jocuri – Versuri.pro

Promovare - Iraphahell

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Vă recomand
Să vă uitați la episoadele lui
Pentru că este un youtuber
Care joacă multe joculețe.
Pentru că este un băiat cum se cade
Eu sunt un fan foarte mare de-a lui
Și că îmi doresc să vă abonați la el.
Vă iubesc, pe data viitoare!
Pappaaaaaaa

Madalin - Brawl Stars Song

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vino la un live, hai, fratele meu
Ne distrăm mereu
Îi dau drumu’ la Brawl cu talent și cu tupeu.
Hai la live, hai, fratele meu
Ne distrăm mereu
Deschidem Brawl Stars-ul cu talent și cu tupeu.
Se ascund câinii, cheamă hingherii
Prin toate bush-urile, Bull, Rosa și cu Selly
Îi găsesc, îi sperii și cum să mai facem win
Când la trofee înalte toată lumea face team.
Da’ mă știi, sunt Mădălin
Fac win și din imposibil
Nu mă văd fraierii, când sunt cu Leon sunt invizibil.
Ăștia-s loco
Facem piesa despre brawleri, spunem totu’
Vreau și o chitară gen cum are Poco
Sau două pistoale cum le ține Colt, bro.
Explodez de nervi ca racheta lui Brock, bro
Mă duc drept ca săgeata lui Bo, bro
Câștig soto, câștig soto.
Vino la un live, hai, fratele meu
Ne distrăm mereu
Îi dau drumu’ la Brawl cu talent și cu tupeu.
Hai la live, hai, fratele meu
Ne distrăm mereu
Deschidem Brawl Stars-ul cu talent și cu tupeu.
Pe o bară se află o cioară
Au, au, au, ghiciți cine e, e Crow
Comunitatea să se adune să dea like
Să bubuie Youtube-ul cum bubuie Dynamite.
Începe ploaia, scoate umbrela, ca Piper
Am trofee multe și starpowere, sunt fighter
Pam, pararapam, e-o grăsană
Dar ne ajută cu heal-ul, deci nu e o povară.
Barley aruncă cu sticlele, mă simt ca-n bar
Mă electrocutez și înving cum face Carl
Sunt un pirat, Daryl, bam-bambam-bam
Sunt mare cu un ciocan în mână și le dau ca Frank.
Dacă te crezi bun, hai să dăm un meci, te aștept, vino
O să te încarc cu pumni exact ca El Primo
Și mai am ceva de zis, bro, trăiește clipa
Și, când e nevoie, scoate ursul din tine ca Nita.
Vino la un live, hai, fratele meu
Ne distrăm mereu
Îi dau drumu’ la Brawl cu talent și cu tupeu.
Hai la live, hai fratele meu
Ne distrăm mereu
Deschidem Brawl Stars-ul cu talent și cu tupeu

