Journey – Versuri.pro

Mioara Pitulice - Inimioară cu Dor Mult

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Foaie verde, grâu mărunt,
Inimioară cu dor mult
Mor și nu te văd râzând
Să fiu și eu liniștit.
Ia masa că nu mănânc
Și dă-mi calul să mă duc,
Nu mă duc de sărăcie,
Ci mă duc că mi-e drag mie.
Să ma duc, să mă tot duc
Și-napoi să nu mă uit,
Că poate în astă lume
Oi găsi și eu vreun bine.

Darius feat Nico - Destinația Mea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când sunt afară pe străzi la plimbare
Pot să privesc câmpul în zori
Pot să privesc de pe munte
Și pot vedea că focul tău încă arde cu mine.
Și știu, și știu
Deci știu, așa că știu
Știu un loc unde putem merge
Unde crește iarba verde.
Iubito, nu te văd în jur
Nu poți pleca
Dar știi că destinația mea
Este pe acest drum în jos
Deoarece am ajuns să fiu cu tine acum.
Iubito, nu te văd în jur
Nu poți pleca
Dar știi că destinația mea
Este pe acest drum în jos
Deoarece am ajuns să fiu cu tine acum (x2).
Și pe acest drum eu merg
Și am să te găsesc
Și pot simți că ești aproape
Și când ajung la destinația mea
Știu că în curând tu vei fi chiar aici cu mine.
Iubito, nu te văd în jur
Nu poți pleca
Dar știi că destinația mea
Este pe acest drum în jos
Deoarece am ajuns să fiu cu tine acum (x2)

Alejandra Pizarnik - Cine Luminează

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când mă privești,
ochii mei sunt chei,
pereții păstrează secretele,
spaima mea-i de cuvinte, de versuri.
Singură pe drumuri, memorată,
o călătoare fascinantă,
o flacără nestinsă.

Tomas Transtromer - Traseu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

2 a.m. lumina lunii. Trenul s-a oprit
pe un câmp. Departe, scântei de lumină dintr-un oraș
pâlpâie rece la orizont.
Ca atunci când un om alunecă adânc în visele lui
nu-și va aminti niciodată că a fost acolo
când își va reveni în simțiri.
Sau când un cade într-o boală grea
și toate zilele lui devin niște scântei pâlpâitoare, un roi,
anemic și rece la orizont
Trenul e neclintit.
ora 2: lumina puternică a lunii, câteva stele

Matsuo Basho - Trecerea Prin Lume

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Trecând prin lume / Într-adevăr, acesta este drept / Adăpostul de ploaie al lui Sogi →

Mihail Săulescu - Iulie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un drum de țară lung,
Din loc în loc,
Fantastice troițe,
Sub soarele de foc,
Și-ntind schiloade brațe obosite
De arșița de iulie chinuite.
Noi mergem amândoi pe drumul lung,
Dar de căldură nici nu mai simțim,
O! nici de unde am pornit,
Dar mai ales nici unde ne oprim,
Vom merge-așa
La nesfârșit,
Printre troițe schilodite
De ploaie și de vânt,
De soare și căldură.
Vom merge-așa, mereu, pe negândite,
Cu trupurile tot mai obosite,
Vom întâlni un han, departe, poate,
Ori poate o fântână,
Dar ce ne pasă?
Mergem –
Și arșița ne-apasă,
Și poate arșița ne mână
Spre-un han, departe, ori către o fântână;
Deși doar altceva ne-o fi făcut
Să mergem pe un drum tăcut
Și plin de-atâta soare,
Care ne arde, care ne dogoare.
Ne ducem legănându-ne greoi,
Cu gândurile moarte-n noi,
Cu trupurile obosite,
Ca și troițele ce par,
Pe drumul înălțat pe nesimțite,
Că suie fiecare un calvar.

