infirmitate – Versuri.pro

Radu Gyr - Infirmitate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Năpraznic străluci în azur, că ne doare
privirea de crâncenu-Ți soare
și ochii, orbiți de lumina grozavă,
nu văd cum îi fulgeri din slavă.
Cumplit ne-au surzit pașii Tăi, care sună,
îmblând peste noi prin genună,
că tunetul lor, spintecând veșnicie,
urechea de lut nu-l mai știe.
Sublim tămâiezi printre stele cu duhul,
că umpli de-aromă văzduhul
și numai, bicisnice, nările noastre
nu-Ți fură mireasma din astre.
Nici gândul nevolnic nu-Ți află măsura
și-n Tine se duce de-a dura.
Ca stânca surpată, ce-n râpi se prăvale,
el cade-n abisele Tale.
Am vrea să ne ieși împreună pe praguri,
cu vorba Ta plină de faguri.
Și-am vrea să-Ți sorbim și mireazma de-aiurea,
cum simte jivina pădurea.
Lihnite de Tine, și fruntea, și brațul
Te-ar smulge cu plasa, cu lațul.
Te-am bea din milenii, Te-am suge din spații,
betegii de noi, însetații.
Urechea n-aude ți ochiul nu vede –
ne dai numai râvna ce crede.
De ce nu ne pui în schiloadele trude
și vlaga ce vede și-aude?

Eugeniu Măgirescu - Infirmitate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

N-ai voie să cânți, să vorbești,
Să dormi, să te rogi, să scrii, să citești,
Să vezi om, să vezi cer,
Sau să te uiți pe ferești,
Că-ndată te-nmoaie, cu fier
Nemernicul ăsta de ochi temnicer.
Cu toți, la o toacă mâncăm,
Bem apă, gândim, respirăm
Ori ne crispăm pe-o dungă de pat, pe-un coșmar.
Dresorii ne dau să gustăm
Pe sponci, cât vor ei, numai doar
Să nu rămânem datori la dosar.
Sub ziduri, privirea-n pământ.
N-ai voie să scoți un cuvânt.
Vreodată la grefă, la baie, la vânt;
Curg zdrențe din straie vărgate.
Și bate ciocanul la nituri, și bate!!
C-am vorbit, c-am scris pe curea, c-am privit înapoi,
Ori ne-am cârpit vreun năluc de veșmânt.
Ni-e inima sloi,
Și visul în gratii e frânt,
Iar temnița tace, mormânt.
N-ai voie să gemi, nici să zaci,
Să te gândești la ai tăi, să faci, să desfaci,
Ori vreo umbră pe ziduri, cu duh să-nfiori
Pe temniță-i scris „umilință”, gârbaci
Nu-i voie să speri alte zile, alți zori.
N-ai voie măcar nici să mori.
Hăi, tu! Libertate cu botniță, hăi,
Cum joci tontoroiul călăilor tăi!!
Pe oase, pe răni, pe coșciuge,
Pe strâmbe-arătări de flăcăi,
Pe toată țara ce geme și muge!!
Cum te-au mai prins, golanii ăștia-n belciuge!!

Anne Sexton - Cripple și Alte Povești

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Doctorul meu, comediantul,
Te-am sunat de fiecare dată
și te-a făcut să râzi
când am scris această rimă prostească.
De fiecare dată când dau prelegeri
sau să se adune în subvenții
mă trimiteți la internat
în pantalonii de antrenament.
Doamne, tatăl-doctor,
Sunt într-adevăr treizeci și șase.
Văd șobolani morți în toaletă.
Sunt unul dintre nebuni.
Dezgustată, mama m-a pus
pe oliță. Era bună la asta.
Tatăl meu era gras pe scotch.
A scurs din fiecare orificiu.
Oh, clismele copilăriei,
răzbunare de pavilioane și rușine!
Totuși, tu mă bați în brațe
și șoptește porecla mea.
Sau tu îmi ții mâna
și să mă înveți prea târziu.
Și asta e mâna brațului
au încercat să amputăm.
Deși aveam aproape șapte ani
Eram un nebun îngrozitor.
Am pus-o în Easy Wringer.
A ieșit frumos și plat.
Am fost un cripple instantaneu
de la deget la umăr.
Lenjeria a plâns și a înnebunit.
Mama mea a trebuit s-o țină.
Știu că am fost un criminal.
Desigur, știam de la început.
Tatăl meu a luat ranga
și a rupt inima garniturii.
Chirurgii clătină din cap.
Chiar nu știau –
Ar fi înăbușitul din mine
fi un cripple care ar arăta?
Tatăl meu a fost un om perfect,
curat și bogat și gras.
Mama mea a fost un lucru strălucit.
Era bună la asta.
Mă ții în brațe.
Cât de ciudat e că ești atât de bland!
Femeie-femeie care sunt,
crezi că o poți repara.
În ceea ce privește brațul,
din păcate a crescut.
Deși mama a spus un braț uscat
m-ar pune în Cine este Cine.
De ani de zile ea a descris-o.
A cântat ca un imn.
Până atunci a iubit lucrul mărunt,
micul meu aspect uscat.
Celulele tatălui meu au făcut clic pe fiecare noapte,
intenționează să câștige bani.
Și în ceea ce privește celulele mele,
regine, pe miere.
Oh, băieți, de asemenea, ca o chestiune de fapt,
și țigări și mașini.
Mama s-a încruntat în viața mea pierdută.
Tatăl meu a fumat trabucuri.
Obrajii mi-au înflorit cu viermi.
Le-am ales ca niște perle.
I-am acoperit cu pancake.
Mi-am rănit părul în bucle.
Tatăl meu nu m-a cunoscut
dar mă sărutați în febra mea.
Mama mă cunoștea de două ori
și apoi a trebuit să o părăsesc.
Dar acestea sunt doar două povestiri
și am mai multe de spus
din casă, din seră
unde mă scoți din iad.
Tată, sunt treizeci și șase,
totuși eu stau aici în pătuț.
M-am născut din nou, Adam,
după cum m-ai împroșcat cu coastele.