1.
Sună, sună corn de-ngropăciune!
Ce-i de făcut, ce-i de făcut acum
Pe noroioasele coapse de drum?.
Voi, iubitori de ploșnițe cântătoare,
Nu vreți juganului a i-o suge?.
A ne da în festin cu mutre smerite – ajunge,
Dragă ți-e, nedragă – ia-o oricum.
E bine când amurgul ne-ntărâtă,
Băgându-ne în fundurile groase
Însângerata zării mătură.
Curând promoroaca va prinde-a vărui
Orășelul din zare și aceste pajiști.
Orice s-ar întâmpla,
De moarte nu aveți unde vă tăinui,
De dușman n-aveți cum scăpa.
Iată-l, iată-l cum cu burta-i verde de fier
Întinde degetele spre gâtul văii, spre a-l înșfăca.
Bătrâna moară dă din urechi,
Ascuțindu-și mirosul de măcinătură.
Și mutul ogrăzilor – boul,
Ștergându-și limba aspră de răzor
Simți peste ogor pericol și ură.

2.
Au nu de-aia dincolo de sat
Atât de jalnic suspină armonica? –
Tra-lea-lea, tri-li-li-bom
Dăinuie peste pervazul zgâriat.
Și nu de-aia vânt palid de-ntomnare
Vălurirea albăstrimii provocând,
Parcă de pe cai cu o țesală deasă
De prin arțari ar țesăla frunzare?
Vine, vine strașnicul vestitor,
Sub călcâie dumbrăvi doborând.
Și cântecele-s tot mai întristate
Întrerupte sau acompaniate
De țipătul frânt al brotacilor din fân.
O, răsăritul de electricitate,
Surda încleștare dintre țevării și curele,
Al acestor izbe pântec de fecioare
Îl scutură-a oțelului friguri rebele.

3.
Vedeți voi oare
Cum gonește prin stepe,
Ascunzându-se-n ceața apelor curate,
Fornăind din nările-i de fier,
Trenul cu uriașe labe forjate?.
Și cum, după el
Prin iarba înaltă,
Ca la sărbătoarea alergărilor disperate,
Galopează un mânz cu coama roșcată?.
Dragul, dragul de el, prostuț vânturatic,
Ei, unde aleargă, unde vrea să ajungă?
Oare chiar să nu știe că mai toți caii vii
Au fost răpuși de tabunul oțelului strașnic?
Să nu știe oare că-n tihnite câmpii
Disperata fugă nu-l mai întoarce,
Precum nici în vremuri de cândva
Când pentru un cal pecenegul dădea
O pereche de rusoaice de stepă, sadea?
Deja
Soarta altfel schimbă negoțul
Cu apele noastre trezite de scrâșnete,
Încât, astăzi, dimpotrivă, –
Pentru mia de puduri de carne de cal și piele
Se cumpără o locomotivă.

4.
Dracul să te ia, musafir păcătos!
Cu tine cântul nostru nu face casă bună –
Ce rău ne pare că în copilărie nu te-am înecat
Ca pe o găleată, în fântână.
Lor le e bine să stea și să privească,
Rujându-și buzele-n pupături de tinichea –
Pe când eu, ca psalmistul, trebuie să cânt
Peste țara-mi natală un etern aliluia.
De aceea în mocirlosul septembrie
Peste nisipișul uscat și rece, întins,
Dându-se cu capul de gard, scorușul
Sângele ciorchinilor zdrobiți și-a prelins.
De aceea și tristețea a concrescut
În al armonicii triluit posac,
Iar mojicul mirosind a jilavă pleavă
S-a înecat cu barbar basamac.
(1920)