Michelangelo – 153
Matricea își așteaptăargintul ei și aurul topite,ce apoi, dezlipite,scot lumii fețele desăvârșirii;eu aurul iubiriiîi torn dorinței, aptăde-a prinde frumusețile-i măiestrespre care se îndreaptăviața mea ce-așa fragile este.Din înălțimi celeste,pe-nguste căi când doamna mea coboarăîn mine, ca să iasă, mă omoară.