Vladimir Maiakovski – Prolog
Visând tolănit pe creierul moale,vi-i gândulprecum un lacheu dolofan pe-o slinoasă sofa;cu petecu-n sângele inimii mele plesnindu-l,sarcastic, obraznic, în râs îl voi lua,până m-oi sătura.În sufletul meu bătrânețea loc n-are,giugiuleala senilă nu-și află altoi.Învăluie lumea vocea mea tunătoare,frumusețea-mi în floare –de ani două’ș’doi.Ce-mi tot umblați cu leșinături!Ce-i dați voi dragostei, din lăute, lături!Ce-i gâdilă dragostei … Citește mai mult