Compact - Pe Tine Te-Am Ales

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Calea vieții iarăși mă cheamă
Iar astăzi voi pleca,
Nu mai poate nimeni să m-oprească
Oricât ar încerca.
Nu mai am nevoie de nimic
De toate am uitat
Las în urmă totul
Neschimbat.
Hainele de plumb sunt gata
Atâta doar voi lua,
Timpul meu acum e altul
Nu voi ezita.
Primul pas pe care am să-l fac
Va fi mai înțelept,
Drumul drept se-ntinde-n fața mea
Și nu mai vreau să aștept.
Dacă vrei să vii cu mine
Nu întârzia,
Știu c-avem și noi în lume
un loc și-l vom afla.
Suntem prieteni de ani de zile
Prieteni am rămas,
Drumul vieții îl vom face
Pas cu pas.
Cu mine, cu mine vei găsi
Liniștea de zi cu zi
Și Cerul nostru se va lumina,
Pe tine, pe tine te-am ales
Poate azi ai înțeles
Dacă vrei să vii cu mine
te voi aștepta.

Daniel Vişan-Dimitriu - Limane

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mi-aștern, uneori, pe sub gânduri, o mare,
când caldă, când rece, albastră sau nu,
fundalul perfect pentru nopțile-n care
prin minte-mi străbați, către inimă, tu.
Plutire de gânduri sclipind către stele
ascunse de norii-adormiți pe un cer
tivit cu o parte din visele mele
purtate pe-o apă-fundal efemer.
Lumină-n derivă, curenți iluzorii,
o țintă în timpul pierdut în trecut,
delfini ce urmează, aiurea, cocorii
spre țărmuri de care nicicând n-au știut.
Străbat, uneori, cu o barcă, oceane
și merg spre niciundele altor limane.
Daniel Vișan-Dimitriu
(27 iun. 2016, Vol. “Călător prin gânduri”)

Eugenia Miulescu - Inima Bradului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mi-am odihnit drumul
lângă umărul tremurat al izvorului.
Apele s-au tulburat,
m-au cuprins.
Vino cu mine
până-n marea cea mare,
lasă-mă
în răcoarea pădurii,
spaime de mare
mă îngheață.
Valurile cresc,
mâna mea tremură.
Iată-mă-n marea cea mare,
drumul este lung.
Catargul uscat,
numai inima bradului
din care l-am rupt
mai e vie.