Mchh feat Copilaria - Copilăria

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Prin viață doar o dată treci, nu de 10 ori,
Mulți au vrut să-mi arate, n-au avut arătător,
Mi-e dor de viața aia veche, n-ai cum să știi,
Timpu’ schimbă fără milă generații de copii.
Erau vremuri vechi când mâncam pe băț o vată,
Când aruncam cu băieți tot mărunțelul la groapă,
Ne băteam în curtea școlii, mereu făceam o gafă,
Jucam afară cu băieți sticluța cu otravă.
Rațele și vânătorii, trebuia să-i nimeresc,
Campania în tot orașul, trebuia să-i fugăresc,
Jucam parola cu băieți și ne ascundeam în scări,
Știam că dacă voi fi prins am să iau bătaie.
Ne adunam câte douăzeci și cânta pe un teren,
La o poartă toți șutam, parcă timpu’ era altfel,
Acuma totul a trecut, aș vrea să mai trăiesc o dată,
O copilărie vie ce nu se-ntoarce niciodată.
De la 7 dimineața până seara hoinăream,
După o zi-ntreagă de joacă veneam acasă murdari,
Mâncarea era rece, mama supărată,
Sunt amintiri de neuitat ce nu se-ntorc niciodată.
Noi nu aveam jocuri Nintendo, mp3 sau celular,
Stăteam cu toți în nisip cu lopățica ne jucam,
Nu aveam calculatoare, joaca era o plăcere,
O amintire ce ne spune am plecat la revedere.
Erau și zile ploioase, dar noi eram afară,
Jucam cu fetele elastic și zigzag în scară,
Veneam cu o cretă-n buzunar furată de la școală,
Noi jucam șotron de dimineața până-n seară.
Ne adunam cu toți, jucam șapte pietricele,
Când se dărâmau fugeam haotic pe lângă ele,
Noi jucam prinsea, omul negru, țările,
Fugeam o zi întreagă până ne cădeau puterile.
Eram cu toți în parc când săream la capra,
Sau la statuie când săream cu toți la coarda,
Ascultam toți băieți din cartier doar Mafia,
La Familia, Paraziții, ăștia făceau poezia.
A trecut atâta timp și parcă încă-mi amintesc,
Cum furam cu băieți fructe de prin livezi,
Mi-a plecat copilăria și nu se va opri,
Se schimbă zi de zi, sunt generații de copii.
De la 7 dimineața până seara hoinăream,
După o zi-ntreagă de joacă veneam acasă murdari,
Mâncarea era rece în farfurie, mama supărată,
Sunt amintiri de neuitat ce nu se-ntorc niciodată.
Noi nu aveam jocuri Nintendo, mp3 sau celular,
Stăteam cu toți în nisip cu lopățica ne jucam,
Nu aveam calculatoare, joaca era o plăcere,
O amintire ce ne spune am plecat la revedere.
Era mare bucurie când aveam 50 de bani,
Ne băgam în smardoială ca să stăm lângă golani,
Mestecam la gume Turbo, era belea,
Ciocolata Papi ursulețul preferata mea.
Chupa Chups, Mr. Snaky erau chipsuri preferate,
Le aveam cu noi mereu ieșind cu pătura pe iarbă,
Tv alb negru, nu pc, era Disney, Tom și Jerry,
Noi nu ne jucam Counter ca să pomenim de Perry.
Mă uit pe fereastră, alta era, parcă am dubii,
Parcă acum îmi amintesc cum mă bateam cu ungurii,
Au trecut vremurile bune, zilele de vară,
În care până-n seara hoinăream afară.
Nu ai cum să uiți odată ce-ai trăit-o,
Eram nebuni, zburdam mai rău decât Rodeo Rito,
Mâncam pufuleti de-aia cu pisica aia neagră,
Amintiri scrise pe foi ce nu se mai întorc vreodată.

Mihail - Dans Nocturn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Descult dansam tango-ul cu pas grăbit,
Pe scena goală un praf de jazz plictisit.
Schitez surâs nesigur, erodat de dor,
Iar tu, un zâmbet gol.
Jucăm teribil șahul imaginar,
Având drept piese mute pierdute în zadar:
Tu, o regină albă în amenințatul drum,
Iar eu, un simplu nebun.
Scriu epilog fără să-ți las vreun paradis de idei,
Negociez o clipă și mă întreb ce piesă îmi iei?
Ce personaj ești,
Ce dans ciudat ai
Ce tainic joc faci,
Fug iarăși ca un nebun.
Ce personaj ești,
Ce dans ciudat ai
Ce tainic joc faci,
Fug iarăși ca un nebun.
Pereții desenează poetic umbra ta,
Un joc de alb și negru pe canapea.
Scenariul lui nocturn, să-i punem punct acum,
Da-mi un sărut aievea, sonet să compun.
Voi reciti adesea un vechi paragraf,
Din aventuri scrise sub un cearșaf.
Nu-ți desena pe față ploaia cu regret,
Din lacrimi se naște șahul perfect.
Scriu epilog fără să-ți las
Vre-un paradis de idei,
Negociez o clipă și mă întreb
Ce piesă îmi iei?
Hai să lăsăm regina pe un drum
De nebun și apoi,
Apoi cuprinși de nocturn,
să terminăm tangoul.
Ce personaj ești,
Ce dans ciudat ai
Ce tainic joc faci,
Fug iarăși ca un nebun.
Ce personaj ești,
Ce dans ciudat ai
Ce tainic joc faci,
Fug iarăși ca un nebun.
Ce personaj ești tu,
Ce dans ciudat ai tu,
Ce tainic joc faci tu.

Cantece pentru copii - Ce-i Copilăria?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce-i copilăria des m-am întrebat
Dar răspunsul evident nici azi nu l-am aflat
Vremea trece iute, rămân doar amintiri
Amintiri plăcute din viața de copil.

