inspiratie divina – Versuri.pro

Anna Ahmatova - Muza

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când noaptea îi aștept sosirea,
De-un fir de păr simt viața-mi atârnând.
Ce-i tinerețea, gloria, iubirea
În fața-acestui oaspete? Cântând,
Ea a intrat. Cu plapuma deoparte,
O-ntreb c-un glas ce parcă nu-i al meu:
”Tu i-ai dictat lui Dante acea carte
Zisă «Infernul»? ” Îmi răspunde: „Eu”.
1924

Simion Felix Martian - Scriu și Mă-nchin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

N-am scris de mult și simt că mă apasă
În piept nescrierea ca o apnee,
Vreau să respir prin fiece idee,
Prin orice gând eliberat de-angoasă.
În albul filei însetat mă dărui
Lăsând în urmă despletite bezne,
Și, în cuvinte-nfipt până la glezne,
La croșetarea lor pe filă stărui.
Culori mă năpădesc, în cavalcade,
Și muzica se țese din culoare,
Când oiştea o trag la Carul Mare
Scriind printre cometele nomade.
Revin cu pana printre stropi de rouă,
Printre coline, freamăte, torente,
Și flacăra trăirilor ardente
Pune în vers o voluptate nouă.
Și, totuși, n-am ajuns la împlinire
Iar căutarea încă mă sufocă,
Și în această stare echivocă
Mă luminez: n-am scris despre sfințire.
Și Celui ce m-a hărăit cu pana
Mă-nchin și-acum, cu-această poezie,
Căci scriu ce-am scris și încă voi mai scrie:
Sfințească-I-se Numele! Osana!

Copilul De Aur - Am Un Boss Ce Mă Iubește

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am două zaruri norocoase
Ce cad mereu șase șase
Ăsta-i norocul meu ce mi-l dă Dumnezeu
Doar el e stăpânul meu [x2]
Am un boss ce mă iubește
Și Dumnezeu se numește
La inima lui mă are
Și-mi dă forța cea mai mare [x2]
Eu sunt ca muntele de mare
Nu-mi stă nici furtuna în cale
Tsunami de-ar veni nu mă poate clinti
De 10 grade de-ar fi [x2]
Am un boss ce mă iubește
Și Dumnezeu se numește
La inima lui mă are
Și-mi dă forța cea mai mare [x2]

Ion Pillat - Scutul Minervei IX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

IX.
La Roma, când Horațiu prindea nemuritoare
cadența ta în odă, când verbul suveran
îl mlădia-n eglogă poetul mantuan,
la noi ziceau din frunză păstori pe la izvoare.
Dar să-ți înalț primește sonetul la picioare,
ca să înfrunte ritmic al vremilor noian —
când simt sub mână lira, pe fiecare an
mai pură, mai pioasă și mai învingătoare.
Din lutul țării mele mi-am ridicat spre tine
un suflet ca un codru adânc și nepătruns;
i-ai dat desăvârșirea coloanelor eline.
Nici azi nu-l va pricepe ilotul, și nici mâine,
dar versul meu în slujba-ți purificat, și uns,
și logodit în taină cu muzele, rămâne.