Adrian Păunescu - Șoferul și Nevasta-Sa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ne urcasem cu toții în autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent,
N-avea fiecare locul său,
Dar ne gândeam că o să aibă,
Era primăvara,
Venea vara,
Se dezghețau drumurile,
Puteai să mergi cu gulerul cămășii descheiat,
Se dezghețau drumurile,
Noi cântam cântece de-ale noastre, vechi,
Pe care nu le mai cântasem de multă vreme
Și unii din cauza vitezei,
Care-i îmbăta,
Alții cu o tandră ironie,
Am început să zicem, să cântăm
Că autobuzul nostru
E cel care dezgheață
Drumul pe care mergem.
Pe direcția aceea spre munte,
Spre marele munte,
Nu mai mersese niciodată un autobuz,
Numai turiști particulari,
Numai nebuni ocazionali.
Asa că nu ne interesa destinația,
Ne ajungea bucuria
Că mergem cu toții spre marele munte.
Șoferul era tânăr,
Conducea pentru prima oară
Un asemenea autobuz.
Fusese ajutor de șofer,
Lucrase mult și cinstit,
După cum mergea, după cum frâna,
Era fără îndoială cel mai bun șofer
Dintre toți șoferii noștri,
Ăsta conduce excepțional, strigam noi,
Ăsta-i omul care ne trebuie
Și el dădea din mână cu modestie
Rugându-ne să nu-l mai lăudăm,
Că-l încurcăm la condus.
În fond e autobuzul dvs.,
Eu sunt al dvs.,
M-ați ales să conduc autobuzul,
Ăsta-i treaba mea.
Noi am aplaudat, chiar și această lepădare, a lui,
De laudele noastre.
Și autobuzul mergea mai departe
Și-n diverse localități, în care ne opream,
Mulți urcau
Și nimeni nu mai voia să coboare.
Era un autobuz unic
Nu mai exista așa ceva în împrejurimi.
Rămăseseră-n urmă troleibuzele agățate
De rețeaua electrică
Și lipsite de orice independență,
Tramvaiele înghesuite între șine
Și aceeași rețea.
Autobuzul nostru se încărcase înspăimântător,
Fiecare urca în autobuz cu ce avea mai bun,
Șoferul conducea excepțional,
Nimeni nu conduce mai bine ca el,
Strigam noi
Și el dădea moale din mână,
Și noi strigam iarăși,
Lasă frate, lasă modestia la o parte,
Da-o dracului de modestie
Noi, care n-am avut niciodată posibilitatea
Unui asemenea drum,
Știm valoarea lui adevărată,
Ești al nostru,
Ești dintre ai noștri,
Rămâi între noi,
Bravo,
Ura.
Și el nu mai putea să ne oprească,
Trebuia să fie atent la drum,
Iar noi eram prea mulți
Și începusem să-l incomodăm,
Stateam claie peste grămadă în autobuz,
Dar uneori îi blocam o mână sau un picior,
Până când câțiva meseriași
L-au rugat să oprească pentru câteva minute
Ca să-i facă o cușcă de protecție,
Să nu-l mai incomodăm la condus.
Dar să-și ia și nevasta lângă el,
Au zis alții,
Că drumul e lung și se plictisește omul.
Și uite-l acum în cușca lui de protecție,
În cabina lui blindată!
Ce hotărât conduce,
A dat drumul și la muzică,
Se aude în toată mașina o muzică eroică,
Pe care o întrerupem noi din când în când
Cu cântece despre el și de drumul nostru,
Și hai, mă, să fim atenți și cu nevasta-sa,
Că și el e om.
În autribuz vara e cald
Iarna e frig,
Drumul continuă,
Am început să obosim,
Nene șoferule, oprește,
Să ne odihnim și noi.
Să te odihnești și dumneata,
Că n-o fi foc,
Dar el nu mai aude,
El conduce,
Și-ntr-adevăr, conduce excepțional,
E cel mai bun, strigam toți,
Dar ne e foame,
Pentru că n-am mai oprit demult,
Și-avem nevoie și noi
De pâine, de apă, de un răgaz,
Probabil c-am început să-l și enervăm
Cu mofturile noastre
Setea, foamea, somnul,
Geamurile autobuzului nu mai există demult,
Pe ele au sărit cei ce n-au mai putut suporta,
Ușile au ruginit și nu se mai deschid,
Și șoferul conduce autobuzul
Din ce în ce mai nervos,
A început să facă și accidente,
Stau și el și nevasta-sa cu mâinile pe volan,
Marile piscuri îi cheamă,
Mai e puțin combustibil,
Am intrat pe un fel de linie ferată,
Vecină cu drumul,
După ce ni s-au spart cauciucurile
Și după ce șoferul a dărâmat
Cu lovituri de autobuz
Case și biserici,
Sate și orașe,
Începem să coborâm,
Și bineînțeles că viteza crește,
Așa e la orice coborâre,
Viteza crește,
Nu mai e nimeni în autobuz,
Unii au murit,
Alții au fugit,
Alții ne-am uscat de foame și de sete,
Alții am înghețat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboară
Halucinând pe linia moartă
De cale ferată,
Și numai ei doi,
Șoferul și nevasta-sa,
În cabina blindată,
Se uită doar înainte,
Nu mai știu pe cine conduc și unde se duc,
Și de ce tac toți pasagerii
Și de ce se merge cu viteza prăbușirii,
Când excursia începuse atât de frumos
Către marele munte.