Refren:
Oooo, copilăria e ceva ciudat, e minunată amintire
Prea greu adevărat
Ooo, copilăria e ceva ciudat, e minunată amintire
Prea greu adevărat.

Când eram micuță cu păpușa mă jucam
Îi făceam rochițe și fundițe îi puneam
Vremea trece iute, rămân doar amintiri
Amintiri plăcute din viața de copil.

Refren:

Când m-am dus la școală cu ghiozdanul am plecat
Mi-am certat colega care m-a supărat
Vremea trece iute, rămân doar amintiri
Amintiri plăcute din viața de copil.

Refren:

Robu Alexandra feat Alexandra - Jocuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu mă joc multe jocuri / Sunt grozave / Sunt speciale / Jucați-vă și voi →

Giulia - Jocuri Deocheate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De-a v-ați ascunselea.
De-a v-ați ascunselea.

Refren:
De-a v-ați ascunselea,
Ziua și noaptea,
Fug de realitate
În jocuri deocheate
Mă joc atinselea
Cu pielea ta
Fug de realitate
În jocuri deocheate.

Jaluzelele lăsate,
Chiar dacă nu e noapte
Ne-nțelegem din priviri
Nici nu tre’ să ne vorbim
Când jucăm jocuri deocheate.
Stai o tură, acuma faci ce-ți spun
Eu regina ta, tu un nebun
În jocul ăsta nu e locul doi
Îl vom câștiga doar amândoi.

Refren:
De-a v-ați ascunselea,
Ziua și noaptea,
Fug de realitate
În jocuri deocheate
Mă joc atinselea
Cu pielea ta
Fug de realitate
În jocuri deocheate.

Nu mai avem secrete,
Când nimeni nu ne vede,
Tot ceea ce ne dorim
E să avem mai mult timp
Să jucăm jocuri deocheate.
Stai o tură, acuma faci ce-ți spun
Eu regina ta, tu un nebun
În jocul ăsta nu e locul doi
Îl vom câștiga doar amândoi.

Refren: (x2)
De-a v-ați ascunselea,
Ziua și noaptea,
Fug de realitate
În jocuri deocheate
Mă joc atinselea
Cu pielea ta
Fug de realitate
În jocuri deocheate.

Popescu Theodora - S-Au Jucat Până-n Ultima Clipă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Câțiva copii,
S-au adunat,
Și s-au jucat,
Un joc inventat.
Un copil a urlat,
Iar ceilalți s-au speriat.
Au mâncat înghețată,
Cu ciocolată.
Apoi s-au odihnit,
După aceia au pornit.
Un copil s-a-nnecat,
Iar ceilalți s-au speriat.
Altul s-a împiedicat,
Iar ceilalți l-au ajutat.
Au plecat acasă,
Fata a dormit, ne-ntoarsă.
Ceilalți au dormit ca ea,
În patul de-acasă.

Otel feat Bdsb & Spz - Copilăreală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Oțel:
Când e de răbdat, timp să ai, drumul e lung
În cocon fluturi sunt mulți, ies pe alei, dar tot se duc
De pe străzi, pe bulevard, cu vitejie de haiduc
Întâlnind un giumbușluc tatuat în amintiri.
Zâmbetu-i pe față, în prezent și-n povestiri.
De când tirai mingea-n boscheți, acum de ce te miri?
Te jucai pe spațiu verde lângă ghena de gunoi
Stând la umbră ziua lungă, acum vezi doar blocuri noi.
În gimnaziu, avioane și rupeam caietele
Ieșeam la tablă să o șterg și să spăl buretele
Acum în școală sunt markere și bureți speciali
Noi furam creta din clase pentru a scrie pe pereți.
Direct de după ore ne găseam cu mulți băieți
Jucam pătrățica, Gardiana, iar pe seară prin boscheți
De-a v-ați ascunselea, o dădeam și parte-n parte
Oare viața asta unde-o să mă poarte?

