lumea primei lumini

Deasupra mării triste-a depărtării,Se-aud chemări spre țărmul cunoscut,Din înălțimi ce par că s-au pierdutÎn orizontul negru-al înserării. Sunt păsări ce se-ntorc din pribegieȘi își îndeamnă aripile-n zborSpre un meleag mai ademenitorDecât oricâte-n lume pot să fie. E lumea cu dintâia lor lumină,Aceea de-nceput, de primă ziÎn care, în menirea lor de-a fi,S-a încrustat cuvântul „rădăcină”. … Citește mai mult