Lethe – Versuri.pro

Dan Botta - Lethe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E-o apă atât de lină
Și-atât de tristă este
În palida sticlire
A stelelor aceste.
O apă fără unde,
Adâncă și amară,
Pe care se oglindă
Lacteea Cale rară.
Și râul se desparte
În brațe de ether,
Oglindă de departe
A Căii de pe cer.
Și selele adânci
Și chipul lor himeric
Curg veșnice prin lunci
Albastre de-ntuneric.
În pace luminând
Trec apele sihastre,
Cu dorurile noastre
Se duc etern plângând.
Las’ mantia ta lină
Pe mal, iubita mea,
O mantie mai lină
În floarea-i de lumină
Ne va înfășura.
Și steaua la zenit
Pe față ni se culce,
Doinească nesfârșit
Al apelor grai dulce.
În unde lor cea rece,
Ca cei ce-n ape pier,
În unde lor vom trece
Cu ochii înspre cer.
Și la urechea ta
Șopti-vor mii de stele,
Încet vom luneca
Înfiorați prin ele.
Pe când pe malul trist
Va hohoti de jale
Adâncul ametist
Al florilor din cale.
Ci vino-n apă, vin,
E nesfârșit de lină,
Pe chipu-i opalin
Tenebrele se-nclină.
Încet vom rătăci
Alături tu și eu
În apele pustii
Călătorind mereu,
Călătorind în ceață
În trist’ Lacteea turmă,
Cu stelele în față,
Cu stelele în urmă.
Ne vom topi curând
În ale apei plete,
Ne-am despleti curgând
În nesfârșitul Lethe.
Și vom visa mereu
Acelaș alb abis
În care tu și eu
Vom fi un singur vis.

Charles Baudelaire - Lethe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă ia la pieptu-ți, ființă bestială,
O monstru leneș, tigru adorat;
Vreau să-mi preumblu mâna-n tremurat
Prin coama ta sălbatică de fiară.
În fusta plină de parfumu-ți crud.
Vreau să-mi azvârlu fruntea-ndurerată
Și să respir, ca dintr-o floare-uscată,
Boarea iubirii care s-a trecut.
Să dorm aș vrea! Să dorm de bună seamă
Un somn adânc, cu moartea înfrățit,
Și să-ți sărut întruna, necăit,
Tot trupul, cu-al său luciu de aramă.
Ca să-mi înghită suspinarea grea
Cât patul tău nimic nu-mi prețuiește,
În gura ta uitarea locuiește
Și Lethe curge de pe buza ta.
De soarta mea, ce-mi deveni deliciu.
O să ascult ca un predestinat;
Martir docil, la chinuri condamnat,
Care se duce singur la supliciu.
Eu o să-mi birui ciuda tot sugând
Licori de buruiene otrăvite
Din sânii tăi cu vârfuri ascuțite
Ce n-au ascuns o inimă nicicând.

Ezra Pound - Vine Războiul: Actaeon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un chip al Lethei,
și câmpiile
pline de slaba însă-aurita
lumină,
cenușii stânci,
și sub ele
o mare
mai dură decât granitul,
zbuciumată, potolită nicicând;
înalte forme
cu mișcări de zei,
primejdios chip;
și careva spunea:
„Ăsta-i Actaeon.”
Actaeon cu pavăză de aur la picior!
Pe deasupra minunatelor pajiști,
peste răcoroasa față a acelui câmp,
eastâmpărate, mereu clătinătoarele
oști ale unui popor străvechi,
tăcut alai.