BdsB:
Vine din stradă, pentru stradă, acolo s-a născut
E despre familie, credință, ele-s sabie și scut
Despre papucii ăia rupți, reparați de papucari
Sau piața unde-ți luai țeapă, când schimbai la bișnițari.
Despre aleea patrulată de cete de preșcolari
Sau gang-ul unde nu intrai, de n-aveai molarii tari
Despre mecanici și strungari, macaragii și oțelari
Ce băgau muncă zi și noapte, să ne crească pe noi mari.
Noi umblam printre golani după combinații tari
Printre țigani recidiviști mereu cu chef de scandal
E despre sticlele de vin, date cu ei pe gât
Și despre cei ce făceau gât, și tot ei și-o luau urât.
E muzică și poezie despre tot ce am trăit
E despre tot ce ne-a întărit sau fetele ce ne-au iubit
E dans și pictură, țolu’ și șapca de pe cap
Este cultura noastră urbană denumită HIP-HOP
E din cartier…

Homer - Odiseea/Cartea VIII (1)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Jocurile lui Alcinou.
Iar când sosi și faptul zilei sfinte,
Sculându-se-Alcinou porni, luând
Cu el și pe-Odiseu cel plin de minte.
La locul sfatului obștesc mergând.
Deci regele-Alcinou mergea-nainte.
Ajunși aici ședeau, alături stând
Pe bănci de piatră și cioplite trainic.
Atene însă-acum, în chip de crainic
De-ai regelui, cutreiera orașul
Gătind plecarea lui Ulis, și-astfel
Oprea-ndemnind pe drum pe tot fruntașul:
„Să mergem toți și să vedem pe-acel
Străin sosit ca oaspete-n locașul
Lui Alcinou, de peste mări, căci el
E și-nțelept și și frumos ca zeii.”
Vorbea, mișcând dorința-n toți aheii
Și-n clipă toate căile s-umplură
De lume ce venea sosind mereu.
Acolo deci, ca marea ce murmură,
Priveau mirați pe regele-Odiseu,
Căci lui i-a pus Atene și-n făptură
Și-n chipu-ntreg lucoarea unui zeu,
Ca mult mai nalt și mai voinic s-arete
Și multe i-a turnat frumoase plete
Ca și mai mult poporul să-l privească
Și, drag dintru-nceput vederii lor,
Ei cinste-acum să-i dea dumnezeiască,
Iar el, poftit de-ntreg acest popor
La lupte și la joc, să săvârșească
Minuni de fapte-oricărui luptător.
Deci când avu pe toți aci-nainte,
Vorbit-a Alcinou și-a zis cuvinte:
„Viteji fruntași ai neamului și-ai țării!
Cuvânt acum din suflet am de spus.
Acest străin, un rătăcit al mării,
De-o fi din răsărit ori din apus,
Eu nu-l cunosc; prin voile-ntâmplării
La casa mea de soarte-a fost adus
Și cere-acum cu mare stăruință
Să-i dăm un ajutor de-avem putință.
Deci noi, precum am dat și mai-nainte,
Să-i dăm și lui! Căci bine voi vedeți
De-au stat la casa mea cu rugăminte
Mult timp plângându-mi oamenii drumeți.
S-alegem deci, și sprinteni și cuminte,
Cincizeci de tineri care-i știm isteți,
Să tragă-n ap-o neagră navă, care
Plutește-acum de-ntii pe sfânta mare.
Aceștia meargă și lopeți să lege;
Să-mi vie-apoi aici, căci vreau să-i pul
Să taie boi, să fac ospăț în lege.
Acestea pentru tineri eu le spui.
Voi însă, purtătorii de toiege,
Veniți — și-o cer aceasta orișicui,
Să nu mi vă codiți vrun ins — la masă,
Ca pe-oaspe să-l cinstim la mine-acasă.
Apoi la Demodoc îmi veți trimete
Pe-un sol, să mi-l aducă la palat,
Căci sfânt un cântec Dumnezeu îi dete
Să cânte-nveselind, cum e-ndemnat
De vrerea muzei, a cereștii fete.
Așa le-a zis, și-apoi porni urmat
De-al său popor, lăsând în urmă golul.
Deci și la Demodoc se duse solul.
