jardin du luxembourg – Versuri.pro

Rainer Maria Rilke - Căluşeii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

(Jardin du Luxembourg).
C-un coperiș, și umbra-i, se rotește
un scurt răstimp pestrițul efectiv
de cai, și-s toți din țara ce naiv
înainte de-a muri mult se codește.
Ci unii-s prinși de trăsurici, poprea,
ei totuși dârz privesc și bărbătește;
un leu roșcat și rău îi însoțește
și când și când un elefant de nea.
Chiar și un cerb i-acolo ca-n pădure,
dar c-are șa și-o fată-albastră, mică
l-încalecă suavă, fără frică.
Pe leu, un băiețaș, o pată albă,
se ține strâns c-o mânușiță caldă,
și-arată leul dinții, limb rea.
Și când și când un elefant de nea.
Pe cai trec dinainte luminoase
copile, peste-arcarea lor zvâcnind
de ei desprinse-aproape; în toi de-avânt
privesc spre-altundeva, stingher atrase.
Și când și când un elefant de nea.
Și totul trece, trece spre sfârșit,
se-nvârte-n cerc și n-are timp deloc.
Un roș, un verde, -un cenușiu zvârlit,
un mic profil țâșnește la noroc.
Și câteodată, -un zâmbet se năzare
prea fericit, te-orbește și dispare
în acest orb și fără preget joc.

Ion Pillat - Recuerdo

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Grădina, unde tânăr am învăţat iubirea,
Copaci înalţi, pe care şi vara, şi-amintirea
Îţi ţes în taină mreajă de gânduri şi de foi,
Şi tu, fântână: undă şi nimfa, umeri goi
De nori în dezvelire, oglinzi întunecate
Ce darabană seară spre porţi închise bate?
Reginele de piatră rămân, dar noi, dar noi?
Colunul de-altădată oprit din zbor greoi,
Şi râsul tău, copila iubind întâia oară,
Şi apă care plânge şi pasărea ce zboară.
Jardin du Luxembourg, Paris

Ion Pillat - Jardin du Luxembourg

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Plutea aromitoare suflarea primăverii
Prin frunzătura-naltă din vechiul Luxembourg;
Era în clipa-n care nu știi sub vraja serii
De vine aurora din nou, sau de-i amurg.

Zburară porumbeii din paltini. În surdină
Șoptea tânguitoare Fântâna Medicis. –
În cea mai minunată și clasică grădină
Ce-a înflorit vreodată sub cerul larg deschis.

Când zgomotul cetății, vuind prelung, ca marea
Ce-și urcă-n echinoxuri puternicul talaz,
Rostogolit departe pieri cu depărtarea,
Se strecură prin ramuri un liniștit obraz.

Ne-nvăluia Selene cu farmecul zăpezii.
De ce, pe când o lună de gheață ne privea,
Te-am revăzut ca-n clipa iernatică a străzii
Mai albă ca o nalbă prin fluturii de nea?

Și cum treceam alături de recile regine,
De ce simții în suflet al patimei kobold,
În ceasul îndoielnic când nu știi de revine
Iubirea ca o moarte, sau ca un viu imbold?