de-i înflorită pentru tine.
Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă;
Încremenit în capul scării
Cu zâmbetul uitat în colțul gurii
Și-n ochi, tăișul crud al nepăsării.
Ești rău. Dar când aud c-o spune altul
Mă uit în jos și strâng din pumni și tac.
Că numai eu în toată lumea asta
Am dreptul să te cert și să te-mpac.
Eu am să plec cu sufletu-mpăcat
Că nu las nimănui moștenire
Un suflet greu de ură și iubire
Bănuitor și trist și-nfrigurat.
M-am resemnat; atât a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele-n apus
Și-aștept răspunsuri care n-or să vie
La întrebări pe care nu le-am pus.

Aleksandr Blok - Lumini și Umbre Proslăvești

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Lumini și umbre proslăvești –
Dând lirei veselia strunii,
Privește-n haosul nelumii,
Ca ziua să ți-o regăsești.
E-ntreagă funia de-argint,
Ai pline la izvor ulcioare,
E-n stepă umedă dogoare,
Migdalu-n vale a-nflorit.
Păsești spre casă prin azur,
Scăldată-n amiezii soare,
Și-n neagra pletelor vâltoare
Se-neacă auritul șnur.
Toți caperii s-au veștejit
Și greierul mai greu se face,
Adie-o groază-n drum, tenace,
De neguri cerul s-a-mpânzit.
În moară pitrele-au tăcut,
Fug străjile înspăimântate.
Fantoma dușmană e-n toate,
Se-ndoaie arborii spre lut.
E-o groază ca de la satan,
S-au strâns în gloate oameni, fiare,
Și-ncuie ușa c-unfricare
Cei ce stăteau privind pe geam.

Victor Hugo - Ce Se Întâmplă la Feuillantines Prin 1813 (Fragment)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Din Lumini și umbre (1840).
Copii cu frunți naive plecate-n jurul meu,
Cu dinți de perle-n gură, spunând: De ce? mereu.
Voi, ce punând probleme de gravitate pline,
Voiți oricărui lucru, obscur și pentru mine,
Să-i știți anume rostul, deplin, hotărâtor,
Și-n gândurile mele să scormoniți de zor;
– După plecarea voastră, copii, petrec ades
Posomorât lungi ore, ca-n loc, apoi să-mi țes,
Adânc, în minte planuri, tot ceea ce visez,
Eternele subiecte la care meditez,
La Dumnezeu, om, mâine, dreptate, nebunie,
Sistemele-mi în vrafuri, imensa schelărie,
Deodată răscolite de voi, cu nepăsare.
De întrebări naive făcute la-ntâmplare!
Deoarece-mi pătrundeți ursitele vieții
Și-mi pomeniți de anii vrăjiți ai dimineții,
De-ntâia mea speranță, de primele-mi porniri,
Veți ști, prieteni, totul din aste lămuriri!.
(..).
(trad. de Ionel Marinescu)