Și-acei cincizeci de tineri iuți plecară
La malul sterpei mări, cum li s-a spus;
Deci neagra navă-n ape-adânci o dară
Și pânze-ndată și catarg i-au pus
Și vâsle cu frânghii de bou legară
Și albe-antene i-au întins pe sus.
Iar după ce-au gătit lucrarea toată,
Se-ntoarseră-n palat cu toții gloată
Aici erau și curțile-nțesate,
Și tinzi și-odăi de nesfârșitul roi
De moși și juni ai lumii adunate.
Deci regele de șase-ori. două oi
Și-opt porci de cei cu cefele-ncomate
Jertfitu-le-a, și tauri mândri doi.
Pe-aceștia deci, tăindu-i de mâncare,
Gătiră-n grab-ospăț frumos și mare
Veni și Demodoc, cel cu puterea
Ce-o pune-n cântec înnăscutul har,
Cui muza, ce-l iubi cu toată vrerea,
I-a dat mult dulce, dar și mult amar:
Căci dându-i cântul, i-a luat vederea!
Pe-acesta Pontonou îl puse dar
Pe-un scaun nalt cu ținte de-aur dese,
Proptit de-un stâlp la mijloc între mese,
Iar lira cea cu dulce melodie
Deasupra capului i-o puse-n cui
Și-i duse mâinile la ea, să știe
De unde să și-o ia, și-n fața lui
Pe masă-i puse, cât de-ajuns să-i fie,
Și pâine-n coș și-o cupă ca oricui
Să bea din ea de câte ori îi place.
Și-așa ei stând, mâncau acum în pace.
Deci când acum steteau sătui la mese,
Slăvita muză puse-ndemn și-avânt
Să cânte Demodoc mari fapte-alese
A marilor bărbați din mândrul cânt,
A cărui faimă vrednic-ajunsese
Pe-acele vremuri până-n cerul sfânt:
De marea ceartă-ntre-Odiseu și-Ahile
La zei la masă-n cursul unei zile,
Încât s-amenințau și cu toiagul,
(Iar regele-Agamemnon între ei
Râdea pe-ascuns, văzând învălmășagul
De vorbe-al ăstor mari fruntași ahei,
Căci astfel i-a fost spus, trecându-i pragul
La Delfi, Foibul, c-ar fi scris de zei
C-atare ceartă fi-va-ncepătură
Atâtor rele câte-apoi căzură
Pe-ai Troiei fii și pe danai, pe care
Le vruse Zevs cu nemblânzitu-i gând.)
Așa cânta vestitul în cântare.
Și-atunci mâhnitul Odiseu, luând
Cu mâinile mantaua sa cea mare,
Și-o trase peste cap și-așa deci stând,
Plângea, căci foarte i-ar fi fost rușine
Să-l vadă toți cu plâns și cu suspine.
Și-așa, când coardele-ncetau să sune,
Ștergând obrajii plânși, el își trăgea
Mantaua de pe cap, și-al voii bune
Luând în mână cupa sa, el bea.
Când însă iarăși începea pe strune
Cântarea care foarte mult plăcea
Și nu-ncetau mesenii s-o tot ceară,
El iarăși se-nvelea spre-a plânge iară,
Dar nu-i vedeau nici plânsul sub pleoape
Feacii ceialalți, și nici prin gând
Lor nu le da, de ce-ar avea să-ngroape
Sub haină capul și să stea plângând.
Dar regele-Alcinou, cum sta aproape,
Simțea ce e, că-l auzi gemând.
Sfârșit c-un semn deci puse-atunci cântării,
Și-așa vorbi și-a zis; „Fruntași ai țării:
Și voi, popor al vâslei îndrăznețe!
Sătui suntem de liră și de vin,
De dragii soți ai dulcilor ospețe
Vom merge-acum să vad-acest străin
De știm și jocul cel cu multe fețe,
Să poată spune printre-ai săi deplin
De-avem și noi puteri, din vrere sfântă,
La salt și fugă și-mpumnit și trântă.”
Vorbind, ieși; iar gloatele-l urmară
Deci crainicul a pus atunci la loc
Duioasa liră-n cuiul din cămară,
Apoi, luând de mâni pe Demodoc,
Îl scoase din palat, și se-ndreptară
Și ei pe unde se duceau spre joc
Fruntașii ceialalți și tot poporul.
Și-așa deci lumea s-aduna cu zorul,
Și mii erau pe câmp acum bărbații,
