Costel Zăgan – În Cușca Pieptului
Încușca pieptuluidoarmeun fulger,adevărul.Costel Zăgan
Versuri corectate și adnotate
Încușca pieptuluidoarmeun fulger,adevărul.Costel Zăgan
Perverse sentimente… îmi macină prezentulPerfuzii elementare s-au ruptȘi din mijlocul ierniiCare rod pe dinăuntru, să-ți dauSe auzea mișcare.Nu mai suport… minciuni liniștitoare.Plutesc… urc sau coborCând obosesc… mă ascund.Subiecte de dor…Prezența care cere un lucru indecisMă trece în derivă… și mă apucăGânduri… tense… perverseȘi friguri intense cu corpuriAsudate de poftă și intrăÎn urma mea plimbându-seFlămânde perverse.Și … Citește mai mult
Cel care știe limba animalelor,a lucrurilor animate și neanimate,limba celor care înțeleg și nu înțelega celor care văd și a celor care nu văd,și-a contemplat imaginea în apă, revăzându-și străvechea patrie,cu toate amintirile, și atunci a strigat îngrozitor:întors către lume, către tot ce are un corp,declar suprafața pământului primejdioasă!întors către cei închiși în animale și … Citește mai mult
Lenea ta e o apă foarte potabilă șimâinile o frământă ca pe ceva necesarîntr-o zi într-o zi aisă afli ce e ascuns pe dinăuntrusub pantalonii ca niște bătrâni bicicliștisub albia de rufe tunsă proaspătordonată și fixă ca un fragment de paranoiaai să-mi suni predispozițiile ca pe niște clopoteai să te strecori pe sub ușile larg … Citește mai mult
În mine, ceva încrezutMă-ndeamnă să mă ascundE mult prea fin, prea dulce.Să mă ascund pe undevaUnde mă va așteptaE mult prea fin, prea dulce.Și-am să mă duc, să mă tot ducNu văd pe nimeni, de nimic să nu audUnde aș avea în comun cevaDoar cu linișteaDoar cu liniștea, doar cu liniștea, doar cu liniștea meaPrea … Citește mai mult
Mă revolt și mă supăr uneori pe lumeMă retrag și mă-nchid tot mai mult în mineTot mai adânc… și mai adânc în mine…Și caut atunci imagini și gânduri și vorbeSpuse, șoptite, gândite, gesturi numai de TINEMă ascund tot mai mult… și mai multMă ascund de mine, de voi… și de tineMă ascund în abisul din … Citește mai mult
O sclavă cu ochi lungi, legată-n lanțuri moiPătrunde în oglinzi, dă apă iar la flori,Pe pat misterios își lasă deget pur;Îmi pune o femeie-n iatacul dimprejur,Ce prin visarea mea cum vrea să se strecoare,Ca sticla ce o freci prin razele de soare,Printre priviri îmi trece şi-absenţa nu le-a frânt,Şi cruţă mecanismul curatului meu gând.
Tăcerea frumoasă.Nu simt de spațiiDoar închide ochiiNu mă face să pierd acestÎnaltNu este intenția meaPentru a vă închide în josȘi la nivel spații deschisePutem merge de luni de zilePentru că în spatele ochilor dumneavoastrăPot să fiu eu însumiNu pot auzi o mie de cuvinteDar nimic nu a fost spusNu putem fi atât de frumos în … Citește mai mult
Pe Mine din Mine – să mă alung –Dacă aș ști –Pentru Orice InimăCetate de necucerit aș fi –.Cum pot cunoaște paceaCând sunt – de Mine asaltată –Fără să-mi fie ConștiințaCu totul subjugată?Când Una Alteia ne suntem SuveraneCum să fac mai bineDecât să AbdicEu – de la Mine?
Exteriorul – din InteriorMăreția-și deduce –Fiecare – după cum îi e Felul –Orice-ar fi – un Pitic, ori un Duce –.Fină – statornica OsieRitmic împinge Roata –Chiar dacă Spițele ei – rotitoare –Par ele că-mprăștie – praful.Interiorul – pictează Exteriorul.Pensula de Mână lipsită –Își dezvăluie chipul – întocmai –Ca Văpaie-ce-ntrân-sa palpită –.Pe pânza cu vine … Citește mai mult