Și alte mii roiau mereu pe căi.
Deci iute s-au sculat nesăturații
De joc, tot sprinteni și voinici flăcăi,
Iar printre dânșii-au stat și nepătații
Trei fii ai regelui, iubiții săi
Cei nensurați, Laodamant semețul,
Aliu cel blând și Clitoneu istețul
Întâi cercară fuga. Și deodată
Din semnul pus se-ntinseră un roi,
Zburând prin zarea bine măsurată
Și-un nor de colb le rămânea-înapoi.
Și-a fost pe-aceștia Clitoneu să-i bată,
Deci cât la plug catârii-ntrec pe boi,
Atât fu drumul biruinții sale:
El fu la semn, iar ei încă pe cale.
Cercar-apoi și dureroasă trântă
Și-ntr-asta Evrial fu-ntâiul ins;
La salturi, Amfial. Pe cei ce-avântă
Rotunde discuri, Elatreu i-a-nvins.
Apoi la lupta cea care-nspăimântă,
La pumni, pe toți pe-aceia ce s-au prins
Cu el, Laodamant flăcăul fuse,
Al regelui, acel care-i bătuse.
Deci după ce se-nveseliră-n pace
Cu-aceste jocuri, începu-ntre ei
Așa Laodamant:, , Eu mai c-aș face
Rugare-acestui om, fărtați ai mei,
Să-ncerce-un joc, de știe și de-i place.
Căci nu e slab și are tot ce vrei,
Și șolduri tari și pulpi și mâni voinice:
Vedeți-i largul piept și-a sa cerbice”
Și nici nu-i om bătrân. Dar mi se pare
Că-i slab acum de cât amar a dus,
Că nici nu știu, ce-i drept, un rău mai mare
Decât a mării trudă de nespus
Să zdruncine pe-un om oricât de tare! ”
Răspunse Evrial: „Bun gând ți-ai pus
În cap, Laodamant, și toate-s bune
Ațâță-l deci la joc și mergi și-i spune! ”
Deci fiu! bun al regelui, de-ndată
Ce-i spuse Evrial acest cuvânt,
Veni spre Odiseu: „Străine tată
Să-ncerci vrun joc dintr-astea câte sînt,
De poți și vrei, și le-ai știut vrodată.
Dar negreșit le știi, căci pe pământ
Aceasta este cea dinții onoare,
Să fii voinic din mâni și din picioare!
Încearcă deci și grija ta ți-o lasă!
Căci drumul ți-e gătit, și-ai tăi fărtați
Te-așteaptă-n mal și-n mare-i nava trasă!
Răspunse Odiseu: „Voi mă-ndemnați
Cârtindu-mă, când alte griji m-apasă!
Dar rogu-vă, de ce nu mă lăsați,
Căci alte-mi sînt durerile și focul,
Iubitul meu, nu luptele și jocul!
Nespus de mult răbdai trecând și marea,
Și foarte mult prin taberi eu răbdai;
Și-acum, pribeag, eu șed în adunarea
Poporului și rog aici pe crai
Și-acest popor, să-mi pot găti plecarea.”
A zis, și-atunci, cu multă hulă-n grai,
Evrial a venit și-i sta nainte
Și-atari fără de rost i-a zis cuvinte
„Ce-i drept, nici nu ne pari să fii, străine,
Vrun om ce s-ar pricepe la vrun joc.
Ești unul dintre-acei ce merg, vezi bine.
Plătiți de vrun stăpân, din loc în loc.
Cu nave de vâslași, vătaf ce ține
Merindea-n seamă și, vânând noroc,
Socoate-al marfei preț și-i om destoinic
De gras câștig nedrept, nu om războinic! ”
A zis, și-Ulis răspunse cu mânie:
„Iubite-al meu, cum văd, ești un flecar!
Și pari și om lipsit de omenie!
E drept că zeii cei din cer dau rar
Deodată unui om și vitejie
Și minte bună-n cap și-al vorbei dar!
Căci iată, unu-i șubred al făpturii,
Dar zeii-i dau podoaba sfânt-a gurii
Și-ascultă toți cu inima-ncântată
Cuvântu-i blând și dulce, -ncât e greu
Să nu-l asculți când el începe-odată
Și-ai vrea să stai să-l tot asculți mereu.
Iar când trecând el prin oraș s-arată,
Se uită lumea parc-ar trece-un zeu.
Iar altul pare soare-al frumuseții.
Dar când vorbește-l râd chiar și băieții.
Așa și tu, ești chipeș la făptură,
Chiar zeu de-ai fi, și n-ai fi mai frumos!
Dar ce folos, căci ești o secătură!
Da, negreșit, ți-o spui că-s mânios,
Căci prea prostește-ai flecărlt din gură!
N-am fost la lupte chiar așa prejos
Cum tu mi-ai spus și poate crezi, nebunul
Ci poate printre cei mai vrednici unul,
Pe când eram un tânăr al răbdării
Și-n brațe mă-ncredeam. Acum nevoi
Și griji mă dor, și-s rob înstrăinării.
Căci multe-am mai răbdat și prin război
Și mult și-n trecerea cea trist-a mării.
Dar și așa cum sînt, mă prind cu voi,
Căci vorba ta de inimă mă roade
Și-un foc aprins-au vorbele-ți năroade! ”
A zis, și cu manta cu tot el sare
Și-un disc luă, pe cel mai greu și gros
Din cîte-aveau feacii-n adunare.
Pe-acesta-l învârti cu braț vânjos.
Deci discu-n zbor vui cu zuzăt mare.
Și toți plecară capetele-n jos
Feacii-atunci, ca pomu-n vânturi piscul,
Când groaznic peste ei trecut-a discul. “
Ce-n zborul său departe-acu-ntrecuse
Cu mult dincolo semnul tuturor.
Atene-atunci un semn acolo puse
(Luându-și chip de tânăr din popor)
Și-așa strigat-a și pe nume-i spuse:
„Și-un orb, străine, ți-ar găsi ușor,
Cu mâna pipăind aci-ntre lemne,
Că semnul ți-e departe de-alte semne,
Și nu-i amestecat cu alte toate!
În jocul ăsta cinste ți-ai făcut:
De nici de-un om de-ai noștri nu se poate
Să fii ajuns, dar necum întrecut! ”
Deci vesel Odiseu privea-ntre gloate,
Că-i ține parte-un om necunoscut,
Și-așa căta pe tineri să-i împungă:
„Zvârliți, să văd deci care-o să-l ajungă!
Dar cred s-azvârl, flăcăi, și-alt disc la țîntă
Și tot așa departe, -ori peste ea!
Deci iasă cine vrea și se frământă
Cu gândul c-ar fi om de seama mea!
Căci prea m-ați supărat! De vrea la trântă,
La fugă ori la pumni, la orice vrea!
Orice feac, mă prind cu el la brazdă
Dar nu și Laudamant, că el mi-e gazdă,
Și care om ar îndrăzni adică
S-ațâțe gazda și să-l piardă, deci?
Nebun ai fi, socot, și-un de nimică,
Străin fiind, cu gazda să te-ntreci,
Căci lucru-acesta numai ție-ți strică!
De ceialalți, de-oricine dintre greci,
Nu fug! Nici mândru nu-l opresc să vie,
Ci vreau să mă măsor cu-oricine fie!
Căci nimeni slab la joc nu mă socoată,
Din cîte jocuri oamenii le știu.
Și-ntind și-un arc cum nu-i alt om să-l poată!
Și-oricând eu cred că-ntâiul am să fiu
Acel care-aș putea-n dușmana gloată
Să-mi aflu omul și să nu-l las viu,
Chiar mulți arcași de-ar fi pe lângă mine
Și toți dibaci a da la semn, vezi bine!
Era mai tare singur Filoctete,
Ce-i drept, la arc, și-al doilea eu eram,
Când noi aheii cei cu mândre plete
Sub Troia-n câmp la țintă ne-ncercam.
Dar între-arcașii cei de azi, băiete.
Din câți mănâncă pâine, cred că n-am
Pe nime-asemeni, nici dibaci, nici iute!
Firește, cu viteji din vremi trecute
Nu vreau să mă măsor! Dar cine oare
S-ar prinde-n arc cu Hercule-ori Efrit?
Căci ei aveau curaj să se măsoare
Cu zeii chiar! Și-așa a și murit
Acest viteaz și nici n-a stat sub soare
Mult timp, căci Feb Apolo l-a izbit
Cu arcul său în furia-i cea sfântă,
Că-l tot poftea să dea ei doi la țîntă.
Și-azvârl și suliți la-nlungări la care
N-ajunge-alt om nici cu săgeata lui!
La fugă numai, poate, oarecare
Din voi m-ar birui, fiindcă fui
Și mult bătut de val pe-ntinsa mare,
Și mult flămând, că foarte-ades avui
Să rabd cu-ai mei din lipsă de merinde,
Și-am slabi genunchii-acum, și nu m-aș prinde.”
A zis și toți ca muții-atunci tăcură.
Deci singur Alcinou vorbi-ntre toți
„Cuvinte-ai spus cari foarte ne plăcură,
Străine-al meu, și ne-arătași ce poți.
Deci pentru c-a avut flecară gură
Acest flăcău, te rog să nu socoți
C-ar fi vrun om ce știe omenia
Să nu-ți cunoască-ntreaeă vrednicia!
Ascultă deci și-al meu cuvânt, străine.
S-o spui la alți viteji când o să fii
In casa ta și-având pe lângă tine
Nevasta dragă și pe-ai tăi copii
Vorbind de noi, s-arăți ce fel de bine
Ne dete nouă Zevs din tați în fii.
Căci multe bune-avem din vrere sfântă.
Dar nu suntem vestiți la pumn și trântă.
Ci iuți sîntem și-n tălpi cu alergatul
Și cei mai buni ai navelor cârmaci,
Ne place-al lirei cântec și-ospătatul
Și jocul mult, și-n haine să ne-mbraci
Schimbate des, și calde băi și patul.
Dar haide acum, voi cei mai buni feaci
Ai jocului, și tropotiți-mi locul,
Să poat-acest străin să vadă jocul!
Și-apoi să spuie, când va fi acasă,
La toți ce sînt prietini dragi ai lui,
Că neam ca noi și-n cântece la masă
Și-n joc și-n salt și-n vâsle-al doilea nu-
Deci plece-un om și lira, ce-i rămasă
În casa noastră undeva-ntr-un cui,
Aducă-ne-o, că vreau să-nceapă cântul.”
Așa-și vorbi deci Alcinou cuvântul.
Iar crainicul s-a dus după chitară.
Cei zece-apoi, aleșii de popor
Vătafi obștești, atunci se ridicară.
Aceștia zece-aveau în grija lor
Întreaga grija jocului. Ei dară
Mergînd au netezit dintîi ușor
Frumosul loc de salt, pentru picioare,
Și-n lături dînd pe toți, făceau lărgoare.
Iar crainicul veni cu dulcea liră.
Șezu acum la mijloc Demodoc
Și-n jurul lui venind, se rînduiră
Tot tineri sprinteni și dibaci la joc,
Și-atît de mândră horă tropotiră
Că sta mirat, cu sufletul în loc,
Privindu-i Odiseu cum din picioare
Făceau sărind mișcări fulgerătoare
Puternic lira-ncepe-apoi și sună
De dragostea lui Ares; cînd a-ntrat
La zîna cea cu veselă cunună,
Nevasta lui Hefest, și-au rușinat
Făcînd acolo dragoste-mpreună,
Și casa lui Hefest și sfîntu-i pat.
Dar Soarele-i aduse-ndată vestea,
Căci el de sus simțise toate-acestea.
Hefest cînd auzi ce va să fie,
Amar mîhnit de vestea cea de rău,
Porni de-a dreptu-n larga-i fierărie
Și multe-n fundul sufletului său
Cumplite lucruri frămînta-n mînie.
Deci puse-n trunchi grozavul lui ilău
Și lanțuri făuri, cari tari să steie,
Cu greu de rupt și greu să se descheie.
Deci după ce gătit-a-nfuriatul
Pe Ares, cursa-n care-apoi l-a prins,
Intră-n iatac și-mpresură tot patul
Nevestei lui cu lanțul ce l-a-ntins
Din multe părți de-a lungul și de-a latul,
De jos de la picioare și prelins
Spre grinzi în sus, supțiri verigi și dese
Ca pînza care-n colț Arahne-o țese
Și nu erau de nicăiri văzute,
Nici chiar de-ar fi privit seninii zei,
Așa de iscusit erau făcute!
Deci după ce le-a-ntins la patul ei,
Ieșind, spunea cu vorbe prefăcute
Că are-o cale de făcut la cei
Din Lemnos, țara care lui anume
Mai dragă-i și era din toate-n lume.
Nici Ares cel cu frînele-aurite
N-a fost un chior, și cînd văzu că-i dus
Urîtul soț al mândrei Afrodite,
Intră-n palatul lui Hefest, adus
De-mboldul poftei cei nebiruite.
Ea chiar atunci sosea, venind de sus,
Din casele lui Zevs, iubitu-i tată,
Și sta șezînd, cînd el intra deodată.